Johnny Depp este aproape de faliment. Ce declară actorul

În ultimii 20 de ani, starul ar fi cheltuit în jur de 2 milioane de dolari pe lună, susţine firma ce-i gestionează banii

Johnny Depp este aproape de faliment. Stilul extravagant de viaţă al starului a fost dezvăluit odată cu procesul intentat de compania care îi gestiona banii, The Management Group, la începutul lunii februarie. Depp a oferit una din puţinele declaraţii despre incident celor de la EOnline.com. „Am muncit mult, foarte mult, multă vreme, şi am avut încredere în multe persoane, iar unele dintre acestea categoric m-au dezamăgit. De ce nu au renunţat să mă mai aibă client, dacă eram atât de scăpat de sub control?”, a declarat actorul.

Potrivit TMG, actorul a cheltuit în jur de 2 milioane de dolari pe lună în ultimii 20 de ani. Acesta a cumpărat 14 proprietăţi, pentru care a plătit 77 de milioane de dolari (un castel în Franţa, insule în Bahamas, vile în Hollywood, apartamente în Los Angeles şi o fermă în Kentucky). În plus, deţine un iaht de lux de 18 milioane de dolari, 45 de maşini de lux şi avioane private. Tot potrivit companiei, Depp a cumpărat mai bine de 200 de opere de artă, peste 70 de chitare şi o mulţime de suveniruri ce au aparținut unor nume celebre de la Hollywood. În plus, cheltuie în jur de 30.000 de dolari pe lună numai pe vin.

Compania încearcă să recupereze de la actor o datorie de 4,2 milioane de dolari. Depp a atacat cu un alt proces, în care acuză TMG de „proastă administrare a banilor”. În opinia sa, compania a făcut împrumuturi neautorizate, i-a ascuns unele probleme financiare şi nu i-a plătit la timp taxele, fapt care s-a tradus prin pierderi de peste 10 milioane de dolari. Starul a mai pierdut 7 milioane după divorţul de Amber Heard, pronunţat în luna ianuarie.

Managerii companiei susţin însă că au pus întotdeauna pe primul plan interesele clientului lor. „Vreme de 17 ani, TMG a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-l proteja pe actor de sine însuşi”, susţine avocatul companiei. „Când banca lui Depp a trebuit să îşi recupereze un împrumut de multe milioane de dolari şi Depp nu a avut banii, compania i-a împrumutat suma pentru a evita o criză financiară umilitoare pentru acesta”, a mai adăugat acesta. TMG a susţinut, de asemenea, că i-a atras atenţia starului în mai multe rânduri asupra situaţiei sale financiare, însă acesta nu a făcut decât să îi critice pe administratorii fondurilor sale.

 

 

Persoane