Comentarii Comentează
  • carmen_angelus_romila
    pe 09 Septembrie 2018 11:54
    O parodie dramatica care evoca societatea romana, romantata si plina de nationalism, intr-o perioada confuza pe plan intern si plina de framantari conflictoale internationale, in distributia caruia il gasim pe actorul american Armand Assante.
  • balta67verde
    pe 22 Octombrie 2016 14:11
    Am ramas dezamagit. Vasilescu joaca excelent, altfel i-as fi dat doar 2 stele. Mi-a placut scena in care seful garii vorbeste cu americanul despre Bill Clinton si Monica Levinsky. Prea putin ca sa-l consider un film bun.
  • marin_vasile1
    pe 10 Iulie 2016 12:13
    Nu prea mi-a placut vocabularul nu trebuie sa promova golanaeala si limbajul vulgar
  • cosmin_kedii
    pe 31 Iulie 2013 13:37
    Un film românesc lung și frumos, foarte inteligent care oscilează permanent între comedie și dramă
  • FunnyX
    pe 24 Mai 2013 04:11
    In sfirsit, am reusit si eu sa vad acest film. Merge, insa asteptarile erau mai mari... Prezinta destul de bine societatea romaneasca, asa cum era ea atunci. M-a amuzat entuziasmul oamenilor vizavi de prezenta unor americani la ei in sat. Ma intreb ce s-ar intimpla acum, in 2013 intr-un asemenea caz. S-au mai lamurit romanii cum e cu americanii, sau mentalitatea a ramas neschimbata?
    O obiectie: filmul este prea lung. Exagerat de lung...
  • lili22
    pe 05 Mai 2013 22:13
    Interpretarea actorilor romani a fost buna, ma rog, a fost alegerea regizorului sa aduca actori straini.Nu foarte performanti.
  • Kuhaylan
    pe 27 Februarie 2013 19:25
    00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000
  • Iulidesprefilme
    pe 21 August 2012 21:02
    Armand Assante şi Răzvan Vasilescu- două şcoli de teatru şi film faţă în faţă- într-o peliculă tipic românească, din care nu lipseşte umorul sănătos ce atacă birocraţia autorităţilor locale, minciuna, slugărnicia...
  • Ammelie
    pe 29 Iunie 2012 16:38
    Un film tipic romanesc, de data aceasta in sensul bun. O premisa plauzibila, o desfasurare a actiunii imprevizibila si personaje interesante. Un plus pentru atentia la detalii si pentru sentimentul de fond al filmului, care transpare inclusiv (sau mai ales) din taceri... 7/10
  • tonymaestrul
    pe 28 Mai 2012 17:30
    Destul de dragut. mai fac si romanii filme interesante.
  • margott
    pe 26 Ianuarie 2012 13:00
    Nu prea m-a impresionat, scenariul e original, interesant, dar mi s-a parut ca au cam tras de film sa-l lungeasca, iar povestea dintre Monica si Andrei aduce cu cea din Liceenii.
  • Ghemot
    pe 08 Noiembrie 2011 13:28
    mai mult de nota 8, eu nu cred ca merita acest film, dincolo de faptul ca e romanesc........
  • sebyelton
    pe 06 Iulie 2011 20:05
    Cu tot respectul prentru regizolul roman care nu mai este printre noi... filmul in forma actuala este jalinic. Pe tot parcursul lui nu am putut efectiv sa imi scot din minte faptul ca este regizat. Aveam impresia ca sunt in spatele camerei de filmat, iar in fata mea se afla niste actori care joaca foarte prost. Nimic nu m-a facut sa ma simt implicat emotional in poveste. Ca sa nu mai zic ca este o poveste exagerata si statica, fara actiune, fara conficte bine inchegate, fara substanta adica. Actorii isi jocara rolul destul de prost, aproape toti, se vede ca sunt majoritatea actori de duzina. Unde sunt Dem Radulescu si Toma Caragiu de alta data? Insa parca nici replicile nu prea ii ajuta, sunt lipsite de valoare. Tot amalgamul asta mi se pare un ghiveci... Unii spun sa nu il comparam cu Hollywoodu, Pai daca nu ne comparam cu ei inseamna ca din start suntem mai slabi.
  • Sorin87
    pe 27 Mai 2011 14:32
    au reusit romanii sa faca un film interesant despre soldatii americani in romania, sper sa mai pot vedea filme asa bune
  • radu0594
    pe 12 Mai 2011 15:55
    Sincer sa fiu nu ma inpresionat absolut deloc un ghiveci de prost gust intre taranii romani promovati cu mare atentie de catre regizor si americanii in stilul lor abisnuit.Este doar parerea mea....in concluzie nu-l recomand.
  • Radu1711
    pe 26 Decembrie 2010 22:37
    foarte bun film au facut romanii, au bagat si actori straini ceea ce e ok, are detoate, momente comice , actiune, drama.totul a iesit bine
  • Pitbull
    pe 11 Decembrie 2010 09:35
    California Dreamin' (nesfârşit) - Şcoala Cehoslovacă redescoperită
    Că Roosevelt ne-a dat plocon ruşilor, în '44, e un fapt ştiut. La fel de cunoscută e şi naiva noastră speranţă de vreo două decenii, până ne-am lămurit în fine că degeaba-i tot aşteptam pe anglo-americani să vină şi să ne elibereze. După o jumătate de secol şi mai bine de la Yalta, când în sfârşit ne rezolvaserăm problema fără ei (ba chiar, culmea, cu participarea unui K.G.B. în agonie), americanii au început în sfârşit să descindă şi prin Estul Europei, amestecându-se hodoronc-tronc în războaiele civile din fosta Iugoslavie, pe care Uniunea Europeană era neputincioasă să le gestioneze. După şutul de ajutor dat în Bosnia-Herţegovina, yankeii şi-au arătat muşchii şi mai abitir folosind ca pretext conflictul etnic din Kosovo, bombardând Belgradul şi alte oraşe sârbeşti, spre a grăbi căderea lui Miloşevici şi a-şi pregăti terenul pentru instalarea unei plăci turnante economice şi mai ales strategice în Balcani. A fost pentru prima oară când i-am văzut în sfârşit ca "armată de intervenţie" - ceea ce aşteptaserăm zadarnic în acele decenii V-VII, după care ne mai petrecuserăm încă vreo douăzeci de ani, până prin '89, visând la California.

