Sinopsis

După ce băieții lor în vârstă de 11 ani se bat pe terenul de joacă al școli, iar Zachary îi scoate rivalului doi dinți cu un băț, soții Penelope și Michael Longstreet pe de-o parte și soții Nancy și Alan Cowan pe de altă parte decid să se întâlnească în apartamentul modest al primilor pentru a discuta cordial despre acest incident.

Penelope este o activistă politică care scrie o carte despre Darfur, iar Michael este vânzător, făcând parte din clasa de mijloc a societății și locuind în Brooklyn, în vreme ce Alan este un avocat de succes, care vorbește fără încetare la telefonul mobil, iar Nancy se ocupă de administrarea averii familiei, locuind în luxosul cartier Manhattan.

Conversația politicoasă de la începutul întâlnirii degenerează pe parcurs în conflicte verbale violente, ironii acide și reproșuri cu privire la modul necorespunzător în care și-au educat odraslele, cei patru părinți aruncându-și unii altora acuzații grave ce scot la lumină fisurile din propriile mariaje. Pe măsură ce își pierd controlul și ridică tonul unii la alții, Penelope, Michael, Nancy și Alan își dau arama pe față și demonstrează că în spatele aparentei toleranțe se ascund prejudecăți rasiale, homofobie și misoginism.