Actoria e o armată, dar nu oricine ajunge soldat!
Jurnalul unei studente la Actorie, Fila 10
Rubrica aceasta se numește „Jurnalul unei studente la Actorie", dar până acum am vorbit numai despre frământările din timpul examenului de admitere. Teoretic, nici n-am început. Și tot aș mai vorbi... Dar hai să trecem la lucrurile cele seriose:)))
O să mai revin, poate, cu mici paranteze despre acele momente de dinainte, însă acum să intrăm în „pâine".
După ce am aflat că sunt admisă la UNATC, am așteptat 1 octombrie mai emoționată ca prima zi din clasa întâi a ciclului primar. La cea dintâi strigare a catalogului am pășit pe scena festivității de parcă eram la grădiniță, nu femeie în toată firea. Oricât ai fi de matur, unele aspecte ale vieții tot te iau prin surprindere și te fac să te simți „cu capu-n nori".
Mă despart 10-14 ani de majortatea colegilor, dar pot să jur că eu eram mai puștoică decât toți în prima zi. Am simțit atunci o bucurie, o satisfacție și o nebunie de nedescris. Mi se părea că totul e posibil, că totul e frumos și strălucitor... Pe măsură ce visul copilăriei mele devenea realitate, copilul din mine era din ce în ce mai puternic. Avem nevoie de acest copil care crede în povești cu zâne și în zicala „totul e posibil". Cine nu mai are acest copil cred că aleargă prin viață precum o oiță rătăcită... Acest copil trebuie, însă, să facă o casă bună cu omul echilibrat, matur, conștient... Asta am aflat pe parcurs, în cei aproape doi ani de când sunt studentă la Actorie.
Tata e colonel. Am copilărit admirându-i uniforma. Am fost fascinată de armată și aș fi vrut să fac stagiul militar. Chiar cochetasem cu gândul să urmez cursurile Academiei Militare... Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se-ntâmple. Într-un fel sau altul, da, universul ne îndeplinește toate dorințele. Cine-ar fi crezut că și această dorință a mea avea să prindă contur tocmai acum și tocmai într-un fel atât de surprinzător?! Actoria e o ARMATĂ! Dar nu oricine ajunge SOLDAT.
Voi detalia de acum înainte ce fel de „Armată"... Dar, pentru moment, să revenim... După festivitatea de deschidere, am fost poftiți în renumita sală Berlogea, unde profii coordonatori ai celor patru clase urmau să anunțe ce elevi au luat sub aripa (nicidecum protectoare – asta apropos tot de „armată", ci îndrumătoare). La cum decursese examenul meu de admitere, credeam că voi fi eleva lui Doru Ana. Prima mea „dezamăgire" avea să se întâmple mult mai repede decât credeam. Cel care m-a strigat este Puiu Șerban, regizor. Nici nu mi-a spus bine numele, că m-am și bosunflat... Eram ca un copil mic căruia cineva-i luase jucăria. Nu aveam altă perspectivă asupra vieții mele de studentă decât... de a fi în echipa lui Doru Ana. Îl admirasem în teatru și filme și voiam un dascăl precum el.
A fost și această „dezamăgire" o lecție importantă. Lasă viața să te surprindă! Lasă cele mai neașteptate lucruri să ți se întâmple și nu le judeca prea repede. Nimic nu e întâmplător și toate-și au rostul lor. Ne întâlnim cu mulți oameni în viață și fiecare își are rolul său foarte important și bine definit în evoluția noastră, la fel cum și noi avem astfel de roluri pentru ceilalți. Dacă știu în sinea mea că am ajuns studentă la Actorie datorită privirii lui Doru Ana, care mi-a acordat astfel șansa de a da viață poeziei „Numai duminica", la fel de bine știu că totul până acum a fost posibil cu și prin actualul meu dascăl:) Puiu Șerban! Armata cu el șef de batalion nu e nici pe departe joacă, dar tocmai asta e frumusețea. Abia aștept să povestesc câte ceva (așa, o parte din ce se poate spune) despre orele de instrucție care-l transformă pe civil în „soldat".
Citește și:
Fila 1 - Jurnalul unei studente la Actorie. Fila întâi
Fila 2 - Am bătut la uși și mi s-au deschis
Fila 3 - Reținerea emoțiilor transmite cea mai puternica emoție
Fila 4 - Știam doar că trebuie să spun niște poezii, o povestire și să cânt
Fila 5 - Școala de Actorie este, în primul rând, nu despre comoditate
Fila 6 - Cea mai bună lumină nu e cea care te avantajează, ci aceea care te arată exact așa cum ești
Fila 7 - Trăim într-o lume a măștilor, dar în teatru se caută, se apreciază și se respectă adevărul
Fila 8 - Bucuria și nebunia acelor clipe au rămas parte din mine
