Părerea criticului
Atonement sau ce face vinovatia din om... Film indiscutabil bun, dar nu atat de bun pe cat il asteptam, ecranizare dupa un roman si mai bun, Atonement te prinde in mreje de la primele scene. Oricat de mari rezerve ai avea in a crede premisa filmului (o pustoaica, Briony, il acuza pe Robbie, iubitul sorei ei, Cecilia, de o infractiune pe care acesta nu a comis-o, motivatia pierzandu-se in psihologia imaginativa a copilei si in gelozia pe care ea o resimte fata de sora ei), dupa o vreme nu mai poti lupta si capitulezi: da, uneori facem lucruri pe care nu le dorim, doar din disperare sau din razbunare sau din plictiseala sau din orice alt motiv pentru care, ulterior, ne e o cumplita jena. Si pe care trebuie sa-l ispasim.
Complexa abordare a sentimentului de nevinovatie, Atonement este un joc al perspectivelor. Perspectivele personajelor sunt atat de importante, incat regizorul a decis chiar sa filmeze de doua ori, de fiecare data diferit, in functie de perspectiva cea mai importanta, anumite scene foarte importante ale filmului. Dar, daca perspectivele se pot schimba, anumite fapte au consecinte ireparabile si aici sta marea forta a filmului: in analiza sentimentului de vinovatie si sondarea pocaintei.Iar felul in care regizeaza Wright, ajutat din plin de tanara Saoirse Ronan (Briony la 13 ani, absolut perfecta) si rezervata Vanessa Redgrave (Briony la 70 si ceva de ani, intr-un third act cam prea pe repede inainte) da imensa profunzime acestei poveri daramatoare care atarna pe umerii personajului. Film cu de toate (dragoste, razboi, psihologie, rasturnari de situatie hiperinteligente) ar putea avea sanse la Oscaruri (scenariu adaptat, regie), dar ma indoiesc ca va castiga ceva la Venetia.
Cu o singura exceptie, James McAvoy. Dupa ce i-a furat filmul lui Whitaker (Last King of Scotland), McAvoy dovedeste inca o data ca este unul dintre cei mai buni actori britanici ai momentului. Are toate sansele la o Coppa Volpi (care in general favorizeaza actorii tineri) si, alaturi de Knightley, se va impune cu siguranta ca poate cel mai reusit cuplu romantic al inceputului de mileniu. Pasiunea lor, incatusata de imaginatia debordanta a unei Briony la 13 ani isi va gasi supapa intr-una dintre cele mai puternice scene ale filmului: o intalnire a lui Robbie cu Cecilia dupa trei ani de la neasteptata si dureroasa despartire, cand Robbie urmeaza sa plece pe front, iar Cecilia a devenit infirmiera. Impreuna la o masa de restaurant, inconjurati de alte cupluri (pe care ochiul spectatorului le scapa imediat din vedere, orbit de chimia lui McAvoy si Knightley), cei doi isi spun aproape fara cuvinte povestea de dragoste, marcata de neputinta in fata destinului.Muzica lui Dario Marianelli se potriveste perfect cu zbuciumatul subiect al filmului, punctand excelent fiecare moment important. Uneori muzica are un rol la fel de important ca si jocul actorilor, care realizeaza, intuiesc, decid si se razgandesc in sunetul insinuant al pianului, metalic al masinii de scris, plangaret al viorilor. Una dintre gaselnitele cele mai inspirate ale regizorului (caci se pare ca a fost ideea lui), este tocmai zgomotul clapelor masinii de scris. De la generic si pana la sfarsit, cu crescendo-uri asurzitoare urmate de la fel de asurzitoare taceri, acest leitmotiv revine de nenumarate ori, marcand importanta scrisului si-a perspectivelor in aceasta drama cauzata tocmai de o nepotrivire a agendelor si a perspectivelor. Neaparat de vazut.
Complexa abordare a sentimentului de nevinovatie, Atonement este un joc al perspectivelor. Perspectivele personajelor sunt atat de importante, incat regizorul a decis chiar sa filmeze de doua ori, de fiecare data diferit, in functie de perspectiva cea mai importanta, anumite scene foarte importante ale filmului. Dar, daca perspectivele se pot schimba, anumite fapte au consecinte ireparabile si aici sta marea forta a filmului: in analiza sentimentului de vinovatie si sondarea pocaintei.Iar felul in care regizeaza Wright, ajutat din plin de tanara Saoirse Ronan (Briony la 13 ani, absolut perfecta) si rezervata Vanessa Redgrave (Briony la 70 si ceva de ani, intr-un third act cam prea pe repede inainte) da imensa profunzime acestei poveri daramatoare care atarna pe umerii personajului. Film cu de toate (dragoste, razboi, psihologie, rasturnari de situatie hiperinteligente) ar putea avea sanse la Oscaruri (scenariu adaptat, regie), dar ma indoiesc ca va castiga ceva la Venetia.
Cu o singura exceptie, James McAvoy. Dupa ce i-a furat filmul lui Whitaker (Last King of Scotland), McAvoy dovedeste inca o data ca este unul dintre cei mai buni actori britanici ai momentului. Are toate sansele la o Coppa Volpi (care in general favorizeaza actorii tineri) si, alaturi de Knightley, se va impune cu siguranta ca poate cel mai reusit cuplu romantic al inceputului de mileniu. Pasiunea lor, incatusata de imaginatia debordanta a unei Briony la 13 ani isi va gasi supapa intr-una dintre cele mai puternice scene ale filmului: o intalnire a lui Robbie cu Cecilia dupa trei ani de la neasteptata si dureroasa despartire, cand Robbie urmeaza sa plece pe front, iar Cecilia a devenit infirmiera. Impreuna la o masa de restaurant, inconjurati de alte cupluri (pe care ochiul spectatorului le scapa imediat din vedere, orbit de chimia lui McAvoy si Knightley), cei doi isi spun aproape fara cuvinte povestea de dragoste, marcata de neputinta in fata destinului.Muzica lui Dario Marianelli se potriveste perfect cu zbuciumatul subiect al filmului, punctand excelent fiecare moment important. Uneori muzica are un rol la fel de important ca si jocul actorilor, care realizeaza, intuiesc, decid si se razgandesc in sunetul insinuant al pianului, metalic al masinii de scris, plangaret al viorilor. Una dintre gaselnitele cele mai inspirate ale regizorului (caci se pare ca a fost ideea lui), este tocmai zgomotul clapelor masinii de scris. De la generic si pana la sfarsit, cu crescendo-uri asurzitoare urmate de la fel de asurzitoare taceri, acest leitmotiv revine de nenumarate ori, marcand importanta scrisului si-a perspectivelor in aceasta drama cauzata tocmai de o nepotrivire a agendelor si a perspectivelor. Neaparat de vazut.
