Biografie

Maria Conchita Alonso s-a nascut in Cuba, la Cienfuegos, pe 29 iunie 1957, dar a crescut in Venezuela, la Caracas, impreuna cu parintii si cei doi frati. Inca de mica si-a dorit sa fie actrita, astfel incat debutul ei, pe cand avea patru ani, in musicalul “Cascanueces” a venit firesc. A fost Miss Teeneger Venezuela si Miss Venezuela pentru concursul Miss Univers. Multi ani a fost unul dintre cele mai cotate top-modele din Venezuela, a jucat in zece telenovele, dupa care a inceput o cariera de success la Hollywood.

Maria Conchita Alonso a performat si in domeniul muzical - are deja 11 albume, a primit discuri de aur si de platina si a fost de trei ori nominalizata la premiile Grammy. In 2006 a fost aleasa de revista “People” spaniola una dintre “50 cele mai frumoase femei ale anului”. Din 15 mai, joaca pentru Univision in “Amas de casa desesperadas” (”Neveste disperate”). Este in tratative sa realizeze o pelicula despre situatia politica si sociala din Venezuela sub presedintia lui Hugo Chavez.

Lucreaza la biografia ei “Desnuda en Hollywood”, in care vorbeste despre copilaria din Cuba, sosirea in Venezuela cand avea 5 ani, modeling, concursuri de frumusete, telenovele, cariera de cantareata, sosirea la Hollywood, filme, televiziune, perioada cand a suferit de anorexie si bulimie, animale (“Oamenii trebuie sa stie cat de mult sufera animalele cand sunt omorate pentru a li se lua pielea”), despre cum sa te simti si sa arati tanara indiferent ce varsta ai, despre linistea interioara si politica si, nu in ultimul rand, despre iubirile din viata ei. “Nu vreau sa fie o carte senzationala, nu este genul meu. Vreau sa le spun si cititorilor ceea ce m-a invatat viata”, spune Maria Conchita.

In paralel, continua sa lucreze in domeniul musical si pentru linia ei de imbracaminte “Soy”. Maria Conchita Alonso este vicepresedinta organizatiei “Global Medical Relief Fund", care ii ajuta pe copiii nascuti fara brate si picioare sau care si le-au pierdut in razboaie sau in cataclisme naturale, care au suferit arsuri grave, copiii cu paralizie cerebrala si cu alte infirmitati. Artista este, de asemenea, membra activa in organizatia nonguvernamentala “Venezuela sin limites”, care are ca scop imbunatatirea conditiilor de viata pentru populatia saraca, in special copii si tineri.

Maria Conchita este personajul principal dintr-un scandal amoros. Ea a sustinut ca este iubita unui barbat insurat, Arturo Gonzalez, mult mai tanar decat ea. Acesta a negat ca ar fi ceva intre el si artista, insa intre timp s-a separat de sotia lui, Angela Benedetti. In plus, paparazzi au imagini cu el si Maria Conchita Alonso.