Biografie

Frank Albertson, pe numele adevărat Francis Healey Albertson, a fost actor de teatru, film, televiziune, de origine irlandeză, care s-a născut la data de 02.02.1909, în Fergus Falls, Minnesota, și care a decedat în somn la data de 29.02.1964, în Santa Monica, California. Frank Albertson a intrat în industria filmului în 1922, lucrând la compartimentul de recuzită, dar a reușit să devină repede actor. El a jucat în multe filme, ocazional în roluri episodice, dar a fost folosit mai ales ca actor secundar, adesea distribuit ca șofer de taxi înțelept, polițist sau reporter. În plan personal, el a fost căsătorit de două ori: cu Virginia Shelley, din 1931 până în 1943, când au divorțat; au avut doi copii; cu Grace Albertson, din 1943 până în 1964, la moartea lui; au avut trei copii. Fiica sa cea mai mică, Mundy Jo, a pierit împreună cu bunicul matern la 20 iulie 1956. Mama ei, Grace Albertson, a pierdut controlul mașinii pe New York State Thruway, iar autoutilitara Volkswagen s-a răsturnat de trei ori. Frank Albertson a primit o stea, la poziția 6754, situată pe Bulevardul Walk of Fame de la Hollywood, la 8 februarie 1960. După moartea sa bruscă, a fost înmormântat la Cimitirul Holy Cross din Culver City, California.