Un film bun, însă am văzut și filme mult mai bune din acea perioadă, și de aceea i-am acordat doar nota 7.
cezarika21
pe 24 Ianuarie 2018 23:47
Clasic ca toate clasicele, ”From Here to Eternity” surprinde o frântură din viața unor militari de carieră cantonați într-o bază americană din Hawaii. Între programele dure de instrucție și permisiile petrecute în baruri și bordeluri se produc adevărate drame, dar acestea se încadrează în normalitatea traiului cazon. Au loc permanent ciocniri de orgolii ce degenerează deseori în ciocniri fizice cu consecințe grave. Însă toate acestea devin insignifiante în comparație cu evenimentele pe care le rezervă viitorul.
Ceea ce rămâne din film, dincolo de conflictele bărbătești și încurcăturile romantice, este imaginea unei lumi fericite, neatinsă încă de cruzimea războiului. Oamenii puteau spera la un trai liniștit și la dragoste, iar micile ciondăneli cazone erau considerate lucruri normale. Așa era viața de cazarmă atunci și foarte probabil că este la fel și în zilele noastre. Talentul cineastului Fred Zinnemann constă în redarea unor momente emoționante din viața unor oameni simpli pe fundalul amplu al declanșării celui de-al doilea război mondial. Detalii pictate pe vasta pânză a istoriei, dar categoric detalii memorabile precum sărutul pasional pe o plajă inundată de valuri sau lupta cu cuțite pe o străduță dosnică în miez de noapte.
Filmul, fără o structură narativă prea bine definită, iese în evidență prin măiestria artistică a imaginii și montajului, prin modul ingenios în care se intersectează existențele mai multor personaje și mai ales prin interpretările viguroase ale lui Burt Lancaster, Montgomery Clift, Frank Sinatra, Deborah Kerr și Ernest Borgnine. Simți sângele pulsând în venele personajelor, precum și pasiunea fierbinte ce-i animă, toate acestea transmițând spectatorilor o senzație de viață autentică. Acesta este de fapt rolul unui film: să redea credibil pe ecran o frântură de viață; valoarea filmului este apreciată în funcție de reușita acestui demers.
Recunoscându-i valoarea, Biblioteca Congresului American a inclus "From Here to Eternity" în anul 2002 în Registrul Naţional de Film al SUA, considerând că este „semnificativ din punct de vedere cultural, istoric sau estetic”.
serban_ionescu
pe 17 Octombrie 2016 13:00
Distributie actoriceasca de exceptie in rolul personajelor, dublata desigur si CONFIRMATA de o interpretare tot de exceptie(superlativa) cam a tuturor, eu personal fiind impresionat in mod deosebit de prestatiile lui Montgomery Clift si Frank Sinatra, acesta din urma zic eu ca in mod sigur la cea mai buna prestatie cinematografica a sa intr-un rol de actor 100% si nu de cantaret. Filmul are de asemenea si un continut psihologic ridicat, nelipsind aspecte legate de onoarea si demnitatea umana, desi acestea sunt destul de frecvent terfelite de unele dintre personajele militare negative din cadrul armatei, context in care se desfasoara intreaga actiune, filmul continand din plin si aspecte cu profund iz psihologic si in ceea ce priveste iubirea si romantismul. Totusi, desi recunosc ca filmul in ansamblul lui are o mare valoare cinematografica IN SINE, pentru faptul ca tot in ansamblul lui dar mai ales in final ne prezinta "o poveste" de o tristete EXTREMA, care nu se incadreaza catusi de putin in genul meu de preferinte cinematografice, imi permit sa nu-i pot acorda decat nota 6+ sau 7- si totusi 7 stele pentru toate aspectele pozitive pe care le-am evidentiat.
alali
pe 08 Februarie 2016 19:51
Este foarte greu sa abordezi intr-o discutie de gen review, un film clasic, cu atat mai mult un astfel de succes mult premiat si mult laudat. Totusi o sa incerc un fel de paralelism intre acele timpuri si modul in care este el perceput astazi.
