Sinopsis

Mai au nevoie de prezentare?! Ei sunt "Prietenii tăi”: Rachel, Monica, Phoebe, Joey, Chandler și Ross. Șase prieteni care se luptă să supraviețuiască pe cont propriu în lumea dură a Manhatten-ului.

Seria 9 a serialului Prietenii Tăi vine cu noi episoade pline de umor. Totul începe în momentul în care Joey o cere pe Rachel în căsătorie, accidental... Numai ca în mod neașteptat Rachel îi acceptă propunerea. De aici, cei trei prieteni - Rachel, Ross și Joey - se trezesc într-o nouă încurcătura din care trebuie neapărat să iasă. Astfel, ei găsesc în foarte scurt timp și o rezolvare: de acum înainte nu vor mai exista cereri în căsătorie în interiorul grupului.
Între timp, Monica și Chandler se văd nevoiți să ia în considerare și posibilitatea de a se muta în Tulsa, pentru că Chandler a fost promovat în funcția de director al companiei.

Printr-un umor care a reușit să cucerească milioane de telespectatori, serialul "Prietenii tăi" este disponibil acum și pe DVD, într-o ediție specială oferită de PRO VIDEO. Pe lângă episoadele propriu-zise, DVD-urile mai cuprind și scene în plus, documentare (Friends Around The World, The One That Goes Behind The Scenes), precum și momente amuzante din timpul filmărilor.