Biografie

Elizabeth Berkley s-a născut la data de 28 iulie 1972 și este o actriță americană de film, televiziune și teatru. Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt cele din serialul TV Saved by the Bell și din filmul lui Paul Verhoeven, Showgirls. A reușit, între timp, să își ia licența în literatură engleză de la UCLA, s-a căsătorit și s-a implicat în diverse proiecte.

Berkley s-a născut în Farmington Hills, o suburbie din Oakland County, Michigan, și a crescut în Detroit, Michigan. A fost crecută în religia iudaică și este fiica lui Jere, care avea o afacere de coșuri pentru cadouri, și a lui Fred Berkley, avocat. A urmat Liceul North Farmington, de unde a absolvit în anul 1990. Încă de la o vârstă fragedă a fost pasionată de dans, repetând în fiecare zi într-o sală specială, construită de către parinții ei în subsolul casei unde locuiau. În anul 1982, la numai opt ani, a participat la o audiție pentru rolul principal din filmul Annie, dar nu a fost aleasă deorece era prea înaltă. Interesul ei pentru dans a crescut, reușind să danseze în adaptări precum Lacul lebedelor sau să joace, în 1983, în câteva musicaluri.

La data de 1 Noiembrie 2003 s-a căsătorit cu artistul și actorul Greg Lauren la Hotelul Esperanza din Cabo San Lucas, Mexic. Cei doi s-au cunoscut în timpul unui curs de dans în anul 2000. Actrița se dedică luptei pentru drepturile animalelor și este o vegetariană convinsă, în anul 2008 numărându-se printre celebritățile nominalizate la premiul Sexiest Vegetarian of the Year (Cel mai sexy vegetarian al anului).