Părerea criticului
Minciuna aparent inofensivă a unei eleve din clasa a VIII-a are consecințe majore în lungmetrajul de debut al regizoarei bosniace Una Gunjak. Excursie a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Locarno 2024, unde a câștigat Mențiunea Specială a Juriului.
Înainte să continui, am nevoie de un disclaimer. Acest film nu este pentru cei care sunt deranjați să vadă adolescenți discutând despre subiecte tabu cu limbaj vulgar. Acest film nu este pentru cei care cred că o femeie trebuie blamată pentru alegerile greșite pe care le face într-un moment de vulnerabilitate. Acest film nu este pentru cei care consideră că un film este plictisitor dacă nu conține explozii, glume grosolane sau tragedii de mare anvergură. Și mai ales, acest film nu este pentru cei care au văzut How to Have Sex și l-au considerat un film „inept”, pentru că, deși întâmplările prezentate sunt diferite, universul conturat este în principiu același. Iar acest articol nu este pentru cei care se încadrează la orice categorie de mai sus.
Unul dintre citatele mele preferate îi aparține lui Stendhal și a rămas la fel de actual ca atunci când a fost scris, în urmă cu două secole: „Da, domnule, un roman e ca o oglindă purtată de-a lungul unui drum bătut de multă lume. El va răsfrânge în ochi când seninul cerului albastru, când noroiul mocirlelor din cale. Iar pe cel ce poartă povara oglinzii în spate îl veți învinovăți că e imoral! Oglinda lui arată noroiul, iar voi învinuiți oglinda! Mai bine ați învinui drumul pe care se află mocirla și, mai mult încă, pe inspectorul drumurilor, care îngăduie să zacă apa și să se formeze mocirla.”
Acestea fiind spuse, Excursie poate trece drept un film inconfortabil. Acel gen de operă de artă ce, cum spunea Stendhal, oglindește o realitate pe care mulți puritani și pudici aleg să o nege, fiind deconectați de comportamentele generației tinere. How to Have Sex, câștigătorul de anul trecut al premiului Un Certain Regard de la Cannes a fost condamnat la nivel autohton și internațional pentru acuratețea cu care arată pe ecran drama unei liceene plecată într-o vacanță cu prietenele. A fost catalogat ca plictisitor – pentru că violul suferit de o tânără nu este destul de interesant pentru unii – sau neveridic – deși lucrurile chiar așa se întâmplă, cei care au mers în astfel de escapade știu.
În Excursie, personajele jucate firesc de actori debutanți nu ajung să plece nicăieri. Întreaga acțiune se petrece înainte de mult-așteptata călătorie, însă catalizată de aceasta. Pierderea virginității este unul dintre subiectele dezbătute cu interes de personajele filmului, la fel ca în cel anterior menționat, însă aici nu ajunge să se materializeze. Este folosit doar de protagonistă ca pretext pentru a primi mai multă atenție, în lipsa celei de la membrii familiei, mereu lipiți de televizor.
Atunci când vecinul lui Iman (Asja Zara Lagumdzija) începe să răspândească zvonuri cum că ei s-ar fi culcat împreună, ea decide să îi joace jocul în loc să nege, sperând că în acest fel îi va semnaliza că este disponibilă și în același timp va fi de interes pentru colegii ei. Planul îi funcționează pentru o vreme, dar cât de curând devine ținta prejudecăților, a batjocurii și chiar a hărțuirii. Hanna (Nadja Spaho), pietena sa cea mai bună, provine dintr-un mediu aflat în antiteză cu al ei, fiind crescută de părinți bogați, dar stricți, pentru care libertatea altor copii devine o amenințare. Relația de co-dependență dintre cele două fete nu ajută situația, mai ales atunci când toată școala ajunge să creadă că Iman este gravidă.
Estetica naturalistă adoptată de directorul de imagine Matthias Pilz contribuie la aerul documentarist al filmului, la fel ca încadrările folosite în scenele de început, unde Iman este deseori obturată de alți elevi „mai interesanți” – inclusiv unul dintre postere este realizat simbolic în acest fel. Camera începe să se concentreze pe ea abia în momentul în care povestea inventată ia naștere. Muzica artiștilor din Bosnia și Herțegovina ancorează și mai mult pelicula în cadrul spațio-temporal ales și în atmosfera găștilor de cartier care domină peisajul nocturn.
Excursie relevă o felie de viață, abordând atât pericolele ce apar atunci când copiii se simt ignorați în familie, dar și judecata iminentă la care sunt supuși aceștia când fac alegeri pentru ei. Viața lor personală care ar trebui să îi privească doar pe ei ajunge astfel să fie dezbătută, sub semnul imperios al protecției și moralității, de adulți ce își maschează în acest mod propriile imperfecțiuni și anxietăți. Mai grav este că acest lucru se întâmplă la nivel general. Ne facem că nu vedem problemele colective cu adevărat serioase și alegem să investim energie pentru a scăpa de cele, probabil inexistente sau minore, ale unui individ vulnerabil.