    Acestea ar fi reperele istorice ale materialului uman pe care se bazează lung metrajul lui Cristian Nemescu - indiscutabil, unul dintre cele mai bune filme româneşti de după Revoluţie (ca să nu mai vorbim şi de acolada temporală completă). Povestirea cinematografică în sine e extrem de ofertantă prin precizia cu care îşi constituie fundamentele dramaturgice. În scurt-metrajele sale anterioare, Cristi Nemescu ne obişnuise cu o aplecare sistematică spre personajele atipice, determinante de situaţii bizare şi inedite, de obicei în cele mai prozaice decoruri urbane (nu întâmplător, două dintre titluri se bazau pe repere locative:...scara C şi...P7). În California Dreamin' (nesfârşit), datele se schimbă. Individual, fiecare personaj e cât se poate de normal şi familiar (chiar şi Doiaru, asupra căruia vom reveni însă, desigur), dar conjunctura care le alătură are capacitatea declanşării unor tensiuni ireductibile. Şi tocmai pe această combinaţie se bazează, în fond, adevăratele mize şi valori ale filmului.

    Căci, paradoxal, deşi este menţionată insistent atât în replici, cât şi în diverse comentarii circumscrise filmului pe tot parcursul realizării sale, în povestire e vorba prea puţin de eterna aşteptare a americanilor, şi mai mult de orizontul iluzoriu pe care-l plasaseră peste ocean frustrările românilor, de-a lungul deceniilor de lagăr comunist. Un sub-plot de pornire, angajat chiar din prolog, ne deapănă în câteva secvenţe rememorative o serie de întâmplări din 1944 care s-ar fi vrut determinante pentru acţiunea contemporană: un copil este traumatizat de bombardamentele americane asupra Bucureştiului şi, finalmente, de faptul că părinţii lui sunt arestaţi pentru a fi colaborat cu armata germană; ultimele cuvinte ale tatălui deportat, "vin americanii şi ne scapă", marchează definitiv evoluţia spirituală a copilului - pe care-l vom regăsi peste ani sub chipul lui Doiaru, minusculul oligarh local căruia soarta îi serveşte plocon prilejul unei meschine răzbunări.

    Şi totuşi, în pofida câtorva afirmaţii verbale şi a insistenţei cam demonstrative pe arcul de timp astfel determinat, întâmplarea din Al Doilea Război Mondial rămâne exterioară atât personajului, cât şi filmului. Doiaru are mult prea destulă substanţă umană pentru ca toate acţiunile lui să fie pe deplin justificate ca atare, chiar şi fără acest rapel din trecut. Îl regăsim în el pe şeful de gară devenit prin forţa împrejurărilor stăpân neoficial de moşie, care jecmăneşte toate trenurile ca un veritabil mafiot ahtiat după taxe de protecţie, în totală cârdăşie cu şeful poliţiei locale, dând vina pe ţiganii care fură din vagoane. Încă din primele secvenţe, vizităm magazia gării, doldora de acele prăzi care fac puterea baronetului. La nivel individual, omul e ambiguu şi alunecos, brutal şi ipocrit, ţeapăn şi suav, călcând în picioare toate legile posibile şi imposibile sub cea mai abilă folosire a legalităţii ca scuză. Are chiar şi un farmec cam din topor, întregind extraordinara complexitate a acestui... tip (termenul "personaj" nefiindu-i drag lui Răzvan Vasilescu, care oferă aici una dintre cele mai memorabile creaţii ale carierei sale - personal, aş îndrăzni s-o plasez chiar deasupra galeriei care a făcut furori în ultimii cincisprezece ani, din simplul motiv că Doiaru e mult mai elaborat în profunzime, mai echilibrat structural şi mai rafinat stilistic decât Mitică Irod, Costa, Burci sau Flo Tufaru). Deşi îl umanizează şi justifică întrucâtva, episodul din copilărie rămâne totuşi declarativ şi discutabil la nivel psihologic - căci venalul şef de gară se comportă ca un tipic bandit român travestit în slujbaş public, nu ca un individ marcat de o frustrare afectivă infantilă rămasă nerezolvată.

