Părerea criticului
Daca ar fi sa predau la facultatea de regie studentilor pasionati de cinematografie cu siguranta as alege acest film. Nu as alege nici "Citizen Kane", nici "Persona" lui Bergman ci pe acesta. Este un film pe care il poti preda pe capitole: actorie, scenariu, regie. Story-line-ul e simplu, rezultatul colosal. Reflectorul scoate in evidenta personajele cu trasaturile lor dar mai ales dialogul amplu ce ocupa cea mai mare parte a filmului. Asta ma face sa cred ca actorii au avut nopti albe citind si recitind scenariul pentru ca pur si simplu dialogul tine din cap pana in coada filmului. Daca majoritatea actorilor si-au castigat Oscar-ul in urma unui monolog induiosator (Al Pacino - Scent of a Woman, Denzel Washington - Training Day sau Daniel Day Lewis - There Will Be Blood) in acest film fiecare personaj are momentul lui de glorie, ceea ce lasa foarta putin spatiu partii narative. Fara sa fie prezent activ, doar printr-o voce din off, elementul narativ nu face altceva decat sa scoata in evidenta si mai mult personajele in conditiile in care rolul naratorului este luat pe rand de personajele din film.
Doi actori nominalizati pentru rol principal si trei pentru rol secundar din care unul castigator. Daca ne gandim mai bine titlul ar trebui sa fie un fel de "Three Quarters About Eve, One About Margo"... mi s-ar parea mult mai rezonabil in conditiile in care Bette Davis a contribuit enorm, daca nu, cel putin in egala masura cu Anne Baxter in evolutia filmului. Nici chiar aceasta mica corectura nu anunta in vreun fel complexitatea filmului. O mica sugestie pentru Cinemagia, sa schimbe posterul filmului cu posterul original, e mult mai sugestiv pentru continutul lui decat acesta.
Cum nu sunt un amator al sumarelor care sa dea lungime reviewului a vrea sa zabovesc putin mai mult asupra personajelor si mai precis asupra celor feminine. Accentul asupra personajelor fluctueaza si se perinda intr-un mod destul de bine definit. In prima parte ne este prezentata Margo in culmea succesului, chiar inaintea declinului datorat inaintarii in varsta dar totodata ne este prezentata si Eve care nu este altceva decat o admiratoare infocata a celei dintai. Un mijloc al balantei dintre cele doua pozitii sociale il reprezinta simpaticul personaj al lui Thelma Ritter si anume Birdie. De ce zic eu mijloc al balantei? Pentru ca la un moment dat ipoteza ei va prinde contur din ce in ce mai gros iar balanta se va inclina in favoarea lui Eve, moment ce anunta si disparitia lui Birdie din film... cam pe undeva pe la jumatatea lui. Un element surpriza al filmului este prezenta lui Marilyn Monroe a carui personaj are mai mult un cameo hitchcock-ian dar care starneste un zambet privitorului asta in conditiile in care o recunoaste.
#########ATENTIE SPOILERE##########ATENTIE SPOILERE#########
Ceva si din esenta filmului... Pana undeva aproape de finalul filmului mi-am pus intrebarea daca evolutia lui Eve este urmarea unei oportunitati naive sau a unui plan genial si malefic in acelasi timp. Prin felul in care a stiut sa manevreze persoanele din jur a dat dovada de o inteligenta precoce. Pe cand ma pregateam sa spun ca situatia din film ar putea fi definita printr-un proverb updatat situatiei si anume "cand doi se cearta, al treile sufera" atat destinul cat si un alt personaj din film par a-i sabota planul. Cu toate astea dorinta ei de a juca in rolul Corei pare a avea sort de izbanda, succesul vine numaidecat. Cum o lovitura primita chiar inainte de a atinge succesul ar fi fost dureroasa, o lovitura survenita doar ce a apucat sa guste din succes ar fi fost cu atat mai dureroasa. Daca mai adaugam faptul ca la aceasta au contribuit atat destinul cat si Addison DeWitt... Daca tot am dat-o in proverbe... era unu ce zicea "ce tie nu-ti place..."
