Părerea criticului
Sfârşitul anului vine cu două lansări importante, ambele având ceva de spus despre modul bizar cum umanitatea îşi vede locul în lume. Azi vorbim despre Don't Look Up (şi mâine despre The Matrix Resurrections), satira lui Adam McKay cu o premisă mai mult decât ofertantă: doi astronomi trecuţi cu vederea de comunitatea ştiinţifică descoperă că o cometă de dimensiunile Everestului se va zdrobi în câteva luni de Pământ, cataclismul garantând extincţia rasei umane.
Principala miză a lui McKay este să ne tragă de mânecă şi să arate cum, în goana noastră consumeristă şi orele irosite zilnic cu autovalidarea şi certurile de pe reţelele de socializare, ne-am pierdut capacitatea de a mai discerne ceea ce e cu adevărat important. Este ceva mai important decât propriul sfârşit şi, mai ales, evitarea lui? Ei bine, periplul celor doi astronomi interpretaţi de Jennifer Lawrence şi Leonardo DiCaprio arată că omenirea pur şi simplu nu are timp să se oprească în loc pentru a contempla sau împiedica acest sfârşit...
Desigur, periplul este mai mult decât artificial şi probabil acesta este motivul din spatele primirii rezervate a filmului. McKay are ceva de spus şi despre comunitatea ştiinţifică şi despre mass-media şi despre lumea politică, iar eroii sunt puşi într-un şir de situaţii sugestive pentru nebunia şi stranietatea lumii de azi. Fiecare minut contează, fiecare interacţiune are un element satiric, iar asta face filmul mai puţin natural, dar prin nimic mai ineficient.
Probabil că nu era moment mai bun pentru lansare decât sfârşitul anului, când o importantă parte a lumii este cuprinsă de febra cumpărăturilor, a cadourilor, a fleacurilor menite să celebreze Sărbătorile cu orice preţ şi să umple golul lăsat în suflete de gigantica avalanşă de mesaje consumeriste care promit că, iată, această canapea ne face fericiţi sau noul PlayStation sau nişte căşti wireless sau o vacanţă de care nici nu ne mai bucurăm, ocupaţi doar să ne postăm pe Facebook "fericirea" şi belşugul. Din acest punct de vedere, Don't Look Up este o oglindă în care nimănui nu ar trebui să-i placă ce vede, dar care ne-ar putea îndemna dacă nu să ne schimbăm, măcar să ne întrebăm încotro mergem...
Premiera în decembrie sugerează că producătorii filmului au mari speranţe la Oscarurile de la Anul, Don't Look Up putând să repete succesul unei producţii anterioare a lui McKay, excelentul The Big Short, film cu cinci nominalizări la Oscar (inclusiv la categoria Cel mai bun film) şi câştigător al unei statuete pentru Cel mai bun scenariu adaptat. Distribuţia plină de staruri (Meryl Streep, Cate Blanchett, Jonah Hill, Ariana Grande, Timothée Chalamet, Ron Perlman, printre mulţi alţii) cu siguranţă vor menţine trează atenţia membrilor votanţi ai Academiei.
Cu Meryl Streep interpretând o preşedintă a Statelor Unite mai preocupată următoarele alegeri decât de extincţia omenirii (personaj cu trimiteri evidente la dezastrul Donald Trump), Don't Look Up are ceva de spus şi despre pandemie, deşi aceasta nu e nici măcar o secundă menţionată în film. Reacţia noastră la această criză globală, neîncrederea în autorităţi şi în ştiinţă şi refuzul de a lua în considerare o ameninţare invizibilă, iată teme pe care McKay le explorează atent în filmul său, chiar dacă le ambalează într-o poveste fantezistă. Filmul este de văzut şi, mai ales, de asumat de către fiecare dintre noi.
Principala miză a lui McKay este să ne tragă de mânecă şi să arate cum, în goana noastră consumeristă şi orele irosite zilnic cu autovalidarea şi certurile de pe reţelele de socializare, ne-am pierdut capacitatea de a mai discerne ceea ce e cu adevărat important. Este ceva mai important decât propriul sfârşit şi, mai ales, evitarea lui? Ei bine, periplul celor doi astronomi interpretaţi de Jennifer Lawrence şi Leonardo DiCaprio arată că omenirea pur şi simplu nu are timp să se oprească în loc pentru a contempla sau împiedica acest sfârşit...
Desigur, periplul este mai mult decât artificial şi probabil acesta este motivul din spatele primirii rezervate a filmului. McKay are ceva de spus şi despre comunitatea ştiinţifică şi despre mass-media şi despre lumea politică, iar eroii sunt puşi într-un şir de situaţii sugestive pentru nebunia şi stranietatea lumii de azi. Fiecare minut contează, fiecare interacţiune are un element satiric, iar asta face filmul mai puţin natural, dar prin nimic mai ineficient.
Probabil că nu era moment mai bun pentru lansare decât sfârşitul anului, când o importantă parte a lumii este cuprinsă de febra cumpărăturilor, a cadourilor, a fleacurilor menite să celebreze Sărbătorile cu orice preţ şi să umple golul lăsat în suflete de gigantica avalanşă de mesaje consumeriste care promit că, iată, această canapea ne face fericiţi sau noul PlayStation sau nişte căşti wireless sau o vacanţă de care nici nu ne mai bucurăm, ocupaţi doar să ne postăm pe Facebook "fericirea" şi belşugul. Din acest punct de vedere, Don't Look Up este o oglindă în care nimănui nu ar trebui să-i placă ce vede, dar care ne-ar putea îndemna dacă nu să ne schimbăm, măcar să ne întrebăm încotro mergem...
Premiera în decembrie sugerează că producătorii filmului au mari speranţe la Oscarurile de la Anul, Don't Look Up putând să repete succesul unei producţii anterioare a lui McKay, excelentul The Big Short, film cu cinci nominalizări la Oscar (inclusiv la categoria Cel mai bun film) şi câştigător al unei statuete pentru Cel mai bun scenariu adaptat. Distribuţia plină de staruri (Meryl Streep, Cate Blanchett, Jonah Hill, Ariana Grande, Timothée Chalamet, Ron Perlman, printre mulţi alţii) cu siguranţă vor menţine trează atenţia membrilor votanţi ai Academiei.
Cu Meryl Streep interpretând o preşedintă a Statelor Unite mai preocupată următoarele alegeri decât de extincţia omenirii (personaj cu trimiteri evidente la dezastrul Donald Trump), Don't Look Up are ceva de spus şi despre pandemie, deşi aceasta nu e nici măcar o secundă menţionată în film. Reacţia noastră la această criză globală, neîncrederea în autorităţi şi în ştiinţă şi refuzul de a lua în considerare o ameninţare invizibilă, iată teme pe care McKay le explorează atent în filmul său, chiar dacă le ambalează într-o poveste fantezistă. Filmul este de văzut şi, mai ales, de asumat de către fiecare dintre noi.
