Sinopsis

Elegant, bine îmbrăcat și politicos - eroul nostru (Daniel Craig) arată ca un om de afaceri obișnuit. S-a îmbogățit din comerțul cu cocaină și ecstasy, tratându-le ca pe o marfă oarecare, fără să pună mâna pe ele sau să-și dea în vileag identitatea. A venit momentul în care a decis să se retragă din afaceri, căci este încă în floarea vârstei și se cuvine să se bucure de roadele muncii sale. Vor fi suficiente câteva zile ca să-și piardă urma. Așa crede el.
Cam acesta este planul. Dar, ca orice plan bine făcut, și acesta se poate duce de râpă...

Șeful bandei Jimmy Price (Kenneth Cranham) îi cere însă două ultime favoruri. Fiica șefului suprem Eddie Temple( Michael Gambon), dependentă de droguri, a dispărut fără urmă și Price vrea că eroul nostru (numit doar XXXX) să o găsească. Pare foarte simplu. La fel și cel de-al doilea favor: un alt traficant greu pe nume The Duke (Jamie Foreman) a pus mâna pe un transport serios de ecstasy. Price are nevoie acum de un intermediar care să pună la cale un aranjament pentru cumpărarea drogurilor.

Sunt ultimele două sarcini, se gândește eroul nostru, și apoi,gata, sunt liber. Dar nimic nu este simplu. Cu un fost șef militar sârb aruncat în combinație și o gloată de bandiți periculoși puși fie să-l ajute sau să-i pună piedici, el își dă seama curând că încercarea de a ieși din afacerile cu droguri îl poate costa totul, inclusiv viața.