Premierele săptămânii 18-24 august 2017

Află ce-i de văzut weekend-ul acesta pe marile ecrane

Este săptămâna cea mai săracă în premiere din august, cu doar două filme noi pe marile ecrane. Dar aceste două filme sunt astfel selectate încât ambele sexe au ce vedea de vineri la cinema. Iată mai jos recomandările noastre.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

Fun Mom Dinner/O noapte de pomină
Filmele care au ca public ţintă mamele mai mult sau mai puţin tinere se pot număra în fiecare an pe degetele unei mâini, prin urmare faptul că această comedie cu echipa formată aproape exclusiv din femei este mai mult decât bine venită. Subiectul este foarte succint descris încă din titlu: mai multe mame decid să se rupă de veşnicele responsabilităţi materne şi să se distreze pentru o seară în oraş. Dar, ca de obicei, evenimentul aşteptat şi plănuit cu grijă nu evoluează deloc aşa cum ar fi vrut eroinele, prin urmare noaptea se va dovedi de pomină.

Poate că publicul ţintă sunt mamele, dar Fun Mom Dinner poate fi o idee bună şi pentru cuplurile care nu au copii şi care vor să se amuze pe seama dificultăţilor înfruntate de cei care au ales să perpetueze specia. Şi fanii trupei Maroon 5 au parte de o surpriză: vocalistul Adam Levine apare într-un rol secundar, de "ispită" ieşită în calea sastisitelor mame.

Annabelle: Creation/Annabelle 2
Păpuşa Annabelle a apărut prima oară în The Conjuring, eficientul horror al lui James Wan din 2013, iar un an mai târziu a avut parte de propriul spin off. Acum avem parte de un prequel care explică modul cum Annabelle a devenit punctul central al unor evenimente atroce. Horror-ul lansat vineri pe ecrane se descurcă de minune să îşi sperie publicul (recunoaştem că am pus mâna la ochi de câteva ori). Ca de obicei, a avea eroi copii este o metodă foarte eficientă de a implica spectatorul, iar Annabelle 2 apasă adânc această pedală a sperieturilor: totul începe când soţii Mullins, a căror fiică a murit într-un accident de maşină în urmă cu 12 ani, găzduiesc în izolata lor casă un grup de orfane al căror orfelinat a fost închis. Încuiată într-un ungher al casei, păpuşa Annabelle de-abia aşteaptă să-şi terorizeze micile victime.

Deşi foloseşte toate locurile comune ale genului, Annabelle 2 funcţionează şi poate fi o experienţă plăcută pentru amatorii filmelor horror. Atenţie, ratingul "Interzis minorilor" este meritat din plin, în comparaţie cu rating-ul "Nerecomandat sub 15 ani" obţinut de primul film al seriei.

Ce film vei vedea săptămâna aceasta la cinema?

Filme