Înainte să continui, am nevoie de un disclaimer. Acest film nu este pentru cei care sunt deranjați să vadă adolescenți discutând despre subiecte tabu cu limbaj vulgar. Acest film nu este pentru cei care cred că o femeie trebuie blamată pentru alegerile greșite pe care le face într-un moment de vulnerabilitate. Acest film nu este pentru cei care consideră că un film este plictisitor dacă nu conține explozii, glume grosolane sau tragedii de mare anvergură. Și mai ales, acest film nu este pentru cei care au văzut How to Have Sex și l-au considerat un film „inept”, pentru că, deși întâmplările prezentate sunt diferite, universul conturat este în principiu același. Iar acest articol nu este pentru cei care se încadrează la orice categorie de mai sus.
Unul dintre citatele mele preferate îi aparține lui Stendhal și a rămas la fel de actual ca atunci când a fost scris, în urmă cu două secole: „Da, domnule, un roman e ca o oglindă purtată de-a lungul unui drum bătut de multă lume. El va răsfrânge în ochi când seninul cerului albastru, când noroiul mocirlelor din cale. Iar pe cel ce poartă povara oglinzii în spate îl veți învinovăți că e imoral! Oglinda lui arată noroiul, iar voi învinuiți oglinda! Mai bine ați învinui drumul pe care se află mocirla și, mai mult încă, pe inspectorul drumurilor, care îngăduie să zacă apa și să se formeze mocirla.”
Acestea fiind spuse, Excursie poate trece drept un film inconfortabil. Acel gen de operă de artă ce, cum spunea Stendhal, oglindește o realitate pe care mulți puritani și pudici aleg să o nege, fiind deconectați de comportamentele generației tinere. How to Have Sex, câștigătorul de anul trecut al premiului Un Certain Regard de la Cannes a fost condamnat la nivel autohton și internațional pentru acuratețea cu care arată pe ecran drama unei liceene plecată într-o vacanță cu prietenele. A fost catalogat ca plictisitor – pentru că violul suferit de o tânără nu este destul de interesant pentru unii – sau neveridic – deși lucrurile chiar așa se întâmplă, cei care au mers în astfel de escapade știu.
În Excursie, personajele jucate firesc de actori debutanți nu ajung să plece nicăieri. Întreaga acțiune se petrece înainte de mult-așteptata călătorie, însă catalizată de aceasta. Pierderea virginității este unul dintre subiectele dezbătute cu interes de personajele filmului, la fel ca în cel anterior menționat, însă aici nu ajunge să se materializeze. Este folosit doar de protagonistă ca pretext pentru a primi mai multă atenție, în lipsa celei de la membrii familiei, mereu lipiți de televizor.
Atunci când vecinul lui Iman (Asja Zara Lagumdzija) începe să răspândească zvonuri cum că ei s-ar fi culcat împreună, ea decide să îi joace jocul în loc să nege, sperând că în acest fel îi va semnaliza că este disponibilă și în același timp va fi de interes pentru colegii ei. Planul îi funcționează pentru o vreme, dar cât de curând devine ținta prejudecăților, a batjocurii și chiar a hărțuirii. Hanna (Nadja Spaho), pietena sa cea mai bună, provine dintr-un mediu aflat în antiteză cu al ei, fiind crescută de părinți bogați, dar stricți, pentru care libertatea altor copii devine o amenințare. Relația de co-dependență dintre cele două fete nu ajută situația, mai ales atunci când toată școala ajunge să creadă că Iman este gravidă.
Estetica naturalistă adoptată de directorul de imagine Matthias Pilz contribuie la aerul documentarist al filmului, la fel ca încadrările folosite în scenele de început, unde Iman este deseori obturată de alți elevi „mai interesanți” – inclusiv unul dintre postere este realizat simbolic în acest fel. Camera începe să se concentreze pe ea abia în momentul în care povestea inventată ia naștere. Muzica artiștilor din Bosnia și Herțegovina ancorează și mai mult pelicula în cadrul spațio-temporal ales și în atmosfera găștilor de cartier care domină peisajul nocturn.
Excursie relevă o felie de viață, abordând atât pericolele ce apar atunci când copiii se simt ignorați în familie, dar și judecata iminentă la care sunt supuși aceștia când fac alegeri pentru ei. Viața lor personală care ar trebui să îi privească doar pe ei ajunge astfel să fie dezbătută, sub semnul imperios al protecției și moralității, de adulți ce își maschează în acest mod propriile imperfecțiuni și anxietăți. Mai grav este că acest lucru se întâmplă la nivel general. Ne facem că nu vedem problemele colective cu adevărat serioase și alegem să investim energie pentru a scăpa de cele, probabil inexistente sau minore, ale unui individ vulnerabil.
