Sinopsis

"Pentru că dacă așteptăm prea mult riscăm să aflăm că viața nu e un joc pe care îl câștigăm sau îl pierdem, ci că e un joc la care de cele mai multe ori pur și simplu nu participăm" - William Forrester

După mai bine de 40 de ani de la publicarea romanului care i-a adus premiul Pulitzer, Forrester (Sean Connery) încă nu are de gând să rupă tăcerea și să reintre în joc. Întâmplarea face însă ca în apartamentul lui să intre pe furiș Jamal (Robert Brown), un liceean de culoare care făcuse pariu cu prietenii că le poate aduce un suvenir, dar care surprins de Forrester fuge fără a mai apuca să-și recupereze rucsacul, în care scriitorul îi găsește jurnalul. Așa începe o prietenie unică între un scriitor în vârstă, care a avut motivele lui să se retragă din lume deși clocotește încă de viață și un tânăr de culoare cu un real talent literar, dar încă fără încredere în ceea ce-l așteaptă în viitor. Este povestea unei emoționante relații mentor-discipol în care fiecare are de învățat o lecție. Forrester îl învață pe Jamal tainele scrisului, primind în schimb un dar neașteptat.