Foarte interesant dupa parerea mea este ca filmul incepe oarecum anestezic. Nimic nu te pune in garda si nu te pregateste pentru un astfel de sfarsit si mai ales pentru importanta lui istorica. Fimul explodeaza la propriu in secventele lui de incheiere, senzatia simtita fiind cea ca pana si actorii par surprinsi de turnura pe care o iau evenimentele, lumea in general. (bineinteles ca surpriza protagonistilor este foarte normala in desfasurarea povestii, eu doar incercand aici sa fac o analogie ilara intre uluiala spectatorului si haosul de pe ecran).
Cunoscatorii vorbesc despre o ecranizare exceptionala, cu mult peste cartea care a stat la baza filmului. Nu stiu si nu ma pot pronunta in nume personal, atata timp cat nu am citit cartea si cu siguranta nici nu o voi face in viitorul apropiat. Asa ca trebuie sa aplec urechea la alte parerile avizate. Din ce am inteles, filmul este mai masculin, mai introvertit si renunta la vulgarul limbajului si al situatiei, lucru ce ii confera un caracter mai cavaleresc.
Oricum ar fi, rezultatul este unul incomensurabil ca valoare artistica. Acting-ul e perfect. Implicarea protagonistilor este una nemaiintalnita cel putin pana la acel moment. Un exemplu este cel al lui Sinatra care a solicitat expres sa i se atribuie un rol in acest proiect, cat de mic, iar cum bugetul filmului nu isi permitea un astfel de star in cast, Sinatra s-a multumit cu o suma modica de 8 mii de dolari. Iar contributia si aportul adus produsului final e imposibil de cuantificat in bani, indiferent care ar fi moneda despre care vorbim.
Drama, pentru ca trebuie sa deconspiram ca e vorba despre o drama, este ravasitoare. Tragedia dozata in portii mari atinge maxime dupa maxime chiar daca intr-un moment anume al filmului nu parea posibila o suferinta mai puternica decat cea la care era in acel moment supus protagonistul. Odata distrus un destin nimic nu tradeaza ca el mai poate sa isi amplifice suferinta. Dar aici e farmecul, asta daca putem numi farmec aceasta stiinta de a radiografia durerea.
Fred Zinnemann un maestu al genului drama si chiar al acestei asocieri de genuri drama-razboi, ne zugraveste un personaj principal atipic, rebel, suferind, nu fizic ci sufleteste, distrus interior si care isi accepta cu o anumita noblete loviturile harazite lui de viata. Iar viata nu pare sa fie zgarcita cu acest idealist soldat indragostit. Indragostit de armata, de principii si de un suflet la fel de chinuit ca si al lui.
Vazut prin standardele moderne, filmul nu isi pierde aproape deloc din mesaj sau atmosfera. In afara catorva scene teatrale, nimic nu este invechit sau sa tradeze cei peste 60 de ani pe care ii poarta atat de mandra aceasta productie. (cand spun teatral imi vine in minte nu atat acea secventa a sarutului inecat in spuma valurilor ci mai degraba acel preludiu al intrarii in mare a lui Milton, interpretat de Burt Lancaster; felul in care priveste, asteaptarea si apoi acea fuga studiata si tipica vremii - este oarecum comica daca e sa o raportam la cinemaul actual, un cinema tot mai realist, mai "true story").
Nota filmului ar trebui sa fie una imensa, pentru ca e clar ca in fata avem o capodopera a cinematografiei, dar eu personal ma impotmolesc in acele capricii ale protagonistilor, care sunt declansatoare de actiuni universal valabile. Adica nu pot sa sufar aceste tipologii de personaje, oarecum nobile in decizii si in gandire, cavaleresti in comportament si care dau dovada de o mandrie prost inteleasa, de un infantilism si de un orgoliu sinonim cu prostia. Aceasta vanitate ce nu se poate distinge de trufie este declansatoare de nenorociri. Iar daca se mai adauga si o ingamfare masculina inconstienta, care nu tine cont de consecinte, lipsa judecatii sau mai direct spus orgoliul prostesc este cel care iti vine in minte mai repede si mai usor decat virilitatea sau masculinitatea. Bineinteles ca filmul si problematica lui razbat dincolo de aceste mici imperfectiuni atat de uzitate in acele timpuri. Sa nu uitam ca "bad-boy-ul" facea ravagii in randul tinerilor acelor ani. Chiar varsta frageda a acestor oameni in devenire este graitoare, ...dar totusi.... Nimic nu poate justifica un astfel de comportament si apoi sa te surprinda dimensiunea consecintelor si suferinta. Poate de aia filmului ii lipseste tensiunea, pentru ca tuturor acestor manifestari comportamentale le poti intui usor urmarile, rezultatele. Insa tensiunea este inlocuita, cu succes putem spune, de grandoarea faptelor si mai ales a istoriei care marcheaza povestea.
