Părerea criticului
Tom Cruise cu ai lui Ethan Hunt ori Jack Reacher a făcut ca lumea spionajului şi-a agenţilor secreţi din producțiile cinematografice să se ia foarte în serios. Rowan Atkinson, comicul britanic celebru pentru personajul Mr. Bean, vine să ofere acel debușeu atât de necesar în peisajul spionilor și agenților secreți impecabili, invincibili, imbatabili cu... împiedicatul Johnny English. Comedia Johnny English Strikes Again rulează în premieră pe marile noastre ecrane fiind al treilea film cu savurosul personaj ce parodiază scene celebre din Misiune imposibilă și „abordări” à la James Bond ale sexului frumos.

Gagurile sui generis ale lui Rowan Atkinson (unele împrumutate de la Mr. Bean) vor face deliciul spectatorilor, care - în absența unui scenariu nu foarte elaborat, în care tocmai suspansul lipsește - pot să rămână interesați pentru că fiecare trăsnaie a lui English e mai gogonată decât anterioara. Într-un fel, agentul English e un personaj tragic - știi bine că nu va reuși, tot dându-și cu stângul în dreptul, dar „inocența” lui și entuziasmul cu care pleacă în misiune îl fac adorabil. Îți dorești să reușească în misiunea lui deși principalul său adversar își este el însuși.

Lansate în 2003, aventurile lui Johnny English se concentrau în primul film pe salvarea de către agentul împiedicat a bijuteriilor coroanei britanice. Filmul a amuzat suficient de mulţi spectatori pentru ca încasările să se ridice la peste 160.500.000 de dolari în toată lumea. Opt ani după acest succes, a urmat filmul Johnny English... se întoarce!/Johnny English Reborn, în care Rowan Atkinson în pielea lui Johnny English trebuia să descopere o cârtiţă infiltrată printre agenţii secreţi ai Angliei. Mai mult, ineptul agent trebuia să împiedice asasinarea premierului chinez de către un grup de asasini internaţionali, posesori ai unei arme infailibile... Și Johnny English Reborn a avut încasari de peste 160 de milioane de dolari în toată lumea, semn că glumele fizice ale artistului au vorbit o limbă fără granițe. În Johnny English lovește din nou, cel de-al treilea film al seriei, acum pe marile noastre ecrane, prăfuitul fost agent, acum profesor de geografie, trebuie să deturneze un atac cibernetic, în urma căruia toți agenții britanici au fost deconspirați. Johnny English este ultima speranță a Serviciului Secret Britanic. Rechemat la datorie, English se aruncă direct în acțiune, având misiunea de a-l găsi pe hacker.

Lăsând la o parte slujba de profesor, Johnny English își acceptă cu entuziasm misiunea, însă - de când a participat ultima oară la misiuni - lucrurile s-au schimbat; armele și gadget-urile au fost înlocuite de telefoane digitale, iar mașinile sport înlocuite cu cele electrice. English este surprins neplăcut de aceste schimbări, însă găsește curând o cale de a se acomoda cu noul protocol, motivat de faptul că este nevoie de o abordare analogică pentru a prinde un geniu al digitalului. Așa că, după ce șterge praful de pe un Aston Martin pregătit așa cum trebuie și își caută cizmele magnetice și costumul exoschelet, se înarmează cu transmițător și pleacă în misiune.

English și Bough (Ben Miller) se îndreaptă către Riviera Franceză unde a fost detectat ultimul semnal care a expus agenții britanici. Haosul se instalează rapid când misiunea lor sub acoperire îi conduce către cel mai scump restaurant de pe Coasta de Azur. Din fericire reușesc că găsească noi piste. De data aceasta ajung pe un iaht aflat în port care se întâmplă să îi aparțină celui mai tânăr miliardar american, cel mai priceput, cel mai sofisticat gigant tehnologic, Jason Volta. Devine clar pentru eroul nostru că Volta este în spatele a ceea ce s-a întâmplat, dar English are nevoie de probe pentru a o convinge pe Primul-Ministru care fusese câștigată de farmecul persuasiv al lui Volta. Johnny English încearcă să scape de o problemă și intră în altele în efortul de a îl expune pe Volta și de a salva lumea de planul malefic al acestuia: obținerea controlului asupra întregii rețele de internet din lume.

Jake Lacy oferă carismă și siguranță de sine personajului Jason, Emma Thompson creionează cu talent prim-ministrul care a scăpat lucrurile de sub control, Olga Kurylenko, ca fostă fată Bond, nu întâmpină dificultăți în compunerea personajului agentei sub acoperire Ophelia.

Narațiunea e gândită pe principiul bulgărelui de zăpadă - un cumul de gaguri și scene trăsnite, ce culminează chiar cu lansareea din greșeală a unei rachete. Una dintre primele secvențe ale filmului (foto), ce aduce în aceeași cameră actori-veterani de calibru surpriză, e poate cea mai bună a filmului.

Chiar dacă până la final înțelegem că filmul de față a fost gândit mai ales pentru a oferi un nou cadru de etalare a talentului de comediant al lui Rowan Atkinson, scenaristul William Davies a încercat să creeze un conflict relevant pentru anul 2018.

Ceea ce contează când se trage linia e că spectatorii vor avea un respiro de la grijile cotidiene cu această producție și o doză de bună-dispoziție