    În jurul lui, Cristian Nemescu orchestrează cu o măiestrie de neegalat (şi nu mă joc cu cuvintele - efectiv nu-mi amintesc să mai fi văzut în vreun film românesc un asemenea tur de forţă la nivelul compunerii de microuniversuri umane) lumea simptomatică a Căpâlniţei, acea ambiguă localitate agăţată undeva între rural şi urban. Şi aici, scenariul îi oferise câteva repere sigure (primarul cumsecade, demagog, neputincios şi prost ca noaptea, muncitorii făbricuţei aflaţi în perpetuă grevă spontană, profesoara de spaniolă pasionată de telenovele, liceenii cu aspiraţiile lor limitate şi aripile care abia învaţă să se desfacă înainte de a fi frânte pentru totdeauna) şi o galerie întreagă de caricaturi pe fundal. Pornind de aici, regizorul dezvoltă un fascinant spectacol al non-spectaculosului, o vibrantă poezie a prozaicului, care pot sta cu drepturi depline alături de Bun venit, domnule Marshall! al lui Berlanga, de porumboianul A fost sau n-a fost?, şi mai ales de Menzel, cu Trenuri bine păzite şi Vară capricioasă, precum şi Balul pompierilor şi Popa Prostu', de Forman. Într-o discuţie cu film-makerul independent Cătălin Leescu, foarte apropiat autorului, conveneam amândoi că în California Dreamin' (nesfârşit) se regăseşte Şcoala Cehoslovacă la modul cel mai onest - nu prin pastişă, imitaţie sau măcar inspiraţie, ci pur şi simplu redescoperită legitim: similitudini reale de umanitate, atmosferă şi conţinut ideatic, ducând cu necesitate la aceleaşi mijloace de expresie, care aici poartă o inconfundabilă marcă nemesciană în particular şi românească în general.

    Dar personalitatea regizorului se impune încă dinainte de apariţia Căpâlniţei în film. Pregenericul - primul dintre flash-back-uri - este filmat cu o concreteţe admirabilă, reproducând precis şi sobru concepţia imagistică a anilor patruzeci (nu numai prin decizia alb-negru, ci şi prin încadraturi, ecleraj, ritm...). Apoi, secvenţele introductive din prezent, cu sosirea echipamentelor şi a militarilor americani, şi îmbarcarea lor în tren, schiţează deja limpede şi tăios stilul ironic care va marca, prin savoarea şi unicitatea lui, tot filmul - punct suprem în acest episod: momentul imnului S.U.A. În continuare, trenuleţul cu trei vagoane se târăşte apatic prin bărăganurile patriei, urmărit cu falsă somnolenţă de regizorul care-şi acordează instrumentele pentru tensiunile ce vor urma, în paralel cu deşteptarea (la propriu şi la figurat) a gării Căpâlniţa - fatidicul no man's land unde atotputernicii jandarmi ai lumii vor fi traşi pe linie moartă (din nou, la propriu şi la figurat) de un funcţionar feroviar ce pare bătut în cap, fiind în fond un adevărat monument de perfidie. Pe tot acest parcurs, Nemescu îşi încarcă atât de intens acumulatorii, încât mai departe va reuşi să ne ţină pe marginea scaunelor două ore de proiecţie şi mai bine.

    Acelaşi profesionalism desăvârşit, îmbinând perceptibil inteligenţa şi intuiţia, se va desfăşura non-stop în continuare. Toate spaţiile au personalitatea lor aparte, în aceeaşi dominantă de câmpie, praf şi căldură toridă - clădirea roşie a gării cu oaza de verdeaţă din jurul ei şi betoanele de dincolo de linii, interioarele stereotipe şi nu prea ale liceului şi primăriei, jalnicul sereleu unde soldaţii americani sechestraţi ajung să cocheteze cu liceencele rustice la câte o cola. Se remarcă aici ochiul sigur şi fantezia artistică a scenografei Ioana Corciova, care identifică fără greş cele mai generoase oferte ale realităţii, pentru a le stiliza discret şi a le transforma în acte de creaţie plastică. Cea mai inspirată şi de bun-gust intervenţie a scenografiei mi s-a părut, personal, galeria tablourilor încropite ad-hoc pentru "distinşii oaspeţi", de cine ştie ce pictori mai puţin decât naivi culeşi de prin sat, unde se înşiră Clinton, George Washington, Elvis, Martin Luther King şi Ştefan cel Mare - admirabilă discreţia regizorului de a nu insista asupra acestor orori groteşti, lăsându-le doar să mobileze fundalul petrecerii dezlănţuite pe Uliţa Principală (secvenţă în care regăsim şi cele mai multe inevitabile rapeluri formaniene - deşi o idee ca aceea cu sosia lui Elvis şi deliranta interpretare a hitului Love Me Tender, Love Me Sweet, nu i-a venit nici chiar părintelui...Cucilor, deşi de la el ni se trag Konkurs şi Taking Off).

    Prin tot acest labirint de spaţii la fel de complex ca jocurile grafice din revistele pentru preşcolari, forfotesc o serie de personaje în care, ca români, ne recunoaştem inconfortabil de adecvat. Oricât de mult s-ar fi demonetizat în ultimii cincisprezece ani aşa-zisa "autocritică" de tip comercial din filmul românesc, Nemescu reuşeşte să revigoreze încă o dată stratul de nimicnicie omenească în care cu atâta succes au forat Caranfil, Puiu şi Porumboiu (sau foarte recent, la nivel exclusiv scenaristic şi interpretativ, Mara Nicolescu). Tânărul şi rafinatul regizor glosează cu o anumită distanţare peste zonele derizorii ale societăţii noastre, desfăşurate plenar în Căpâlniţa, dar urmărite schiţat pe toate direcţiile din jur, inclusiv vizita neverosimilă, dar adevărată (că doar suntem în ţara tuturor posibilităţilor!) la "Turnul Eiffel" şi "Southfork Ranch", petrecerea din apartamentul de la oraş (care oraş? Nu contează), şi mai ales ierarhiile birocratice care, cu inegalabil lor talent de a da cu stângu-n dreptu', reuşesc să încurce şi mai mult iţele. (Avem bucuria de a-l revedea pe acelaşi Jderescu descoperit nedrept de târziu de Porumboiu, în A fost sau n-a fost?: metodicul şi stanislavskianul Teo Corban, cu talentul său de a pune carne chiar şi pe cele mai schematice schelete ale unor personaje - aici, în rolul lui Stăniloiu, secretarul de stat stereotip, mecanic, ineficient, afemeiat şi, într-o ultimă apariţie, zbir: culmea, deşi e un ticălos până la prăsele, Doiaru va fi demis pentru că... a respectat legea! Ca la noi, la nimenea - din nou!)

