Părerea criticului
Comedia romantică Un om fidel/L’homme fidèle, regizată de Louis Garrel, cunoscut pentru rolurile din The Dreamers şi Le redoutable, ruleză în cinematografele româneşti din 20 septembrie, distribuit de Independența Film.

Cel de-al doilea lungmetraj din cariera regizorală a starului francez Louis Garrel, protagonistul filmului, alături de celebra sa soție Laetitia Casta și tânăra actriță Lily Rose-Depp, fiica lui Johnny Depp și a Vanessei Paradis, are în prim plan un triunghi amoros pasional și confuz, în care două femei concurează pentru dragostea aceluiași bărbat. Plin de umor și întorsături neașteptate de situații, povestea ne plimbă printr-un Paris pitoresc, în care iubirea nu este ceea ce pare.

L'homme fidèle reiterează o temă de care este interesat Louis Garrel, și cinematografia franceză în genere, anume triunghiul amoros, acest film în premieră pe marile noastre ecrane fiind precedat de La Règle de trois, un scurtmetraj semnat tot de Louis, lansat în 2011, urmat în 2015 de lungmetrajul Les Deux Amis, toate despre câte un ménage à trois.

În L'homme fidèle trio-ul amoros se dovedește cumva arhetipal, bărbatul având de ales între un înger și un demon, între femeia fatală Marianne (Laetitia Casta), care ar putea să îi aducă pieirea și o Evă, o figură plină de candoare, jucată de Lily-Rose Melody Depp. Această interpretare e întărită și la nivel de cod vestimentar și culori, roșului și negrului folosite de Marianne opunându-se culorile deschise, neutre folosite de personajul lui Lily-Rose Depp.
Bărbatul, Paul (jucat de însuși Louis Garrel), este fidel. Și, cu toate acestea, înșelat. Pe de o parte de Marianne, care se dovedește - din scriitură - manipulatoare. Scenariul pune și o umbră de mister asupra intențiilor ei, potențată de convingerea fiului ei de 8 ani Joseph, că mama sa - pentru că are amanți - dorește să-l otrăvească pe Paul. Pe de alta parte chiar ingenua Ève va sfârși prin a-l înșela. Louis Garrel se dovedește, astfel, sexist.

Filmul poate fi și un strigăt al lui Louis Garrel izvorât din incapacitatea de a înțelege eternul feminin și de a fi iubit.

Un om fidel/L’homme fidèle a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul Internațional de Film San Sebastian, în 2018, și premiul special al juriului la TIFF 2019, pentru distribuția foarte bine gândită și scenariul fermecător