Ce mai rau decat o femeie care vorbeste intr-una, se crede importanta si reuseste sa te bage in cele mai grozave incurcaturi. Katherine Joaca in modul ei obisnuit, de femeie-barbata „Zoe, fii barbata!”, care vorbeste tare, tipul femeii autosuficiente. Aia care le stie pe toate si oboseste si enerveaza interlocutorul. Caci Suzan este la fel ca Amanda din Adam's Rib, identica cu Tracy Samantha Lord din , sora geamana cu Tess Harding din Woman of the Year.
Caci rolurile ei in care a jucat si altceva sunt facute dupa ce a implinit 50 de ani.
Rolul ei in acest film a fost izvor de inspiratie pentru Peter Bogdanovich cand a scris rolul pe care-l va juca Barbra Streisand 34 de ani mai tarziu in What's Up, Doc?
Nici Cary Grant nu mi s-a parut in largul lui interpretand acest rol, cat despre „chimia” dintre cei doi, era sublima, dar lipsea cu desavarsire.
daca asta este originalul, inseamna ca este unul din putinele cazuri in care Remake-ul mi-a placut mai mult decat originalul.
Ce ironie, in remake, rolul ei l-a jucat artista alaturi de care a castigat premiul Oscar in anul 1968 si s-a simtit ofensata, socotind ca Barbra Streisand nu este la fel de buna ca ea. Urmarea, nu s-a prezentat la ceremonie. Nota 6 cu indulgenta
Gizmogremlin
pe 07 Noiembrie 2018 12:43
O constructie scenaristica foarte buna, alaturi de "Monkey Bussiness" https://www.cinemagia.ro/filme/monkey-business-afaceri-incurcate-4893/
una din cele mai reusite comedii in care a jucat Cary Grant. Cu siguranta veti dori sa-l revedeti!
PMihai1996
pe 17 Iulie 2018 17:51
O comedie savuroase, care nu prea se mai face in ziua de astazi. PS: primul film (sper sa nu ma insel) in care apare cuvantul gay.
Dana_13
pe 24 Ianuarie 2016 19:30
Un film care te capteaza si amuza pana la sfarsit. Meritul principal, as zice, e al personajului jucat de Katharine Hepburn si al modului cum e construit in relatie cu personajul lui Cary Grant - Susan, un spirit efervescent il baga pe linistitul David intr-o sumedenie de incurcaturi cu o nonsalanta incredibila si cu un debit verbal pe care ti-e greu sa-l descrii - el trebuie urmarit pentru a intelege pana unde poate ajunge. Actorii care se muleaza perfect pe rolurile lor, scenariul reusit, situatiile imprevizibile contribuie la aceasta comedie, care imbina perfect dinamismul actiunii cu schimburi de replici inteligente si ... inedite.
kakapo
pe 05 Februarie 2014 22:46
...o comedie extraordinara...Katharine Hepburn intr-un rol atipic, neobisnuit pentru ea, dar pe care-l interpreteaza nemaipomenit, rolul omului necioplit, prost crescut, badaran...
SANDA45
pe 24 Decembrie 2013 11:39
Un film realmente bun,in ziua de azi asemenea comedii romantice si de familie nu se ma fabrica.