    Tot de la Porumboiu, ca şi din Hârtia... lui Muntean, descinde Ion Sapdaru, într-o nouă compoziţie surprinzătoare - primarul, într-al cărui portret se combină cele mai incredibile imbecilităţi, platitudini şi clişee, debitate cu o dezinvoltură proprie numai unui excelent actor scos în sfârşit la lumină. De altfel, pare neîndoielnic că tinerii cineaşti s-au pus pe redescoperit actori vechi, buni şi îngropaţi - căci îl revedem şi pe Johnny Georgescu, din aceeaşi Hârtie (...) albastră şi din Lampa cu căciulă a lui Radu Jude, în rolul ofiţerului român de escortă - un militar corect, cumsecade, şi care mare lucru nu pricepe din tot ce se întâmplă în jur; grija lui e să dea semnalul la fanfară... Îl însoţeşte partenerul său din Lampă..., Gabriel Spahiu, un şef de sindicat fermecător în stereotipia mărginită cu care se agită în fruntea celor câţiva muncitori ce nu pierd nici o ocazie să se înfăţoşeze cu pancartele, scandând conştiincios "Ho-ţii, ho-ţii!" şi "Daţi-ne banii!" - ba la gară, ba la serbare, ba te miri pe unde.

    Pe partea actorimii tinere, se detaşează net Maria Dinulescu, care compune cu dezinvoltură şi sensibilitate rolul fiicei lui Doiaru, Monica, veşnic marcată de dorinţa de a sparge frontierele şi a zbura cât vede cu ochii. Îi dă replica, spontan şi expresiv, Alex Mărginean (Andrei), capabil să stăpânească surprinzător de matur jocul pe două registre al adolescentului împiedicat şi îndrăgostit care, în ultimă instanţă, se dovedeşte mai puternic decât mulţi alţi "zmei" din jur. Andi Vasluiau, bun cum îl ştim, jonglează calm cu mijloacele de expresie, în rolul soldatului Marian, iar o surpriză interesantă, cu resurse de umor care se impun exploatate, propune Sabina Brânduşe, ca Despina, fata disperată că e urâtă şi proastă (deşi bunul Andrei o asigură: "Urâtă nu eşti...").

    Ca atare, devine foarte incitantă urmărirea unui star de renume mondial, ca Armand Assante, în mijlocul acestei constelaţii de actori români mai cunoscuţi sau mai anonimi, dar unii mai buni ca alţii. Ca punct de pornire, rolul căpitanului Doug Jones ar putea să pară destul de ingrat. Avem aici de-a face cu militarul ferm, calm, introvertit, cam butucănos şi foarte egal cu sine însuşi, obişnuit ca totul să meargă după ceasornic, "ca la armată". Nu peste mult, însă, lumea ordonată a lui Jones este literalmente dată peste cap de capriciile de mic caporal ale lui Doiaru - şi, ca să le pună capac la toate, în combinaţia deja inflamabilă se amestecă entuziasmele tembele ale primarului, răzmeriţa buimacă a sindicaliştilor şi erotismul ludic dintre soldaţi şi fetişcanele satului. Dincolo (sau, mai bine zis, dincoace...) de mărturisirile actorilor, care rememorează modestia şi spiritul cooperant cu care li s-a alăturat starul, pe ecran se poate urmări întreaga metamorfoză a personajului în raport cu aberaţia care, şocant, se dovedeşte mai puternică decât el. Chipul de statuie din Insula Paştelui al lui Assante, iniţial doar colţuros, impenetrabil şi atât, începe să palpite... zâmbetul subţire şi formal glisează spre rictus... În ochii ca două pietricele licăreşte deruta... Treptat, ofiţerul rigid se umanizează din nevoia legitimă de a supravieţui întreg la minte - de la un moment dat, pentru Jones, termenul limită când trebuie să instaleze radarul începe să pară mai puţin important decât nevoia de a se adapta unei faune umane pentru care nimic nu părea să-l fi pregătit. Marcante, în acest sens, sunt secvenţele-cheie cu Doiaru: tentativa de a-l mitui (nuanţată fin de actor, ca primă revelaţie despre cum merg treburile pe-aici), fumatul havanelor, nenumăratele păhărele cu ţuică ciocnite într-o serie de disperate eforturi de a ajunge la o înţelegere, sau momentul cu şorţul, mămăliga şi sarmalele...

