Părerea criticului
Ok, stiu ca nu e „baiat”, ci „pavat” cu bune intentii... Dar, in „Hellboy – Eroul scapat din infern”, „baiatul” are o ditamai mana (dreapta) care-i ca un concasor; apoi, fireste, mana stanga (normala, dar rosie), o coada (tot rosie) de care se cam rusineaza si – chestia cea mai naspa – doua cornite pe care le pileste de zor.
V-ati prins, „Hellboy” e fiul Infernului, ajuns pe lumea asta printr-un portal bla-bla-bla, si, pentru ca cel care l-a luat in primire era bunul doctor Broom, ii zice acestuia “Tata” si iubeste toata omenirea! Desi e hranit doar cu napolitane cu ciocolata.
“Hellboy” – inspirat de benzile desenate de Mike Mignola – este o extravaganta baroca marca Guillermo del Toro (“Blade II”) si trebuie luat ca atare. E genul de film in care nu cauti verosimilul (decat daca te-a lovit “Hellboy” cu mana dreapta in cap), ci divertismentul. Nu profunzimea povestii, ci imaginile, costumele & decorurile. Nu psihologia, ci efectele speciale.
Or, desi se vinde ca un “no-brainer”, surpriza cea mai placuta este ca “Hellboy” bate pe umar coscogeamite masinarii cinematografice gen “Stapanul inelelor”, fiind mai bine jucat, mai destept filmat si cu mult, mult mai mult umor decat (de)saga interminabila a lui Peter Jackson.
N-are “grandoarea” acesteia, nici ritmul mecanic de joc video (Mr Frodo-My Preciousss-lupte-Mr Frodo…) cu care (ne-)a asasinat ecranizarea dupa Tolkien. Seamana mai degraba cu “Liga”: o compresie de genuri, de stiluri vizuale si de universuri spatio-temporale in sprijinul unei povesti “universal valabile” despre Viata, Moarte, Iubire si Sacrificiu…
Pe langa veteranul John Hurt, “Hellboy” mai trebuie vazut pentru “arzatoarea” Selma Blair si – mai ales – pentru un Ron Perlman (“baIAD”-ul titular) absolut antologic. Nu-l ratati!
V-ati prins, „Hellboy” e fiul Infernului, ajuns pe lumea asta printr-un portal bla-bla-bla, si, pentru ca cel care l-a luat in primire era bunul doctor Broom, ii zice acestuia “Tata” si iubeste toata omenirea! Desi e hranit doar cu napolitane cu ciocolata.
“Hellboy” – inspirat de benzile desenate de Mike Mignola – este o extravaganta baroca marca Guillermo del Toro (“Blade II”) si trebuie luat ca atare. E genul de film in care nu cauti verosimilul (decat daca te-a lovit “Hellboy” cu mana dreapta in cap), ci divertismentul. Nu profunzimea povestii, ci imaginile, costumele & decorurile. Nu psihologia, ci efectele speciale.
Or, desi se vinde ca un “no-brainer”, surpriza cea mai placuta este ca “Hellboy” bate pe umar coscogeamite masinarii cinematografice gen “Stapanul inelelor”, fiind mai bine jucat, mai destept filmat si cu mult, mult mai mult umor decat (de)saga interminabila a lui Peter Jackson.
N-are “grandoarea” acesteia, nici ritmul mecanic de joc video (Mr Frodo-My Preciousss-lupte-Mr Frodo…) cu care (ne-)a asasinat ecranizarea dupa Tolkien. Seamana mai degraba cu “Liga”: o compresie de genuri, de stiluri vizuale si de universuri spatio-temporale in sprijinul unei povesti “universal valabile” despre Viata, Moarte, Iubire si Sacrificiu…
Pe langa veteranul John Hurt, “Hellboy” mai trebuie vazut pentru “arzatoarea” Selma Blair si – mai ales – pentru un Ron Perlman (“baIAD”-ul titular) absolut antologic. Nu-l ratati!