CriticFin100La100
pe 26 Ianuarie 2013 01:15
Pe parcursul filmului David (Cary Grant), o intalneste pe Susan (Katherine Hepburn), alaturi de care petrece doua zile nebune si pline de haz, care ii schimba viata complet lui David, la mijloc fiind un leopard si multe intamplari hazlii si sugubete
Sergiu.Lobont
pe 09 Septembrie 2011 01:28
O discuţie cu o femeie nu duce niciodată nicăieri. Să vă zic eu cum se face. Ea va începe să vorbească, tu vei pierde şirul undeva după primele 7 minute. Foarte important e să nu uiţi să dai din cap aprobator din 20 în 20 de secunde şi să mai înfiripezi câte un „DA!” o dată pe minut. La un moment dat ţi se va părea că auzi o întrebare dar prea târziu ca să îţi mai dai seama şi care era întrebarea respectivă. O să te ajut. A întrebat „Ai auzit măcar ce-am zis?” la care tu trebuie să răspunzi „DA!” După care va începe din nou să vorbească. După alte câteva minute i se va părea ciudat că o tot aprobi şi te va pune la încercare să vadă dacă eşti atent deci ţi se va părea că mai auzi o întrebare: „Esti un măgar?” la care trebuie numaidecât să răspunzi „NU!” după care îţi reiei datul din cap ca mai apoi să inserezi câte un „Înţeleg!”. La un moment dat vocea ei se va auzi din ce în ce mai încet datorită faptului că urechile tale se obişnuiesc cu zgomotul. Acesta este deja un moment critic în care trebuie să o săruţi. Nu din romantism, dar gândeşte-te… cât o săruţi ea nu poate vorbi… cât nu vorbeşte urechile tale îşi revin. E nevoie de ani de studii să ajungi la asemenea descoperiri, acum le aveţi pe tavă.
În film, Susan Vance, interpretată enervant de bine de către Katharine Hepburn, este de departe cea mai enervantă femeie din istoria Hollywoodului. Nu am mai văzut o femeie care să definească mai bine de atât expresia „a vorbi cât un radio stricat”. A fost atât de agasantă încât îmi ţiuie şi acum urechile, al jumătate de oră după ce s-a terminat filmul. De sărutat era mai greu că era rece monitorul, noroc că aveam subtitrarea ca să pot să dau mai încet că altfel riscam să devin scelerat.
Nu am mai văzut atâta insistenţă vreodată dar nici un ghinionist mai mare nu am văzut decât David Huxley şi pesemne că nici Cary Grant, cel care l-a interpretat pe David nu a ieşit mai fericit din situaţia pentru că ambii (David şi Cary) au fost nevoiţi să ia parte la dialogul cu Susan. Asta ca să nu uităm de mine, care şi eu am luat parte la dialog… halatu’, cât e halatu’?
Ce şi cum. Zoologul David, pe cale să primească un ultim os care să întregească scheletul unui brontozaur din muzeu, pe cale de asemenea să se însoare a doua zi are ghinionul vieţii în momentul în care o întâlneşte pe Susan, iar ghinionul lui care iniţial era ghinionul vieţii devine un ghinion şi mai mare din moment ce ei i se pune pata pe el, adică decât că se îndrăgosteşte de el. În 24 de ore se întâmplă următoarele: în timpul unei întâlniri importante ale lui David cu un avocat, Susan îi ia din greşeală mingea de golf, îi loveşte maşina, îi rupe fracul, îl poartă într-o excursie până în Connecticut cu nimic altceva decât cu un leopard viu pe bancheta din spate. Seria de ghinioane continuă, cireaşa de pe tort constând într-o vizită între cei patru pereţi ai închisorii locale.
Toată această harababură generează pe bună dreptate nişte dialoguri savuroase ca toate comediile lui Cary Grant. Nici nu ştiu dacă genul de comedie se ţine după Cary Grant ori este el cel care le alege. În orice caz, cei doi, Grant şi comedia prin dialog, se potrivesc de minune, singura diferenţă ar fi că eleganţa şi carisma specifică lui Grant sunt omise de către rol. David Huxley nu este neapărat un cuceritor fin ca celelalte personaje ale lui Grant.