    Toate acestea acoperă doar o fracţiune din bogatul material uman pe care Cristi Nemescu ştie să-l filmeze cu acel impecabil profesionalism menţionat deja mai sus. Ce-i drept, la nivel general se remarcă din nou concepţia minimalistă proprie actualei generaţii (că "val" nu e încă, deşi i se cam zice - iar termenul de "generaţie" îşi revendică şi el ghilimelele, definind mai mult perioada vag comună debuturilor decât vreo strânsă sincronizare de vârste biologice). Totuşi, Nemescu nici nu repetă procedeele deja consacrate la colegii săi, nici nu se culcă pe urechea minimalismului care, ar crede unii, le rezolvă pe toate. La fel ca la Cristi Puiu, şi aici regia se distinge printr-o precizie matematică şi un dozaj stilistic şi compoziţional de-a dreptul farmaceutic. Camera colaborează strâns cu personajele, ştiind să le descopere, să le umanizeze şi să le exploreze în profunzime, fie individualizându-le, fie integrându-le în decorul omenesc mai larg. Planurile sunt conturate cu precizie, cadrele se taie cu o rigoare cum rar am văzut în filmul românesc, iar secvenţele au substanţă, echilibru şi finalitate, succedându-se cu o fluenţă admirabilă. Nu încape nici o îndoială că, în Cristi Nemescu, cinematografia românească îşi găsise încă un creator care, pe lângă consistenţa simţirii artistice, stăpânea cu maximă stricteţe valenţele profesionale...

    Căci, aşa cum bine ştim, oricât de adevărat ar fi că principala calitate a lui Dumnezeu este simţul umorului, uneori destinul urzeşte nişte farse atât de crude, încât nu le-am putea identifica hazul nici chiar în cea mai macabră cheie. Cu peste şaptezeci de ani în urmă, în 1934, cinematografia franceză îl pierdea pe tânărul şi înzestratul Jean Vigo, un glas definitoriu al formării realismului poetic, de la care ne-au rămas doar patru filme. Repere foarte asemănătoare a avut, douăzeci de ani mai târziu, soarta lui James Dean, actorul identificat cu revoluţia de mentalitate din cinematografia americană a anilor cincizeci. În România, cutremurul din 1977 îl răpea prematur şi absurd, la doar treizeci şi trei de ani, pe spumos-exuberantul Alexandru Bocăneţ - culmea, tocmai în faza de sunet-montaj a lung-metrajului său de debut, Gloria nu cântă! E inevitabilă paralela cu Cristian Nemescu, dispărut dintre noi la douăzeci şi şapte de ani, printr-o asemănătoare aberaţie a destinului, care sfidează orice inteligibilitate omenească. În acel moment, filmările la California Dreamin' se încheiaseră, filmul aflându-se în post-procesare. Dintr-un firesc spirit omagial, odată ce artistul a pierdut definitiv şansa de a-şi împlini şi această parte a misiunii de creaţie, echipa a preferat să nu-şi aroge dreptul de a opera tăieturi de substanţă, atât pentru a-i respecta dreptul la opţiune, cât şi spre a menţine în versiunea finală cât mai mult din produsul simţirii şi gândirii lui. Astfel, înţelegem de ce a doua jumătate a filmului conţine lungimi de nivel structural - deşi secvenţele continuă să fie, fiecare în parte, dense şi echilibrate, în această zonă ritmul narativ devine uşor trenant, ducând la o uşoară impresie de dezlânare. Dar cei care l-au cunoscut ştiu că, la masa de montaj, Cristi era la fel de competent ca pe platou, demonstrând o remarcabilă capacitate de reorganizare şi compactare a materialelor - astfel încât e de la sine înţeles că, în condiţii normale, autorul ar fi rezolvat fără ezitare aceste probleme. Nu exagerăm, şi nici nu aducem vreun tribut compasiunii, exprimându-ne această convingere - cu atât mai mult cu cât o confirmă, a priori, filmele anterioare ale lui Nemescu şi modul lui de lucru pe platou. Îmi îngădui să presupun că finalul ales în cele din urmă de regizor s-ar fi orientat spre acel cadru uşor suprarealist al gării pustii, în ambianţă crepusculară, deasupra căreia explodează pe cer artificiile.

    De asemenea, sper că Nemescu ar fi găsit soluţii mai bune pentru secvenţa penei de curent - spectaculoasă şi excelent filmată, de la detaliile scurt-circuitelor până la întunecarea progresivă a oraşelor, dar insuficient angrenată în scenariu, şi la nivel cauzal, şi ca implicaţii şi consecinţe. Îi stă alături sub-plotul bombei rămase din război, care explodează chiar în zilele acţiunii noastre - metaforă cam transparentă şi, din nou, insuficient susţinută în plan dramaturgic.

    În orice caz, se impune să remarcăm că toate aceste neîmpliniri, pe lângă natura lor uşor remediabilă la montaj (lucru care, cum am spus, ar fi fost foarte probabil să se realizeze), sunt în fond imperfecţiuni de ordin superior (proprii unui profesionist excelent aflat într-o continuă căutare de noi mijloace şi soluţii), neavând nimic în comun cu clasicele "stângăcii inerente debutului", remarcabile prin absenţă în filmul lui Cristi Nemescu. Iar a le identifica şi dezbate ca atare nu poate fi considerat decât un gest de respect la adresa acestei opere admirabile, care merită o analiză imparţială şi riguroasă. Tipul de persoane care-şi închipuie că pe Cristi, în lumea mai bună unde se află acum, l-ar bucura tămâierile şi temenelele deşănţate, ar face bine să înţeleagă acest lucru (deşi mă tem că-mi fac iluzii, când e vorba de acel gen suficient de redus mintal pentru a presupune că aroganţa şi mahalagismul ar avea ce căuta în discuţiile despre defunct; oricum, un asemenea personaj insignifiant nu merită nominalizat aici). A începe să-i închinăm osanale ridicole numai în baza tragediei ce o însoţeşte ar fi o impietate la adresa autorului - efectiv, un act de a-l ucide pentru a doua oară. Cel mai decent şi mai bărbătesc elogiu ce i se cuvine acestui artist, a cărui lipsă nu se va completa prea uşor (poate chiar deloc) în cinematografia noastră, este obiectivitatea.

