Sinopsis

Leonardo DiCaprio şi Tom Hanks, câştigător a două premii Oscar (pentru Philadelphia şi Forrest Gump) sunt angrenaţi într-un joc de-a şoarecele şi pisica în "Prinde-mă! Dacă poţi!", film ce-l are ca regizor pe Steven Spielberg, câştigător a trei premii Oscar (Schindler's List, Saving Private Ryan).

Frank W. Abagnale (Leonardo DiCaprio) a lucrat ca doctor, avocat şi copilot la o companie aviatică populară – toate înainte de a împlini 21 de ani. Maestru al înşelăciunilor, el a fost şi un foarte bun falsificator, reuşind să câştige milioane de dolari cu ajutorul unor cecuri false. Agentul FBI Carl Hanratty (Tom Hanks) şi-a stabilit drept prioritate să-l prindă pe Frank şi să-l aducă în faţa justiţiei, dar Frank se află întotdeauna cu un pas înaintea sa, silindu-l să-şi continue urmărirea.

Din distribuţia filmului mai fac parte Christopher Walken, câştigător al premiului Oscar (The Deer Hunter), Martin Sheen, câştigător al Globului de Aur (serialul TV The West Wing), Nathalie Baye, Amy Adams, James Brolin, Brian Howe, Frank John Hughes şi Jennifer Garner, câştigătoare a Globului de Aur (serialul TV Alias).

Scenariul îi aparţine lui Jeff Nathanson, bazat pe cartea autobiografică omonimă scrisa de Frank W. Abagnale. Filmul îi are ca producători pe Steven Spielberg şi Walter F. Parkes (The Ring, Men in Black II).