Că tot veni vorba de filmele lui Grant, Cary Grant are comedii mai bune decât acesta de exemplu „The Philadelphia Story” din punctul meu de vedere una din cele mai bune comedii de dialog făcute vreodată, dar şi Katharine Hepbrun are filme mai bune decât acesta, acelaşi „The Philadelphia Story” în care a apărut alături de colegul să de azi. Nu ştiu din ce cauză, „Bringing Up Baby” nu a activat aceleaşi rotiţe pe care le-a activat şi filmul de mai sus, probabil că nivelul de stres provocat de filmul acesta este copleşitor, noroc că este un stres controlat şi intenţionat de regizor. Plusurile lui constau în umorul in şi elegant al filmului şi într-un scenariu îndeajuns de alambicat ţinând cont de genul din care face parte filmul.
De recomandat îl recomand ca un preludiu pentru „The Philadelphia Story” preludiu prin care să vă obişnuiţi cu felul în care Grant îşi pune în scenă şarmul ca mai apoi să înmulţiţi totul cu doi şi să urmăriţi TPhS, nicidecum invers ca să nu fiţi dezamăgiţi.
Cea mai mare problemă a filmului e ă la un moment dat îşi pierde din credibilitate (trebuia să se însoare cu una ca mai apoi să se despartă de ea într-un minut fără nici o remuşcare) iar asta transformă filmul într-un cub de gheaţă frumos sculptat dar de care nu poţi să te apropii. Pe de altă parte, comparativ cu comediile din ziua de azi, „Bringing Up Baby” este mai mult decât redutabilă.
White.Lily
pe 17 Iunie 2011 21:47
Se pare ca chimia dintre Carey Grant si Katharine Hepburn a fost inca de la inceput una cu totul si cu totul speciala. In The Philadelphia Story urmand sa confirme: cuplul Grant - Hepburn nu are cum sa dea gres.
O comedie speciala, cu caini, leoparzi, brontozauri, un milion de dolari. Si daca crezi cumva ca lucrurile nu pot fi mai complicate de atat, stai sa faci cunostinta cu Susan....
nyuszi
pe 01 Februarie 2011 13:03
Nu cred ca exista o comedie mai savuroasa decat "Bringing Up Baby". L-am vazut deja de nenumarate ori, dar de fiecare data raman surprinsa de cat de genial e scenariul. E caraghios fara sa fie cretin, iar umorul e de bun simt, curat, fara insulte gratuite sau bancuri aiurea.
Schimbul "Vezi, e un cerc. / Evident! Altcumva nu s-ar rostogoli" ramane pentru mine simbolul genialitatii scenariului.
Nu trebuie pierdut filmul asta. Pacat doar ca nu se mai fac altele ca el si astazi.
Caci rolurile ei in care a jucat si altceva sunt facute dupa ce a implinit 50 de ani.
Rolul ei in acest film a fost izvor de inspiratie pentru Peter Bogdanovich cand a scris rolul pe care-l va juca Barbra Streisand 34 de ani mai tarziu in What's Up, Doc?
Nici Cary Grant nu mi s-a parut in largul lui interpretand acest rol, cat despre „chimia” dintre cei doi, era sublima, dar lipsea cu desavarsire.
daca asta este originalul, inseamna ca este unul din putinele cazuri in care Remake-ul mi-a placut mai mult decat originalul.
Ce ironie, in remake, rolul ei l-a jucat artista alaturi de care a castigat premiul Oscar in anul 1968 si s-a simtit ofensata, socotind ca Barbra Streisand nu este la fel de buna ca ea. Urmarea, nu s-a prezentat la ceremonie. Nota 6 cu indulgenta
una din cele mai reusite comedii in care a jucat Cary Grant. Cu siguranta veti dori sa-l revedeti!
În film, Susan Vance, interpretată enervant de bine de către Katharine Hepburn, este de departe cea mai enervantă femeie din istoria Hollywoodului. Nu am mai văzut o femeie care să definească mai bine de atât expresia „a vorbi cât un radio stricat”. A fost atât de agasantă încât îmi ţiuie şi acum urechile, al jumătate de oră după ce s-a terminat filmul. De sărutat era mai greu că era rece monitorul, noroc că aveam subtitrarea ca să pot să dau mai încet că altfel riscam să devin scelerat.