    22-23 mai, 2007,
    Bucureşti, România
  • aad
    pe 21 Noiembrie 2010 21:57
    Mai trec trenuri prin Romania?
    Aici suntem in Romania?...nu prea inteleg unde sunt insa ma simt bine si poanta e tare de tot.
    Ai inteles?!
  • toteu
    pe 18 Noiembrie 2010 01:58
    o productie exceptionala ,pacat ca regizorii de geniu uneori dispar la tinerete
  • AndreiPopescu87AB
    pe 12 Octombrie 2010 04:43
    Şeful gării din Pieleşti, Dolj, Florin Pătrăchioiu, a oprit trenul americanilor în 1999. In 2007 apare filmul inspirat din aceasta intamplare. Nu mi-a placut ca acest om, cu care Romania se putea mandri ca a avut curajul sa-si faca datoria si sa opreasca trenul americanilor, care nu avea actele in regula, a fost transformat, in film, intr-un infractor (Doiaru).
  • kasmyn
    pe 16 Septembrie 2010 13:36
    UN FILM EXCEPTIONAL ,PACAR CA REGIZORUL CRISTIAN NEMESCU A PLECAT ASA DEVREME DINTRE NOI, AR MAI FI AVUT MULT DE FACUT PENTRU CINEMATOGRAFIA ROMANEASCA!!
  • ciobotaru
    pe 27 August 2010 21:38
    mi s-a parut putin cam lung , dar e super , mi-a placut foarte tare
  • DjBlack
    pe 10 Februarie 2010 19:04
    Inainte ca Cristi sa inceapa filmarile, eram in Germania,cautam filme pe net...Pac am vazut ca lanseaza "California Dreamin' ".
    Eram foarte curios sa vad filmu' dar pe cand m.am intors., 27 august 2006, am vazut la stiri ca Cristian Nemescu si sunetistul lui Andrei Toncu, au murit in accident!
    Pur si simplu am ramas blocat... Filmul mi se pare extraordinar de bun,actori scenariul sunt toate de 10!
  • decathlon
    pe 30 Noiembrie 2009 19:16
    traim in romania ........unde totul e posibil....pot spune ca mia placut filmul
  • SaBenna
    pe 05 August 2009 23:38
    Scena tipic romaneasca...majoritatea cu gandul de a pleca din aceasta tara sperand la un alt viitor.Preferabil roz.
  • up
    pe 15 Iulie 2009 08:55
    filmul e bun dar nici chiar capodopera asta-i buna pentru politica sa vada si eu ce trenuri avem!!!!!!
  • justiceman
    pe 12 Iunie 2009 10:40
    Morala filmului- Nu mor caii cand vor cainii- Americanii impiedicati intr-o statie necunoscuta de un smecher local(nationalist convins).
  • LostInside31
    pe 31 Mai 2009 12:42
    Un film bun, dar care nu m-a dat pe spate in mod deosebit. Finalul pare tras de par si exagerat.
  • pe 08 Februarie 2009 21:57
    4 stele de la mine pentru un film bun...Tipul ce l-a jucat pe Doiaru mi-a placut extrem de mult,poate si pentru ca jucat personajul cu cea mai mare substanta.Un tip ce fura din vagone dar totusi avea integritatea sa nu ia mita de la capitanul american...Un personaj gri dar pe care ajungi parca sa-l placi...Assante nu m-a convins,chiar as zice ca e unul din rolurile lui proaste.In schimb,excelenta ironia adresata sistemului american si mentalitatii lor de jandarmi...
  • pe 21 Februarie 2008 18:54
    Sunt in contiunare sub puternica impresie a acestei capodopere. Azi noapte mi-am pierdut tot somnul cu gandul si cu emotia transmisa de acest film. Pot spune ca este printre cele mai bune filme romanesti din toate timpurile. Ca sa nu par patetic spunand ca este cel mai bun. Ce m-a captivat si m-a miscat
  • pe 26 Iulie 2007 14:27
    Am vazut filmul de cand a aparut si ca de obicei a fost exact la ce ma asteptam.

    Daca nu e o scena de sex sau una in care primeste o tipa o gramada de bataie, romance care fug dupa straini, romi si gunoaie (si nu sunt rasist) si bineinteles ca trebuie sa se si injure la greu nu e film romanesc.

    Nu am mai vazut de mult o aparitie romanesca care sa imi placa, care sa zici la sfarsit "super film" si sa il recomand la prieteni.

