Biografie

Nicoletta Braschi, născută pe 19 aprilie 1960 la Cesena, este actriță și producătoare italiană, cunoscută mai ales pentru filmele realizate în colaborare cu soțul ei, actorul și regizorul italian Roberto Benigni.

Nicoletta Braschi a studiat la Academia de Artă Dramatică din Roma, unde l-a întâlnit prima dată pe Benigni în 1980. Primul ei film realizat cu Benigni a fost în 1983, comedia "Tu Mi Turbi". Mai târziu, a apărut în două filme regizate de Jim Jarmusch, "Down by Law" și "Mystery Train". Nicoletta Braschi s-a căsătorit cu Roberto Benigni în 1991.

Cele mai reușite colaborări ale lui Braschi cu soțul ei au fost "Johnny Stecchino" (1992) și "La Vita e Bella" (1998).

Pentru filmul "Osovodo", Braschi a fost deosebit de apreciată de critici și de public și a obținut premiul David di Donatello (echivalentul premiului Oscar în Italia).

A fost nominalizată pentru Screen Actors' Guild, ca membru al distribuției filmului "La Vita e Bella".

În 2002 a fost membru al juriului Festivalului de Film de la Berlin.

În 2005 a jucat și a fost producătoare a filmului "La Tigre e la Neve" (Tigrul și zăpada), o poveste de dragoste desfășurată la începutul Războiului din Irak.

Din 2010 joacă pe scenele teatrelor italiene, în spectacolul "Tradimenti" (Trădări), având la bază piesa lui Harold Pinter "Betrayal".