Mie mi-a placut enorm filmul cu toate ca eram destul de pesimist la inceput, dar cum pesimistul castiga de doua ori si nu pierde niciodata pot spune ca am vazut una din cele mai bune drame facute vreodata. Daca ar fi sa recomand filmul cuiva, l-as recomanda doritorilor mai noncomformisti care sunt capabili sa aprecieze un film cu toate ca dialogul ia locul actiunii. Seamana oarecum cu un alt film pe care l-am vazut recent tot cu un accent pronuntat asupra dialogului, si anume "The Philadelphia Story". Ei bine, daca acolo duelul dintre cei doi colosi ai cinematografiei, James Stewart si Cary Grant, au rezultat in una din cela mai bune comedii romantice facute vreodata aici, reprezentatia celor doua actrite nominalizate la Oscar pentru cel mai bun rol principal au rezultat in una din celel mai bune drame facute vreodata. Pace.
Doi actori nominalizati pentru rol principal si trei pentru rol secundar din care unul castigator. Daca ne gandim mai bine titlul ar trebui sa fie un fel de "Three Quarters About Eve, One About Margo"... mi s-ar parea mult mai rezonabil in conditiile in care Bette Davis a contribuit enorm, daca nu, cel putin in egala masura cu Anne Baxter in evolutia filmului. Nici chiar aceasta mica corectura nu anunta in vreun fel complexitatea filmului. O mica sugestie pentru Cinemagia, sa schimbe posterul filmului cu posterul original, e mult mai sugestiv pentru continutul lui decat acesta.
Cum nu sunt un amator al sumarelor care sa dea lungime reviewului a vrea sa zabovesc putin mai mult asupra personajelor si mai precis asupra celor feminine. Accentul asupra personajelor fluctueaza si se perinda intr-un mod destul de bine definit. In prima parte ne este prezentata Margo in culmea succesului, chiar inaintea declinului datorat inaintarii in varsta dar totodata ne este prezentata si Eve care nu este altceva decat o admiratoare infocata a celei dintai. Un mijloc al balantei dintre cele doua pozitii sociale il reprezinta simpaticul personaj al lui Thelma Ritter si anume Birdie. De ce zic eu mijloc al balantei? Pentru ca la un moment dat ipoteza ei va prinde contur din ce in ce mai gros iar balanta se va inclina in favoarea lui Eve, moment ce anunta si disparitia lui Birdie din film... cam pe undeva pe la jumatatea lui. Un element surpriza al filmului este prezenta lui Marilyn Monroe a carui personaj are mai mult un cameo hitchcock-ian dar care starneste un zambet privitorului asta in conditiile in care o recunoaste.
#########ATENTIE SPOILERE##########ATENTIE SPOILERE#########
Ceva si din esenta filmului... Pana undeva aproape de finalul filmului mi-am pus intrebarea daca evolutia lui Eve este urmarea unei oportunitati naive sau a unui plan genial si malefic in acelasi timp. Prin felul in care a stiut sa manevreze persoanele din jur a dat dovada de o inteligenta precoce. Pe cand ma pregateam sa spun ca situatia din film ar putea fi definita printr-un proverb updatat situatiei si anume "cand doi se cearta, al treile sufera" atat destinul cat si un alt personaj din film par a-i sabota planul. Cu toate astea dorinta ei de a juca in rolul Corei pare a avea sort de izbanda, succesul vine numaidecat. Cum o lovitura primita chiar inainte de a atinge succesul ar fi fost dureroasa, o lovitura survenita doar ce a apucat sa guste din succes ar fi fost cu atat mai dureroasa. Daca mai adaugam faptul ca la aceasta au contribuit atat destinul cat si Addison DeWitt... Daca tot am dat-o in proverbe... era unu ce zicea "ce tie nu-ti place..."
Mie mi-a placut enorm filmul cu toate ca eram destul de pesimist la inceput, dar cum pesimistul castiga de doua ori si nu pierde niciodata pot spune ca am vazut una din cele mai bune drame facute vreodata. Daca ar fi sa recomand filmul cuiva, l-as recomanda doritorilor mai noncomformisti care sunt capabili sa aprecieze un film cu toate ca dialogul ia locul actiunii. Seamana oarecum cu un alt film pe care l-am vazut recent tot cu un accent pronuntat asupra dialogului, si anume "The Philadelphia Story". Ei bine, daca acolo duelul dintre cei doi colosi ai cinematografiei, James Stewart si Cary Grant, au rezultat in una din cela mai bune comedii romantice facute vreodata aici, reprezentatia celor doua actrite nominalizate la Oscar pentru cel mai bun rol principal au rezultat in una din celel mai bune drame facute vreodata. Pace.