    Consider ca acest film a prins faima datorita mortii lui Cristian Nemescu.
  • pe 13 Iulie 2007 13:58
    Un film foarte bun, un umor pe alocuri foarte subtil, dar luptele de strada de la final sunt trase rau de tot de par... In schimb, intalnirea de la final a celor doi in Bucuresti si despartirea lor avand pe fundal melodia "California dreaming" face toti banii!!!
    De vazut neaparat!!!
  • cornel
    pe 04 Iulie 2007 08:59
    Cel mai tare film romanesc pe care l-am vazut pana acum.
    Merita vazut de cel putin 2 ori.
  • pe 03 Iulie 2007 10:11
    Nush de ce sunteti asa de impresionati de acest film ... Am fost dezamagit cand l-am vizionat si cred ca mai mult de o stea nu merita !
  • pe 02 Iulie 2007 09:45
    L-am vazut aseara si inca nu imi pot reveni! EXTRAORDINAR, SUPERB! nu stiu ce as mai putea spune!
  • suciudan
    pe 01 Iulie 2007 02:06
    Am vazut filmul, de pe DVD. Cert este ca o sa merg la cinematograf cand apare, o sa chem si prieteni. M-am uitat la el, dar nu am pornit cu ideea ca "e film romanesc, e naspa. Nu e actiune, nu e pac pac, e naspa". As vrea sa le adresez celor care au spus ca este un film prost urmatoarea intrebare: "In afara de filmele difuzate la televizor (aceleasi filme in fiecare an), ati mai vazut altceva? sau orizontul va este atat de inchis? (din anumite motive cum ar fi lenea, distractiile, chef cu prietenii)".
    Filmul are o poveste frumoasa. Defapt s-a petrecut un asemenea eveniment acum cativa ani, dar in comuna Petresti (daca tin bine minte... un tren cu americani care trebuia sa ajunga in Kosovo, dar au fost opriti din alte motive). Filmul infatiseaza atat umorul romanesc (comicul de situatie), cat si tipul americanului: intarata multimea printr-un discurs, apoi ii lasa sa isi dea in cap (aici au aruncat un pic cu rahat in americani... mai subtil, dar au aruncat).
    Pentru cei care au ceva cu vulgaritatile mioritice: nu va dati seama cat sunteti de penibili? Sunt cateva injuraturi in film; daca luati un film american... nici nu-l puteti compara. Expresii de genul "f**k you", "suck my d**k" sunt intalnite intr-o groaza de filme. Sau inca aveti impresia ca toate inseamna "Oh, rahat", "La naiba", "Fir-ar"?
    Acum vine recomandarea de final:
    1. Mergeti la film pentru ca merita. Nu e plictisitor. Daca te duci la film cu gandul ca vei vedea ceva frumos, vei iesi din sala cu zambetul pe buze. Daca mergi cu gandul ca o sa vezi actiune si sex... nici nu mai are rost sa cumperi biletul
    2. Mergeti la film din respect pentru regizor. Imi pare rau ca a murit... a murit intr-un accident stupid. Poate viitorul i-ar fi fost mai stralucit... mai vedeam si alte productii deosebite semnate Cristian Nemescu. Totusi, Dumnezeu stie de ce l-a luat sus... (in gluma) isi dorea un regizor tanar si talentat in dreapta lui :).
    3. Mergeti la film pentru a vedea ca se mai scrie ceva frumos, ca se mai pune accent pe o poveste frumoasa, ca actorii romani sunt talentati si pot sa joace deosebit si natural.

    Parca mi se face dor de film si as vrea sa-l revad :)
  • pe 19 Iunie 2007 11:34
    Sincer, si eu am fost dezamagit de film. Ok, e intro forma bruta, din pacate nu a fost terminat, sunt sigur ca unele retusuri de montaj, care sa il faca putin mai alert, si reducerea durate pe la o ora si 40 de minute ar fi dat un plus de valoare productiei.
    Din pacate ar fi iesit (doar) un film amuzant, o comedioara bunicica, dar de aici si pana la a fi un film demn de premiat si de pus in vitrina e cale lunga.
  • pe 14 Iunie 2007 04:59
    Înainte de-a începe un review al filmului, doresc să spun câteva vorbe celor care l-au considerat prost (în comparaţie cu filmele americane). Una la mână, aici e România, nu Hollywood (să vă aduc aminte câte filme bune s-au făcut?), iar a doua la mână, Hollywood-ul face şi filme proaste (70%). Încetaţi, rogu-vă, să mai compraţi filmele româneşti cu cele americane pe criteriul Hollywood. Noi avem stilul nostru, ei au stilul lor.

    "California Dreamin'" a fost un film excepţional. Cu o distribuţie de excepţie, un stil regizoral unic şi o poveste memorabilă, "CD" este, probabil, unul din cele mai bune filme ale ultimelor decenii. Armand Assante îşi intră în rol foarte bine, iar Maria Dinulescu şi Răzvan Vasilescu nu sunt nicidecum mai prejos, ci dimpotrivă, contraatacă stilul hollywoodian de joc cu cel natural şi... românesc.
    Desigur, filmul poate fi considerat şi comedie, însă mai degrabă o satiră la adresa conducerii României (având în vedere că oricine poate face ce doreşte în ţara asta, mai ceva ca-n Vestul Sălbatic).
    Cristian Nemescu a surprins, în mod superb acea obsesie de a-i vedea pe-americani, ce-a existat în sângele poporului român de foarte multă vreme. E vorba de curiozitatea aceea specifică şi, de ce nu, stupidă în care se află cufundate multe zone ale României. În contrast cu asta, Nemescu mai scoate în evidenţă şi spiritul românesc al corectitudinii. Nu pot să nu mă gândesc acum la un citat al lui Răzvan Vasilescu: "Ce, dacă-s americani, sunt mai şmecheri? Adică noi suntem românii şi suntem fraieri, sau cum? Să respecte legea."
    Dincolo de "conflictul" româno-american, există şi povestea de dragoste dintre Monica şi soldatul american, timid surprinsă, parcă cu o oarecare frică, însă introducând un element clişeic din nefericire: o a treia roată la bicicletă, şi anume colegul acesteia, îndrăgostit de ea.

    Nu trebuie să aduc aminte nimănui că filmul nu a fost terminat, n-a trecut prin procesul de editare, însă totuşi redă cu fidelitate o poveste excelentă. Reversul medaliei este că au rămas unele scene în care există erori. Spre exemplu, într-unul din cadre apare o Toyota Corolla din 2006, când acţiunea filmului e plasată în 1999. Sau când sunt scrise pe-un bileţel reprezentări text ale unor pictograme (smileys) de la Yahoo! Messenger.

