Născută la 24 decembrie 1944 într-o familie de oameni instariti, Paula Ciuclea manifestă de mic copil o mare dragoste pentru muzică, astfel încât părinții o îndrumă la vârsta de 7 ani să studieze pianul.
În perioada 1957-1959 este membră a Corului de Copii al Consiliului Central al Sindicatelor, condus de Valeria Nica Chiriță, cor desființat în 1959. In perioada studiilor liceale, activează în Corul Liceului.
După absolvire, în 1962, se îndreaptă spre Facultatea de Biologie, cântând în corul Universității, condus de Nicolae Ciobanu, până în 1967, când devine licențiată a acestei facultăți.
Perioada 1967-1969 o găsește ca profesor de biologie în localitatea Bălteni din fostul județ Răcari, parcurgând zilnic 3 km pe jos până la școala unde preda.
Întâlnindu-și sufletul pereche în persoana domnului Ilie Ionel Ciuclea, se căsătorește cu acesta având împreună două fiice: Roxana și Cristina.
În anul 1996, familia Ciuclea pune bazele Fundației „Cavalerii Daciei”, care va concepe, un an mai târziu, Corala Academică „Divina Armonie”, formație ce va cunoaște succese răsunătoare.
În data de 28 mai 2006 Paula Ciuclea este aleasă în Comitetul Director al Asociației Naționale Corale din România în funcția de vicepreședinte.