Părerea criticului
Filmul King Arthur încearcă, pe de o parte, să dea veleități epopeice filmului de acțiune, pe de alta să ”umanizeze” o legendă clasică.
Originalul, așa cum e cunoscut din legenda medievală britanică, e un element de referință al culturii anglo-saxone: celebrul rege, cel care a condus lupta împotriva invadatorilor saxoni, împreună cu exemplarii cavaleri ai Mesei Rotunde, a apărut din mitul folcloric și a ajuns în cele din urmă în desene animate, benzi desenate, plus cartea lui Mark Twain din secolul XIX. Mit sau adevăr istoric, regele Arthur este o figură istorică fabuloasă.
Guy Ritchie aduce un erou mult mai pământean decât legendarul rege: Arthur este un bătăuș de cartier și portar de bordel, dar foarte carismatic. Dincolo de șarmul lui Charlie Hunnam, mă așteptam la mai multă subtilitate și, de ce nu, la un personaj mai plin de mister și cu trăsături mai speciale de la legendarul rege britanic. Iar cavalerii Mesei Rotunde, mi-ar plăcea să nu îi văd luând naștere dintre membrii echipei de conducere ai unui bordel. De asemenea, eroul, oricât de bun luptător ar fi, e teribil de individualist pentru a fi capul încoronat al unei națiuni.
Acțiunea are din păcate câteva gafe de logică, însă poate fi credibilă în contextul unui film contemporan de acțiune.
Filmul nu dezamăgește în schimb nici la scene de luptă, nici la efecte speciale. Dacă învingătorul saxonilor are apucături de băiat de cartier, nu i se poate reproșa nimic la mânuirea sabiei. Nici monștri nu sunt mai prejos: eroul negativ, Vortigern, are în spate un întreg pandemonium, care nu lasă niciun dubiu publicului asupra intențiilor malefice ale sale. Ceea ce trebuie spus e că antagonistul, oricât ar fi de întunecat, pare să fie unul dintre cele mai complexe și mai reușite personaje: la limita dintre ambiție, nebunie și malefic, sub fizionomia angelică a lui Jude Law, Voldemort depășește schematismul personajelor principale.
Câteva personaje ale Mesei Rotunde nu apar, ceea ce ar putea fi logic în contextul în care filmul deschide o serie. Nu apar Guinevere, Lancelot și nici Merlin (erau greu de imaginat misteriosul vrăjitor printre bătăușii regelui Arthur), deși Bedwyr sau Percival au răspuns la apel.
Probabil că numai fanii poveștilor originale ale Mesei Rotunde, cu cavaleri în armură, ar putea fi dezamăgiți. Însă publicul care își dorește o poveste picantă de acțiune, fără prea multă plasare în istoric și fără multă logică narativă, vor aprecia un fantasy în care un rege enigmatic din vechime apare ca un luptător umanizat, contemporan.
Originalul, așa cum e cunoscut din legenda medievală britanică, e un element de referință al culturii anglo-saxone: celebrul rege, cel care a condus lupta împotriva invadatorilor saxoni, împreună cu exemplarii cavaleri ai Mesei Rotunde, a apărut din mitul folcloric și a ajuns în cele din urmă în desene animate, benzi desenate, plus cartea lui Mark Twain din secolul XIX. Mit sau adevăr istoric, regele Arthur este o figură istorică fabuloasă.
Guy Ritchie aduce un erou mult mai pământean decât legendarul rege: Arthur este un bătăuș de cartier și portar de bordel, dar foarte carismatic. Dincolo de șarmul lui Charlie Hunnam, mă așteptam la mai multă subtilitate și, de ce nu, la un personaj mai plin de mister și cu trăsături mai speciale de la legendarul rege britanic. Iar cavalerii Mesei Rotunde, mi-ar plăcea să nu îi văd luând naștere dintre membrii echipei de conducere ai unui bordel. De asemenea, eroul, oricât de bun luptător ar fi, e teribil de individualist pentru a fi capul încoronat al unei națiuni.
Acțiunea are din păcate câteva gafe de logică, însă poate fi credibilă în contextul unui film contemporan de acțiune.
Filmul nu dezamăgește în schimb nici la scene de luptă, nici la efecte speciale. Dacă învingătorul saxonilor are apucături de băiat de cartier, nu i se poate reproșa nimic la mânuirea sabiei. Nici monștri nu sunt mai prejos: eroul negativ, Vortigern, are în spate un întreg pandemonium, care nu lasă niciun dubiu publicului asupra intențiilor malefice ale sale. Ceea ce trebuie spus e că antagonistul, oricât ar fi de întunecat, pare să fie unul dintre cele mai complexe și mai reușite personaje: la limita dintre ambiție, nebunie și malefic, sub fizionomia angelică a lui Jude Law, Voldemort depășește schematismul personajelor principale.
Câteva personaje ale Mesei Rotunde nu apar, ceea ce ar putea fi logic în contextul în care filmul deschide o serie. Nu apar Guinevere, Lancelot și nici Merlin (erau greu de imaginat misteriosul vrăjitor printre bătăușii regelui Arthur), deși Bedwyr sau Percival au răspuns la apel.
Probabil că numai fanii poveștilor originale ale Mesei Rotunde, cu cavaleri în armură, ar putea fi dezamăgiți. Însă publicul care își dorește o poveste picantă de acțiune, fără prea multă plasare în istoric și fără multă logică narativă, vor aprecia un fantasy în care un rege enigmatic din vechime apare ca un luptător umanizat, contemporan.
