Părerea criticului
Probabil cel mai fastuos și mai emoționant blockbuster al anului
„Dragi cinefili,
Totul e pur și simplu prea mult. Prea multe la care să te gândești, prea multe de care să te ții, prea multe împotriva cărora să lupți. Prea mulți oameni cu care să vorbești, prea multe restaurante la care să mănânci și, categoric, categoric prea multe filme la care să te uiți.”
Așa își încep regizorii Dan Kwan și Daniel Scheinert scrisoarea adresată publicului la lansarea filmului Everything Everywhere All at Once, disponibilă pe site-ul studioului A24. E posibil să îi știi pe acești doi regizori de la debutul lor, realizat tot în tandem, Swiss Army Man (din 2016, o comedie suprarealistă în care Daniel Radcliffe interpretează excelent un mort).
Și totuși, e greu de înțeles cum de Everything... nu a fost distribuit și în cinematografele din România, ținând cont de popularitatea fulminantă de care a avut parte, de faptul că se situează printre titlurile cu cele mai mari încasări din 2022, de faptul că pe imdb se situează pe locul 162, iar pe Letterboxd e al zecelea cel mai preferat al tuturor timpurilor. Și cel mai de succes film marca A24.
Acest film e, poate, cea mai fastuoasă experiență cinematografică din 2022, o producție copleșitor de maximalistă, un multivers de stiluri și de genuri melanjate într-unul singur: dramă, comedie, parodie, fantasy/ SF, thriller, acțiune (kung-fu), animație și, posibil, altele omise. Și e un maximalism care emoționează. Fiindcă Evelyn, protagonista, nu e o supereroină, ci o femeie simplă, o emigrantă de origine chineză aflată în pragul celei de-a treia vârste, care are probleme cu familia, cu fiscul și cu propria persoană. Soțul ei e pe cale să îi înainteze un divorț, fiica ei adolescentă o cam deranjează că e lesbi și distantă, tatăl ei o seacă de viață etc.
Poate că par probleme cât se poate de firești și de gestionabile, dar pentru Evelyn e pur și simplu prea mult. Fiindcă fiecare decizie pe care o ia, pe care a luat-o sau pe care n-a luat-o atârnă la grămadă, o apasă, nu o lasă să existe. Iar filmul ne invită în amețitoarea aventură a vieților ei paralele.
Everything Everywhere All at Once surprinde zeitgeist-ul așa cum a făcut-o și Matrix acum douăzeci de ani. Așa cum bine punctează Dan și Daniel în scrisoare, cu toții ne simțim presați de preaplinul informațional și, prin consecință, de un preaplin decizional. Doar că, spre deosebire de anii `90- `00, acum simțim pe pielea noastră cum deciziile noastre sunt monetizate algoritmic, deci presiunea alegerilor și totodată presiunea posibilităților au devenit azi cu atât mai acaparante. Simțim cum în fiecare dintre noi roiește din ce în ce mai vertiginos conștiința posibilităților, acel „what if”, fie el idealist sau nihilist. Iar odiseea Danielilor o exprimă cu vârf și îndesat.
Deși scenariul pendulează între mai multe universuri, făcând unele dintre cele mai impresionante și mai original gândite tranziții din istoria recentă a cinemaului, nu e niciodată un efect de dragul efectului, ci o nesfârșită ramificație a lumii interioare a personajelor. Scrierea scenariului, conform regizorilor, „a fost o rugăciune prostească adresată unui univers rece și indiferent”. Act după act, un univers după altul, toate încrengăturile narative sunt de o precizie nanometrică, cristalizând o poveste care își deschide toți porii limbajului cinematografic, realizând un haos impresionant de coerent, tot așa cum Evelyn se lasă copleșită de suma posibilităților sale – impresionant de coerentă și ea.
Filmul a fost realizat cu un buget de 25 de milioane de euro – în medie, de zece ori mai puțin decât orice alt blockbuster ce propune o asemenea aventură filmică. O echipă de doar nouă persoane a realizat întreaga paletă de efecte vizuale, iar când vezi filmul, efectele par orice, dar nu o muncă numai de nouă persoane. Iar secvențele de bătaie kung-fu sunt cele mai originale și mai distractive de la Matrix încoace. Altfel, din punct de vedere tehnic, totul este impecabil realizat, de la imagine și laitmotivele vizuale, la scenografie și costume, la sunet, muzică și, nu în ultimul rând, performanțele actorilor; Michelle Yeoh în mod deosebit dă dovadă de un adevărat tur de forță.
Așa cum conchid Danielii în scrisoarea lor, „Sperăm ca mulți dintre voi să vă regăsiți în personaje. Sperăm să râdeți, să plângeți, să vă aruncați mâinile în aer și să vă bucurați de carusel într-o sală plină de străini. Sperăm să vă ofere începuturile unui vocabular pentru a înțelege mai bine tot acest prea-mult și cum să exiști în el. Dar cel mai mult, sperăm ca după ce îl vedeți, chiar dacă nu considerați că ne-am atins țelul de a include totul, să vă simțiți cel puțin incluși în acest film imens, dezordonat, ca o îmbrățișare de grup.”
Chiar dacă nu într-o sală de cinema plină de străini, cel puțin într-o încăpere plină de prieteni.