In ciuda acestor impedimente personale, filmul este remarcabil si o nota de 8,24 este normala.
cosmin_kedii
pe 15 Aprilie 2013 15:49
Durata de viata a unei baze militare in Hawaii chiar înainte de atacul de la Pearl Harbor de către japonezi. O lucrare foarte bogat de ficțiune. Subiectul este foarte mare. Acest film este interesant tocmai pentru că ne arată psihologia personajelor. Sensibilitatea lor, ceea ce ei se confruntă. F. Zinnemann încearcă să prezinte viața de cazarmă în timp de pace, arătând drama umana care se desfășoară înainte de o tragedie reală (bombardarea bazei). O abordare unică, care oferă un film în care vom vedea o mulțime de soldați
Iulidesprefilme
pe 02 Aprilie 2013 16:49
În distribuţia filmului numai nume grele...desfătare pentru un cinefil!
margott
pe 09 Septembrie 2011 18:12
Un film intr-adevar de Oscar, in care Burt Lancaster si Montgomery Clift au oferit interpretari memorabile.
mtraianc
pe 02 Februarie 2011 01:20
sa vedeti cam ce faceau in acea perioada militari SUA in Hawaii, este vorba de perioada dinaintea atacului Japoniei ,
Sergiu.Lobont
pe 31 Ianuarie 2011 19:30
Dupa multe incercari, armata americana isi acorda acceptul ca filmul sa fie realizat chiar in conditiile in care acesta aducea prejudiii de imagine soldatului american si totodata armatei in sine. Asadar, in 1953 Fred Zinnermann aduna majoritatea actorilor in voga in acea perioada si se hotaraste sa aduca e ecrane un film alb-negru, in conditiile in care filmele color nu mai erau de mult o noutate.. Probabil in 10 ani se va vorbi despre tehnologia 3D exact in aceeasi situatie.
Iata asa se inatlneau in acelasi film Montgomery Clift, Burt Lancaster, Donna Reed, Deborah Ker, Jack Warden si nu in ultimul rand Frank Sinatra. De ce l-am lasa te el la urma? Pentru ca vroiam sa amintesc ca zice-se prin batrani ca el ar fi obtinut rolul dupa ce mafia ar fi facut o oferta greu de refuzat studioului Columbia Pictures (si am folosit cuvintele in acelasi sens in care le-a folosit si Vito Corleone in Godather)
Actiunea filmului se desfasoara pe doua planuri, doua relatii de dragoste, una intre soldatul Prewitt si "ospatarita" Lorene care de fapt era o prostituata dar din cauza ca filmul avea nevoie de aprobarea US Army au transformat-o in ospatarita si relatia dintre sergentul Warden si sotia capitanului Holmes, Karen...dupa cum se vede, niciuna o relatie normala.
Filmul se desfasoara sub puternice influente militare, vazut prin ochii americanului de un grobianism bine cunoscut la nivel mondial... singurele placeri: bautura si femeile. Ca sa exemplific as putea sa spun ca vorbesc despre comportamnetul pe care l-a avut personajul lui Marlon Brando in The Streetcar Named Desire. Acel grobianism a dus la sfarsitul tragic pentru doua din trei personaje principale, nu spun care. Razboiul ce avea sa urmeze nu a influentat cu nimic sfarsitul lor ori cu toate ca multi ne-am fi asteptat la asta.
Cu toate ca prezinta doua povesti de dragoste in paralel, filmul nu este nicidecum un romantic, Zinnermann reuseste sa pastreze destul de bine echilibru intre armata si dragoste, ca pana la urma sa invinga dragostea pentru armata dupa um am mentionat si in titlul comentariului.
