Părerea criticului
Dupa 17 ani de la Revolutie te astepti ca cinematografia
romaneasca sa depaseasca obsesia pentru evenimentele din ’89 si
pentru bagajul intunecat mostenit de la regimul ceausist. Se pare
ca n-a facut-o. Si e bine!
In numai cateva saptamani, trei filme despre Revolutie se
inghesuie pe marile noastre ecrane. Filme cunoscute, asteptate,
cu premii internationale. Printre ele “A fost sau n-a fost?”,
debutul in lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, castigator al
unui Caméra d’Or la Cannes anul acesta si al premiului pentru cel
mai bun film la TIFF.
“A fost sau n-a fost?” este un film mic si mare in acelasi timp.
Este mic pentru ca este minimalist. Personaje putine, din care
numai trei rezista pe ecran pe toata durata filmului. Cadre
lungi, frontale, cu camera fixa. Muzica lipseste aproape cu
desavarsire. Pe de alta parte, dialoguri lungi, inteligente,
spumoase. Si miza mare: raportarea omului marunt la Istorie,
ajustarea evenimentului major la orasul de provincie, in care nu
se intampla niciodata nimic, dar in care este posibil sa se fi
intamplat ceva.
Inceputul e lent. Personajele sunt prezentate la ele acasa, in
interioare prafuite: un pensionar, un profesor de istorie, un
patron de televiziune, vecini, certuri, mici rautati, atmosfera
de sarbatori, petarde. La inceput aproape ca nu-ti dai seama
incotro se indreapta povestea, dar, pe masura ce scenele se
acumuleaza, intelegi: e un oras mic cu o dilema mare, intuita de
fostul textilist acum patron de televiziune Jderescu (Teodor
Corban): la noi a fost sau n-a fost Revolutie?
“A fost sau n-a fost?” este un film aflat sub semnul
insignifiantului si al nespecialului. Un oras mic, cenusiu, o
televiziune mica, lipsita de aparatura, un moderator semidoct,
care citeaza anapoda din Heraclit. Pana si revolutia din oras a
fost mica, atat de mica incat e posibil ca nici macar sa nu fi
fost: un grup de oameni stransi in fata sediului PC din oras
(actuala primarie), neobservati nici macar de gardianul care
pazea piata. Suma de imperfectiuni si detalii, asta este povestea
lui Corneliu Porumboiu, din ea lipseste ceva sau e intotdeauna
ceva in plus. Drept dovada, numele orasului Vaslui nu este
pronuntat niciodata: il stii pentru ca ti s-a spus sau il stii
pentru ca-l deduci din literele mari, luminoase, de sarbatoare,
de pe primaria orasului, ascunse partial de un brad corect, cu
becuri care se aprind si sting anapoda.
Doritor sa pozitioneze corect Vasluiul pe harta Revolutiei,
Jderescu este in cautarea unui fel de “Vreau sa te pipai si sa
urlu: ‘Este!’”. Instrumentele cautarii lui sunt rizibile: un
pensionar nostalgic, nea Piscoci (Mircea Andreescu), si
profesorul de istorie Manescu (Ion Sapdaru), un om invins, un pic
alcoolic, sacait de sotia lui (Luminita Gheorghiu, se pare ca
poarta noroc filmelor romanesti) sa aduca toti banii acasa.
Jderescu ii invita in emisiunea sa de la postul local de
televiziune, un fel de OTV de provincie, pentru ca, spune el, de
un trecut limpede depind un prezent si un viitor la fel de
limpezi, luminoase.
Cu ajutorul lui Piscoci si al lui Manescu, Jderescu are un tel
mare, sa rezolve misterul prezentei/absentei Revolutiei in
Vaslui. El este obsedat de o zi (22 decembrie) si de o ora
(12.08). Mai importanta decat ziua e ora (vezi si titlul
international, de festival, al filmului: “12:08 East of
Bucharest”), pentru ca, daca nici un vasluian n-a protestat
impotriva regimului comunist inainte de aceasta ora (cand
Ceausescu a fugit cu elicopterul), inseamna ca in Vaslui nu a
fost Revolutie.
“Am facut si noi revolutie cum am putut!”, exclama hatru-intelept
pensionarul Piscoci. Si a facut si Porumboiu ce a putut: foarte
mult, cu extrem de putin. Cu un buget de 180.000 de euro, obtinut
de resurse proprii, regizorul (si scenarist si producator), a pus
inca o data Romania pe harta iubitorilor de cinema.
Cu primul lui lungmetraj, Porumboiu sterge cateva posibilitati.
Nu ne mai jucam de-a “a fost”, nici de-a “n-a fost”, ci de-a
“este”. Cinematografia noastra este din ce in ce mai bine. Dupa
un trofeu “Un Certain Regard” anul trecut pentru “Moartea
domnului Lazarescu” al lui Cristi Puiu, festivalul de film de la
Cannes ne da anul acesta doua premii importante: Caméra D’Or
pentru Porumboiu si premiul de interpretare feminina pentru
Dorotheea Petre, Eva din “Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii” al
lui Catalin Mitulescu. Pai daca e sa fie asa, sa fie in
continuare!
romaneasca sa depaseasca obsesia pentru evenimentele din ’89 si
pentru bagajul intunecat mostenit de la regimul ceausist. Se pare
ca n-a facut-o. Si e bine!
