Biografie

Prestigiosul actor de teatru si film s-a nascut pe 16 iulie 1933 in Arbore ,jud Suceava; a urmat cursurile primare si secundare pe meleagul natal ,apoi Institutul de arta dramatica din Bucuresti obtinand diploma de absolvire in 1956.

Inițial, a lucrat la Teatrul Național din București, pe scena căruia a evoluat pînă la sfîrșitul vieții; ultimul său rol a fost Firs din piesa Livada cu visini de A.P. Cehov,dar si la Craiova,unde, la vîrsta de numai 24 de ani, i s-a încredințat dificilul rol al lui Hamlet (1957), cel dintîi Hamlet românesc din epoca postbelică.

Într-o carieră artistică de peste trei decenii, Gheorghe Cozorici a interpretat roluri de mare succes, în piese românești și străine: Barbierul din Sevillia, de Beaumarchais; Titanic vals, de Tudor Mușatescu; Becket de Jean Anouilh; Danton de Camil Petrescu; Tineretea lui Moromete de Marin Preda și multe altele.

In 1962 se lanseaza in cinematografie jucand in Partea ta de vina.. Gheorghe Cozorici a fost cel care l-a „reînviat” pe Ștefan cel Mare printr-o interpretare monumentală .„Ștefan cel Mare” (regia Mircea Drăgan), „Pădurea spânzuraților” (regia Liviu Ciulei), „Gioconda fără surâs” (regia Malvina Urșianu), „Moartea unui artist” (regia Horia Popescu), „Capcana mercenarilor” ,„Ciuleandra” (regia Sergiu Nicolaescu) sunt doar câteva dintre peliculele în care și-a lăsat amprenta.A cunoscut cele mai intense trăiri în teatru și în film și i-a uimit pe toți cu vocea sa...

Nu există român care să nu fi simțit fiori reci când îl auzea pe regretatul Gheorghe Cozorici recitând „Scrisoarea a III-a“. De altfel, Eminescu i-a fost aproape de suflet mai mult decât alți poeți. Se povesteste cum a recitat timp de trei ore din Eminescu, supărat și rezemat cu piciorul de un gard, la moartea colegului său de generație și prieten apropiat Amza Pellea, uimind întreaga asistență.

S-a impus și a rămas în memoria tuturor prin interpretarea rolurilor de substanță, modelând destinele unor personaje înțelepte, serioase, cu ajutorul cuvintelor. Gheorghe Cozorici, care a umplut scena cu talentul, harul și vocea sa, a fost un partener de nădejde pentru colegii săi, și toți cei care l-au iubit spun acum povești despre el și despre vocea sa unică.''.

Avea un glas sigur, nesovaitor, parca tras cu linie netremurata si care lovea obstacolul auzului nostru intr-o aterizare directa, fara recul. O vibratie scurta, patrunzatoare, o muzica grava, un sunet de instrument sever. Cred ca rostindu-si replicile undeva, intr-o padure adevarata, ar fi preschimbat usor copacii in orga, cerul in clopot si frunzele in miscatoare flacari verzi" spunea Aurel Storin .... S-a stins din viață în ziua de 18 decembrie 1993, la București.