Ceea ce rămâne din film, dincolo de conflictele bărbătești și încurcăturile romantice, este imaginea unei lumi fericite, neatinsă încă de cruzimea războiului. Oamenii puteau spera la un trai liniștit și la dragoste, iar micile ciondăneli cazone erau considerate lucruri normale. Așa era viața de cazarmă atunci și foarte probabil că este la fel și în zilele noastre. Talentul cineastului Fred Zinnemann constă în redarea unor momente emoționante din viața unor oameni simpli pe fundalul amplu al declanșării celui de-al doilea război mondial. Detalii pictate pe vasta pânză a istoriei, dar categoric detalii memorabile precum sărutul pasional pe o plajă inundată de valuri sau lupta cu cuțite pe o străduță dosnică în miez de noapte.
Filmul, fără o structură narativă prea bine definită, iese în evidență prin măiestria artistică a imaginii și montajului, prin modul ingenios în care se intersectează existențele mai multor personaje și mai ales prin interpretările viguroase ale lui Burt Lancaster, Montgomery Clift, Frank Sinatra, Deborah Kerr și Ernest Borgnine. Simți sângele pulsând în venele personajelor, precum și pasiunea fierbinte ce-i animă, toate acestea transmițând spectatorilor o senzație de viață autentică. Acesta este de fapt rolul unui film: să redea credibil pe ecran o frântură de viață; valoarea filmului este apreciată în funcție de reușita acestui demers.
Recunoscându-i valoarea, Biblioteca Congresului American a inclus "From Here to Eternity" în anul 2002 în Registrul Naţional de Film al SUA, considerând că este „semnificativ din punct de vedere cultural, istoric sau estetic”.
Foarte interesant dupa parerea mea este ca filmul incepe oarecum anestezic. Nimic nu te pune in garda si nu te pregateste pentru un astfel de sfarsit si mai ales pentru importanta lui istorica. Fimul explodeaza la propriu in secventele lui de incheiere, senzatia simtita fiind cea ca pana si actorii par surprinsi de turnura pe care o iau evenimentele, lumea in general. (bineinteles ca surpriza protagonistilor este foarte normala in desfasurarea povestii, eu doar incercand aici sa fac o analogie ilara intre uluiala spectatorului si haosul de pe ecran).
Cunoscatorii vorbesc despre o ecranizare exceptionala, cu mult peste cartea care a stat la baza filmului. Nu stiu si nu ma pot pronunta in nume personal, atata timp cat nu am citit cartea si cu siguranta nici nu o voi face in viitorul apropiat. Asa ca trebuie sa aplec urechea la alte parerile avizate. Din ce am inteles, filmul este mai masculin, mai introvertit si renunta la vulgarul limbajului si al situatiei, lucru ce ii confera un caracter mai cavaleresc.
Oricum ar fi, rezultatul este unul incomensurabil ca valoare artistica. Acting-ul e perfect. Implicarea protagonistilor este una nemaiintalnita cel putin pana la acel moment. Un exemplu este cel al lui Sinatra care a solicitat expres sa i se atribuie un rol in acest proiect, cat de mic, iar cum bugetul filmului nu isi permitea un astfel de star in cast, Sinatra s-a multumit cu o suma modica de 8 mii de dolari. Iar contributia si aportul adus produsului final e imposibil de cuantificat in bani, indiferent care ar fi moneda despre care vorbim.
Drama, pentru ca trebuie sa deconspiram ca e vorba despre o drama, este ravasitoare. Tragedia dozata in portii mari atinge maxime dupa maxime chiar daca intr-un moment anume al filmului nu parea posibila o suferinta mai puternica decat cea la care era in acel moment supus protagonistul. Odata distrus un destin nimic nu tradeaza ca el mai poate sa isi amplifice suferinta. Dar aici e farmecul, asta daca putem numi farmec aceasta stiinta de a radiografia durerea.
Fred Zinnemann un maestu al genului drama si chiar al acestei asocieri de genuri drama-razboi, ne zugraveste un personaj principal atipic, rebel, suferind, nu fizic ci sufleteste, distrus interior si care isi accepta cu o anumita noblete loviturile harazite lui de viata. Iar viata nu pare sa fie zgarcita cu acest idealist soldat indragostit. Indragostit de armata, de principii si de un suflet la fel de chinuit ca si al lui.