In numai cateva saptamani, trei filme despre Revolutie se
inghesuie pe marile noastre ecrane. Filme cunoscute, asteptate,
cu premii internationale. Printre ele “A fost sau n-a fost?”,
debutul in lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, castigator al
unui Caméra d’Or la Cannes anul acesta si al premiului pentru cel
mai bun film la TIFF.
“A fost sau n-a fost?” este un film mic si mare in acelasi timp.
Este mic pentru ca este minimalist. Personaje putine, din care
numai trei rezista pe ecran pe toata durata filmului. Cadre
lungi, frontale, cu camera fixa. Muzica lipseste aproape cu
desavarsire. Pe de alta parte, dialoguri lungi, inteligente,
spumoase. Si miza mare: raportarea omului marunt la Istorie,
ajustarea evenimentului major la orasul de provincie, in care nu
se intampla niciodata nimic, dar in care este posibil sa se fi
intamplat ceva.
Inceputul e lent. Personajele sunt prezentate la ele acasa, in
interioare prafuite: un pensionar, un profesor de istorie, un
patron de televiziune, vecini, certuri, mici rautati, atmosfera
de sarbatori, petarde. La inceput aproape ca nu-ti dai seama
incotro se indreapta povestea, dar, pe masura ce scenele se
acumuleaza, intelegi: e un oras mic cu o dilema mare, intuita de
fostul textilist acum patron de televiziune Jderescu (Teodor
Corban): la noi a fost sau n-a fost Revolutie?
“A fost sau n-a fost?” este un film aflat sub semnul
insignifiantului si al nespecialului. Un oras mic, cenusiu, o
televiziune mica, lipsita de aparatura, un moderator semidoct,
care citeaza anapoda din Heraclit. Pana si revolutia din oras a
fost mica, atat de mica incat e posibil ca nici macar sa nu fi
fost: un grup de oameni stransi in fata sediului PC din oras
(actuala primarie), neobservati nici macar de gardianul care
pazea piata. Suma de imperfectiuni si detalii, asta este povestea
lui Corneliu Porumboiu, din ea lipseste ceva sau e intotdeauna
ceva in plus. Drept dovada, numele orasului Vaslui nu este
pronuntat niciodata: il stii pentru ca ti s-a spus sau il stii
pentru ca-l deduci din literele mari, luminoase, de sarbatoare,
de pe primaria orasului, ascunse partial de un brad corect, cu
becuri care se aprind si sting anapoda.
Doritor sa pozitioneze corect Vasluiul pe harta Revolutiei,
Jderescu este in cautarea unui fel de “Vreau sa te pipai si sa
urlu: ‘Este!’”. Instrumentele cautarii lui sunt rizibile: un
pensionar nostalgic, nea Piscoci (Mircea Andreescu), si
profesorul de istorie Manescu (Ion Sapdaru), un om invins, un pic
alcoolic, sacait de sotia lui (Luminita Gheorghiu, se pare ca
poarta noroc filmelor romanesti) sa aduca toti banii acasa.
Jderescu ii invita in emisiunea sa de la postul local de
televiziune, un fel de OTV de provincie, pentru ca, spune el, de
un trecut limpede depind un prezent si un viitor la fel de
limpezi, luminoase.
Cu ajutorul lui Piscoci si al lui Manescu, Jderescu are un tel
mare, sa rezolve misterul prezentei/absentei Revolutiei in
Vaslui. El este obsedat de o zi (22 decembrie) si de o ora
(12.08). Mai importanta decat ziua e ora (vezi si titlul
international, de festival, al filmului: “12:08 East of
Bucharest”), pentru ca, daca nici un vasluian n-a protestat
impotriva regimului comunist inainte de aceasta ora (cand
Ceausescu a fugit cu elicopterul), inseamna ca in Vaslui nu a
fost Revolutie.
“Am facut si noi revolutie cum am putut!”, exclama hatru-intelept
pensionarul Piscoci. Si a facut si Porumboiu ce a putut: foarte
mult, cu extrem de putin. Cu un buget de 180.000 de euro, obtinut
de resurse proprii, regizorul (si scenarist si producator), a pus
inca o data Romania pe harta iubitorilor de cinema.
Cu primul lui lungmetraj, Porumboiu sterge cateva posibilitati.
Nu ne mai jucam de-a “a fost”, nici de-a “n-a fost”, ci de-a
“este”. Cinematografia noastra este din ce in ce mai bine. Dupa
un trofeu “Un Certain Regard” anul trecut pentru “Moartea
domnului Lazarescu” al lui Cristi Puiu, festivalul de film de la
Cannes ne da anul acesta doua premii importante: Caméra D’Or
pentru Porumboiu si premiul de interpretare feminina pentru
Dorotheea Petre, Eva din “Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii” al
lui Catalin Mitulescu. Pai daca e sa fie asa, sa fie in
continuare!