Nu am mai văzut atâta insistenţă vreodată dar nici un ghinionist mai mare nu am văzut decât David Huxley şi pesemne că nici Cary Grant, cel care l-a interpretat pe David nu a ieşit mai fericit din situaţia pentru că ambii (David şi Cary) au fost nevoiţi să ia parte la dialogul cu Susan. Asta ca să nu uităm de mine, care şi eu am luat parte la dialog… halatu’, cât e halatu’?
Ce şi cum. Zoologul David, pe cale să primească un ultim os care să întregească scheletul unui brontozaur din muzeu, pe cale de asemenea să se însoare a doua zi are ghinionul vieţii în momentul în care o întâlneşte pe Susan, iar ghinionul lui care iniţial era ghinionul vieţii devine un ghinion şi mai mare din moment ce ei i se pune pata pe el, adică decât că se îndrăgosteşte de el. În 24 de ore se întâmplă următoarele: în timpul unei întâlniri importante ale lui David cu un avocat, Susan îi ia din greşeală mingea de golf, îi loveşte maşina, îi rupe fracul, îl poartă într-o excursie până în Connecticut cu nimic altceva decât cu un leopard viu pe bancheta din spate. Seria de ghinioane continuă, cireaşa de pe tort constând într-o vizită între cei patru pereţi ai închisorii locale.
Toată această harababură generează pe bună dreptate nişte dialoguri savuroase ca toate comediile lui Cary Grant. Nici nu ştiu dacă genul de comedie se ţine după Cary Grant ori este el cel care le alege. În orice caz, cei doi, Grant şi comedia prin dialog, se potrivesc de minune, singura diferenţă ar fi că eleganţa şi carisma specifică lui Grant sunt omise de către rol. David Huxley nu este neapărat un cuceritor fin ca celelalte personaje ale lui Grant.
Că tot veni vorba de filmele lui Grant, Cary Grant are comedii mai bune decât acesta de exemplu „The Philadelphia Story” din punctul meu de vedere una din cele mai bune comedii de dialog făcute vreodată, dar şi Katharine Hepbrun are filme mai bune decât acesta, acelaşi „The Philadelphia Story” în care a apărut alături de colegul să de azi. Nu ştiu din ce cauză, „Bringing Up Baby” nu a activat aceleaşi rotiţe pe care le-a activat şi filmul de mai sus, probabil că nivelul de stres provocat de filmul acesta este copleşitor, noroc că este un stres controlat şi intenţionat de regizor. Plusurile lui constau în umorul in şi elegant al filmului şi într-un scenariu îndeajuns de alambicat ţinând cont de genul din care face parte filmul.
De recomandat îl recomand ca un preludiu pentru „The Philadelphia Story” preludiu prin care să vă obişnuiţi cu felul în care Grant îşi pune în scenă şarmul ca mai apoi să înmulţiţi totul cu doi şi să urmăriţi TPhS, nicidecum invers ca să nu fiţi dezamăgiţi.
Cea mai mare problemă a filmului e ă la un moment dat îşi pierde din credibilitate (trebuia să se însoare cu una ca mai apoi să se despartă de ea într-un minut fără nici o remuşcare) iar asta transformă filmul într-un cub de gheaţă frumos sculptat dar de care nu poţi să te apropii. Pe de altă parte, comparativ cu comediile din ziua de azi, „Bringing Up Baby” este mai mult decât redutabilă.
O comedie speciala, cu caini, leoparzi, brontozauri, un milion de dolari. Si daca crezi cumva ca lucrurile nu pot fi mai complicate de atat, stai sa faci cunostinta cu Susan....
Schimbul "Vezi, e un cerc. / Evident! Altcumva nu s-ar rostogoli" ramane pentru mine simbolul genialitatii scenariului.
Nu trebuie pierdut filmul asta. Pacat doar ca nu se mai fac altele ca el si astazi.