Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt (2001)
Sinopsis
Un bărbat se trezește după o "noapte furtunoasă" cu o frumoasă femeie alături de el, în pat. Ea se recomandă drept actriță la un teatru recent desființat, iar el este saxofonist la barul unde s-a semnat actul de deces al instituției respective.
Teleplay-ul produs de Televiziunea Română este realizat după textul lui Matei Vișniec.
O poveste despre dragoste și moarte, trăită de El (Mircea Rusu) și Ea (Monica Davidescu), personaje care se trezesc într-o dimineață în același pat, după o noapte în care el o vrăjise cu acordurile muzicii de saxofon și versurile lui Bacovia. El îi propune să petreacă nouă nopți alături de el, iar Ea acceptă. Călătoria urșilor panda (ale căror culori în alb și negru simbolizează yin și yang) reprezintă călătoria propriului eu către o lume virtuală. De ce Frankfurt? ...Tocmai pentru că orașul Frankfurt este renumit pentru grădina zoologică pe care o deține și, totodată, este o importantă răscruce a căilor de acces.
Pe parcursul celor nouă nopți (textul piesei are subscris titlului: piesă în nouă nopți), El și Ea, eternul masculin și eternul feminine, se contopesc prin iubire până la dematerializare și dizolvarea în neant. Aceasta este dorința muribundului care vrea să întâlnească măcar o dată „adevărata iubire”.
"O meditație inspirată despre viață și moarte, despre iubire și indiferență, despre creație și împlinire, despre tandrețe și renunțare. Jon Gostin a sesizat excelent substratul ritualizant al discursului dramatic, propunînd o viziune ce merge de la realismul extrem la sugestie și transcendent, unul dintre personaje justificînd prin construcția sa caracterul ineluctabil al Morții. Extrem de ambiguu, dar nu lipsit de încărcătură filozofică, textul lui Vișniec propune un dialog între personaje aparținînd unor lumi diferite, care la un moment dat se contopesc într-un final revelator. Mizanscena, decorurile, luminile au fost puse în slujba evidențierii unui joc precis și eficace al celor doi actori, de altfel excelenți pentru astfel de gen de piesă. Cu un stil apropiat mai degrabă de kamerspiel, teleplay-ul lui Jon Gostin, orchestrat într-o expresie ce avansează lent, impune și convinge, devenind un argument pentru noi asemenea abordări ale textelor dramatice semnate de Matei Vișniec, insuficient cunoscute unui autentic public de televiziune. Opțiunea lui Jon Gostin îl onorează și pe regizor, care după debutul pe marele ecran a optat pentru armele televiziunii." (Calin Stanculescu).
Teleplay-ul produs de Televiziunea Română este realizat după textul lui Matei Vișniec.
O poveste despre dragoste și moarte, trăită de El (Mircea Rusu) și Ea (Monica Davidescu), personaje care se trezesc într-o dimineață în același pat, după o noapte în care el o vrăjise cu acordurile muzicii de saxofon și versurile lui Bacovia. El îi propune să petreacă nouă nopți alături de el, iar Ea acceptă. Călătoria urșilor panda (ale căror culori în alb și negru simbolizează yin și yang) reprezintă călătoria propriului eu către o lume virtuală. De ce Frankfurt? ...Tocmai pentru că orașul Frankfurt este renumit pentru grădina zoologică pe care o deține și, totodată, este o importantă răscruce a căilor de acces.
Pe parcursul celor nouă nopți (textul piesei are subscris titlului: piesă în nouă nopți), El și Ea, eternul masculin și eternul feminine, se contopesc prin iubire până la dematerializare și dizolvarea în neant. Aceasta este dorința muribundului care vrea să întâlnească măcar o dată „adevărata iubire”.
"O meditație inspirată despre viață și moarte, despre iubire și indiferență, despre creație și împlinire, despre tandrețe și renunțare. Jon Gostin a sesizat excelent substratul ritualizant al discursului dramatic, propunînd o viziune ce merge de la realismul extrem la sugestie și transcendent, unul dintre personaje justificînd prin construcția sa caracterul ineluctabil al Morții. Extrem de ambiguu, dar nu lipsit de încărcătură filozofică, textul lui Vișniec propune un dialog între personaje aparținînd unor lumi diferite, care la un moment dat se contopesc într-un final revelator. Mizanscena, decorurile, luminile au fost puse în slujba evidențierii unui joc precis și eficace al celor doi actori, de altfel excelenți pentru astfel de gen de piesă. Cu un stil apropiat mai degrabă de kamerspiel, teleplay-ul lui Jon Gostin, orchestrat într-o expresie ce avansează lent, impune și convinge, devenind un argument pentru noi asemenea abordări ale textelor dramatice semnate de Matei Vișniec, insuficient cunoscute unui autentic public de televiziune. Opțiunea lui Jon Gostin îl onorează și pe regizor, care după debutul pe marele ecran a optat pentru armele televiziunii." (Calin Stanculescu).