    Per total, Cristian Nemescu a făcut o treabă extraordinară. Dumnezeu să-l odihnească.
  • pe 11 Iunie 2007 19:24
    Este pana acum cel mai bun film al anului la cinema,si am vazut cateva filme excelente:"Babel",Scrisori din Iwo Jima","Venus","Fantana","Ultimul rege al Scotiei","La vie en rose".Vreme de 150 de minute am ras,aproape am plans,m-am intristat,m-am bucurat dar nu m-am plictisit.Razvan Vasilescu este formidabil,Assante ii tine bine piept iar restul distributiei e la inaltime.Pacat ca nu-i mai des folosit Radu Gabriel,magnific in "Ultimul stinge lumina"si savuros aici in prea micul rol Petre.Dumnezeu sa-l ierte pe Nemescu,am pierdut un potential mare regizor!
  • pe 11 Iunie 2007 14:02
    Din nou aceeasi atmosfera tipic romaneasca, aceleasi scenarii pline de "umor"(?) romanesc, injuraturi, golaneala, Romania pitoreasca, bla bla bla.
    Ma rog pentru un strain poate ca e destul de pitoresc, cu toate ca s-ar putea sa se fi plictisit si ei de circul asta. Deci nimic nou sub soare, nimic nou in Romania, in filmul romanesc. De ce a luat premiu acest film ? Eu n-am gasit nimic frumos sau genial in el. Doar o poveste trasa de par care incearca sa te faca sa rizi. Sau sa plangi , dupa caz.
  • pe 11 Iunie 2007 11:10
    O intreaga Romanie fermecatoare si unica in univers, cu tot ce are ea insasi de mare valoare si de expus:
    Sate mici, pline de farmec…aproape elvetiene;
    Traditii pastrate de veacuri dar aratate cu mare mindrie nationala tuturor celor care vor sa ne cunoasca…micii, semintele, tuica si vinul, horele si femeile;
    Si in sfirsit, aceasta piesa rara, populatia, gloata, norodul, poporul milenar, mindru, descurcaret si petrecaret, nu prea harnic, hot dar pentru care legea e sfinta, populatia, gloata, norodul, poporul care a dat si continua sa dea conducatori…la fel!
    Aceasta este, in linii foarte generale, creatia lui Cristian Nemescu care traieste prin acest minunat film si care précis ride, ca multi dintre noi, de tot ce suntem!!!
  • pe 06 Iunie 2007 16:25
    Am vazut filmu! Am cumparat DVD-ul din MediaGalaxy, la un pret foarte bun zic eu! Merita sa cumparati acest film pe DVD avand in vedere pretul bun, ramaneti cu filmul in colectie, iar la cinema oricum dai banu! Cumparati DVD-ul sau mergeti la cinema, merita atat filmu cat si in memoria regizorului
  • pe 06 Iunie 2007 14:07
    lung si plictisitor.de scenariu nu mai zic,tipic romanesc (adica de doi lei).ma intreb cum a luat premiu acest film.
  • rcatalin87
    pe 06 Iunie 2007 00:08
    Superb , scenariu de nota 10 , Razvan Vasilescu de nota 10 , film de nota 11
  • pe 05 Iunie 2007 13:04
    Am vazut filmul si din pacate am fost destul, ca sa nu zic profund, dezamagit. Vazusem media metrajul "Marilena de la P7" si abia asteptam filmul lui Nemescu de debut, dar incep sa cred ca regizorii tineri nu pot face un film de lung metraj bun. Porumboiu face 2 scurt metraje fff bune si un media metraj as spune excelent ... si o "cam" da in bara cu primul film ( A Fost Sau N-a Fost ), Mitulescu face 2 scurt metraje fff bune si premiate la greu, dar filmul de debut ( " Cum Mi-am Petrecut Sfarsitul Lumii " ) e un film normal. Cred ca pasul asta de la scurt metraj sau media metraj la film de lung metraj e cam greu de facut pt generatia tinara de regizori ... PACAT. Chiar imi doream sa fie un film bun care sa devina un nou bobirnac dat celor de la CNC ... dar ...
  • pe 28 Mai 2007 13:41
    Abia astept sa vad filmul acesta. De data asta promit sa ma duc la cinema :))
    p.s. daca se poate sa scoateti referirea la moartea personajului Doiaru. Totusi ii un amanunt care nu cred ca vrea sa-l stie cineva inainte sa vada filmul. Parerea mea:)
  • pe 25 Mai 2007 18:06
    cred c-o sa fie un film super...d-abia astept sa-l vad.si distributia e buna
  • pe 21 Decembrie 2006 07:48
    e o sooper actrita.o iubesc foarte mult!!!e cea mai dulce fiinta de pe pamnat.joaca sooper in iubire ca in filme.dupa moartea lui stefan(dan bordeianu)a plans foarte mult si totul a iesit foarte bine.te iubesc multtttttt.mai sunt locuri pe acolo ca as vrea sa vin si eu sa joc in telenovela.te pupik.te iubesc.de la FANA NR.1 in romania.te rog sa citesti mesajul meu.citestelll.pupik ne mai vedem noi nu?poate pe la buftea.pa(cea mai buna nu uita
  • pe 09 Octombrie 2006 04:11
    Pt Cristian Nemescu ar trebui sa umplem salile de cinema! Nu stiu de ce presimt ca filmul asta va fi cea mai buna realizare romaneasca de dupa revolutie.