Vazut prin standardele moderne, filmul nu isi pierde aproape deloc din mesaj sau atmosfera. In afara catorva scene teatrale, nimic nu este invechit sau sa tradeze cei peste 60 de ani pe care ii poarta atat de mandra aceasta productie. (cand spun teatral imi vine in minte nu atat acea secventa a sarutului inecat in spuma valurilor ci mai degraba acel preludiu al intrarii in mare a lui Milton, interpretat de Burt Lancaster; felul in care priveste, asteaptarea si apoi acea fuga studiata si tipica vremii - este oarecum comica daca e sa o raportam la cinemaul actual, un cinema tot mai realist, mai "true story").
Nota filmului ar trebui sa fie una imensa, pentru ca e clar ca in fata avem o capodopera a cinematografiei, dar eu personal ma impotmolesc in acele capricii ale protagonistilor, care sunt declansatoare de actiuni universal valabile. Adica nu pot sa sufar aceste tipologii de personaje, oarecum nobile in decizii si in gandire, cavaleresti in comportament si care dau dovada de o mandrie prost inteleasa, de un infantilism si de un orgoliu sinonim cu prostia. Aceasta vanitate ce nu se poate distinge de trufie este declansatoare de nenorociri. Iar daca se mai adauga si o ingamfare masculina inconstienta, care nu tine cont de consecinte, lipsa judecatii sau mai direct spus orgoliul prostesc este cel care iti vine in minte mai repede si mai usor decat virilitatea sau masculinitatea. Bineinteles ca filmul si problematica lui razbat dincolo de aceste mici imperfectiuni atat de uzitate in acele timpuri. Sa nu uitam ca "bad-boy-ul" facea ravagii in randul tinerilor acelor ani. Chiar varsta frageda a acestor oameni in devenire este graitoare, ...dar totusi.... Nimic nu poate justifica un astfel de comportament si apoi sa te surprinda dimensiunea consecintelor si suferinta. Poate de aia filmului ii lipseste tensiunea, pentru ca tuturor acestor manifestari comportamentale le poti intui usor urmarile, rezultatele. Insa tensiunea este inlocuita, cu succes putem spune, de grandoarea faptelor si mai ales a istoriei care marcheaza povestea.
In ciuda acestor impedimente personale, filmul este remarcabil si o nota de 8,24 este normala.
Iata asa se inatlneau in acelasi film Montgomery Clift, Burt Lancaster, Donna Reed, Deborah Ker, Jack Warden si nu in ultimul rand Frank Sinatra. De ce l-am lasa te el la urma? Pentru ca vroiam sa amintesc ca zice-se prin batrani ca el ar fi obtinut rolul dupa ce mafia ar fi facut o oferta greu de refuzat studioului Columbia Pictures (si am folosit cuvintele in acelasi sens in care le-a folosit si Vito Corleone in Godather)
Actiunea filmului se desfasoara pe doua planuri, doua relatii de dragoste, una intre soldatul Prewitt si "ospatarita" Lorene care de fapt era o prostituata dar din cauza ca filmul avea nevoie de aprobarea US Army au transformat-o in ospatarita si relatia dintre sergentul Warden si sotia capitanului Holmes, Karen...dupa cum se vede, niciuna o relatie normala.
Filmul se desfasoara sub puternice influente militare, vazut prin ochii americanului de un grobianism bine cunoscut la nivel mondial... singurele placeri: bautura si femeile. Ca sa exemplific as putea sa spun ca vorbesc despre comportamnetul pe care l-a avut personajul lui Marlon Brando in The Streetcar Named Desire. Acel grobianism a dus la sfarsitul tragic pentru doua din trei personaje principale, nu spun care. Razboiul ce avea sa urmeze nu a influentat cu nimic sfarsitul lor ori cu toate ca multi ne-am fi asteptat la asta.
Cu toate ca prezinta doua povesti de dragoste in paralel, filmul nu este nicidecum un romantic, Zinnermann reuseste sa pastreze destul de bine echilibru intre armata si dragoste, ca pana la urma sa invinga dragostea pentru armata dupa um am mentionat si in titlul comentariului.