Netflix
×
Utilizator
×
Biografie

Christine Ann Lahti,actriță și regizoare americană,s-a născut în Birmingham, Michigan, Statele Unite ale Americii, la 4 aprilie 1950. Este fiica lui Elizabeth Margaret (născută Tabar), pictoriță și asistentă medicală, și a lui Paul Theodore Lahti, chirurg. Părinții paterni au fost imigranți finlandezi iar cei materni proveneau din Austro-Ungaria. Christine Lahti a fost crescută în religia luterană.

A studiat artele frumoase la Universitatea din Florida și a primit diploma de licențiat în artă dramatică din partea Universității din Michigan, unde a făcut parte din frăția Delta Gamma.

După colegiu, Lahti s-a dus la New York, unde a lucrat ca chelneriță și s-a ocupat de reclame. S-a lansat în filmul "Dreptate pentru toți" (1979), unde a jucat alături de Al Pacino. După apariții în filme și spectacole de televiziune la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, Lahdi și-a ales roluri care i-au permis să petreacă mai mult timp alături de cei trei copii ai săi. Și-a concentrat cariera pe televiziune, începând cu rolul din adaptarea pentru TV a romanului "Cântecul călăului", de Norman Mailer. A primit o nominalizare la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, în "Swing Shift" (1984), și a câștigat Oscar-ul pentru cel mai Bun Film Scurt de Acțiune, pentru "Liberman in Love" (1995), în care a jucat și care l-a și regizat. A fost o adaptare după povestirea cu același nume de W. P. Kinsella. Lahti a câștigat Premiul Emmy și Globul de Aur în 1998 pentru rolul din "Chicago Hope".

În 2001 a regizat filmul "My First Mister", cu Leelee Sobieski și Albert Brooks.

A mai apărut și în "Lege și ordine", în rolul Sonyei Paxton. S-a întors pe Broadway și a apărut în piesa "God of Carnage", pe 17 noiembrie, 2009, care a obținut un premiu Tony.

Lahti este căsătorită cu regizorul de televiziune Thomas Schlamme, originar din Texas, din 4 septembrie, 1983. Au trei copii: Wilson, și gemenii Joseph tabor și Emma Kate (născuți în 1993). Actrița este implicată în cauze politice.

Thomas și Christine locuiesc în Los Angeles cu cei trei copii.

Din mai 2005, Christine Lahti contribuie cu un blog la "The Huffington Post".