„Dragi cinefili,
Totul e pur și simplu prea mult. Prea multe la care să te gândești, prea multe de care să te ții, prea multe împotriva cărora să lupți. Prea mulți oameni cu care să vorbești, prea multe restaurante la care să mănânci și, categoric, categoric prea multe filme la care să te uiți.”
Așa își încep regizorii Dan Kwan și Daniel Scheinert scrisoarea adresată publicului la lansarea filmului Everything Everywhere All at Once, disponibilă pe site-ul studioului A24. E posibil să îi știi pe acești doi regizori de la debutul lor, realizat tot în tandem, Swiss Army Man (din 2016, o comedie suprarealistă în care Daniel Radcliffe interpretează excelent un mort).
Și totuși, e greu de înțeles cum de Everything... nu a fost distribuit și în cinematografele din România, ținând cont de popularitatea fulminantă de care a avut parte, de faptul că se situează printre titlurile cu cele mai mari încasări din 2022, de faptul că pe imdb se situează pe locul 162, iar pe Letterboxd e al zecelea cel mai preferat al tuturor timpurilor. Și cel mai de succes film marca A24.
Acest film e, poate, cea mai fastuoasă experiență cinematografică din 2022, o producție copleșitor de maximalistă, un multivers de stiluri și de genuri melanjate într-unul singur: dramă, comedie, parodie, fantasy/ SF, thriller, acțiune (kung-fu), animație și, posibil, altele omise. Și e un maximalism care emoționează. Fiindcă Evelyn, protagonista, nu e o supereroină, ci o femeie simplă, o emigrantă de origine chineză aflată în pragul celei de-a treia vârste, care are probleme cu familia, cu fiscul și cu propria persoană. Soțul ei e pe cale să îi înainteze un divorț, fiica ei adolescentă o cam deranjează că e lesbi și distantă, tatăl ei o seacă de viață etc.
Poate că par probleme cât se poate de firești și de gestionabile, dar pentru Evelyn e pur și simplu prea mult. Fiindcă fiecare decizie pe care o ia, pe care a luat-o sau pe care n-a luat-o atârnă la grămadă, o apasă, nu o lasă să existe. Iar filmul ne invită în amețitoarea aventură a vieților ei paralele.
Everything Everywhere All at Once surprinde zeitgeist-ul așa cum a făcut-o și Matrix acum douăzeci de ani. Așa cum bine punctează Dan și Daniel în scrisoare, cu toții ne simțim presați de preaplinul informațional și, prin consecință, de un preaplin decizional. Doar că, spre deosebire de anii `90- `00, acum simțim pe pielea noastră cum deciziile noastre sunt monetizate algoritmic, deci presiunea alegerilor și totodată presiunea posibilităților au devenit azi cu atât mai acaparante. Simțim cum în fiecare dintre noi roiește din ce în ce mai vertiginos conștiința posibilităților, acel „what if”, fie el idealist sau nihilist. Iar odiseea Danielilor o exprimă cu vârf și îndesat.
Deși scenariul pendulează între mai multe universuri, făcând unele dintre cele mai impresionante și mai original gândite tranziții din istoria recentă a cinemaului, nu e niciodată un efect de dragul efectului, ci o nesfârșită ramificație a lumii interioare a personajelor. Scrierea scenariului, conform regizorilor, „a fost o rugăciune prostească adresată unui univers rece și indiferent”. Act după act, un univers după altul, toate încrengăturile narative sunt de o precizie nanometrică, cristalizând o poveste care își deschide toți porii limbajului cinematografic, realizând un haos impresionant de coerent, tot așa cum Evelyn se lasă copleșită de suma posibilităților sale – impresionant de coerentă și ea.
Filmul a fost realizat cu un buget de 25 de milioane de euro – în medie, de zece ori mai puțin decât orice alt blockbuster ce propune o asemenea aventură filmică. O echipă de doar nouă persoane a realizat întreaga paletă de efecte vizuale, iar când vezi filmul, efectele par orice, dar nu o muncă numai de nouă persoane. Iar secvențele de bătaie kung-fu sunt cele mai originale și mai distractive de la Matrix încoace. Altfel, din punct de vedere tehnic, totul este impecabil realizat, de la imagine și laitmotivele vizuale, la scenografie și costume, la sunet, muzică și, nu în ultimul rând, performanțele actorilor; Michelle Yeoh în mod deosebit dă dovadă de un adevărat tur de forță.
Așa cum conchid Danielii în scrisoarea lor, „Sperăm ca mulți dintre voi să vă regăsiți în personaje. Sperăm să râdeți, să plângeți, să vă aruncați mâinile în aer și să vă bucurați de carusel într-o sală plină de străini. Sperăm să vă ofere începuturile unui vocabular pentru a înțelege mai bine tot acest prea-mult și cum să exiști în el. Dar cel mai mult, sperăm ca după ce îl vedeți, chiar dacă nu considerați că ne-am atins țelul de a include totul, să vă simțiți cel puțin incluși în acest film imens, dezordonat, ca o îmbrățișare de grup.”
Chiar dacă nu într-o sală de cinema plină de străini, cel puțin într-o încăpere plină de prieteni.
