Părerea criticului
In caietul de prezentare a Little Children/Mici copii, distribuitorul "ruga respectuos" jurnalistii sa nu dezvaluie finalul filmului. Bineinteles, nerabdarea experimentarii unui final gen "Fight Club" sau "The Sixth Sense" nu avea cum sa nu apara. Dar, desi acest final nu este decat foarte putin dezamagitor, sunt alte aspecte ale peliculei lui Todd Field care fac ca filmul sa merite toti banii.
Cu primul sau titlu celebru, In the Bedroom, Todd Field a avut in 2001 cinci nominalizari la Oscar si niciun premiu. Anul acesta are doar trei nominalizari si e posibil sa repete insuccesul, dar asta nu inseamna decat ca ironica lui monografie a nemultumirii este genul acela de film care nu-ti ia ochii, dar ramane pentru totdeauna intr-un sertar al memoriei, un sertar cu incuietoarea stricata, care reuseste intotdeauna sa-si scuipe continutul straturilor superioare ale mintii.Daca in primul film scenele importante (cu o mare exceptie) se petreceau in spatiul fals protector al casei si-al dormitorului, in Little Children, Field iese afara, studiind suburbia instarita americana si relatiile, mai mult sau mai putin surprinzatoare, dintre membrii unei comunitati destul de banale. Banala la prima vedere, pentru ca privirea lui Field se afunda in reteaua de mici intrigi, mici barfe, mici dezamagiri, frustrari si fantasme care se creeaza inevitabil intr-o astfel de comunitate, in care, la fel de inevitabil, toata lumea stie totul despre toata lumea, iar sentimentul de mic clan este extrem de puternic.
Starea cvasipermanenta de ordine si pace se duce pe apa sambetei cand in suburbia Bostonului, inghetata intr-o vara torida, se instaleaza un barbat inchis pentru o buna bucata de vreme pentru expunere indecenta in fata unui baiat. Membrii comunitatii sunt scandalizati de improbabila si amenintatoarea vecinatate, desi Ronald/Ronnie (Jackie Earle Haley, nominalizare la Oscar pentru rol), barbatul respectiv, a platit deja suficient pentru acel moment de scapare.In acelasi timp, in parcurile si piscinele orasului se consuma o drama insidioasa, dar cu urme si mai adanci: frustrarea si nemiscarea mamelor si tatilor casnici, al caror univers prea limitat, deloc in expansiune, se invarte in jurul progeniturilor, micii copii care le mananca fiecare moment al zilei si fiecare farama de energie.
Sarah (Kate Winslet, a cincea nominalizare la Oscar a englezoaicei, ceea ce o transforma in cea mai tanara actrita cu cinci nominalizari la statueta) sta in cea mai frumoasa casa din cartier, dar sentimentul de inutilitate si constanta atentie pe care o cere fiica ei Lucy ii macina existenta. Cand in parcul in care ea si vecinele ei isi distreaza copiii isi face aparitia frumosul Brad (Patrick Wilson), micul grup de mame tinere si nemultumite fantazeaza cu privire la acest barbat, pe care toate il poreclesc "regele balului", dar numai Sarah are curajul sa-l abordeze, intr-o razvratire impotriva vietii ei anoste. De aici pana la o relatie, in acelasi timp departe de ochii lumii si in acelasi timp exact sub privirea ei, nu mai este mult, iar atractia dintre Sarah si Brad pune sub semnul intrebarii insusi calmul orasului, destramat de o suita de alte evenimente care-i exhiba si-i accentueaza fragilitatea.Micii copii din titlu nu sunt fiintele oracaitoare care viermuiesc in parcuri si piscine, ci parintii lor, intepeniti intr-un mod de viata frustrant, neinstare sa-si ia vietile in popriile maini si sa si le traiasca asa cum si-ar dori. Sarah, licentiata in literatura, prefera sa traiasca alaturi de un sot care se masturbeaza privind fotografii pe internet. Brad, fost jucator de fotbal, se chinuie de trei ani sa treaba examenul din intrare in barou si nu reuseste. Ronald se complace in statutul de ciudatenie a orasului, refuzand sa evolueze, ca de altfel toate celelalte personaje. Toate sunt mici copii adormiti intr-un decor fals linistit.
Cu ochi extrem de atent si un talent fantastic pentru atmosfera, cu un grup de actori extrem de bine sincronizati si o isterie surda, tremurator-nelinistitoare, Mici copii e un film neaparat de vazut, in ciuda unei destul de consistente asemanari cu deja clasicul "American Beauty". Iar societatea americana, in acelasi timp detasata si intruziva, e rezumata de aceasta alaturare de dezabilitati sentimental, razvratiti in cautarea unei salvari care nu mai vine.
Cu primul sau titlu celebru, In the Bedroom, Todd Field a avut in 2001 cinci nominalizari la Oscar si niciun premiu. Anul acesta are doar trei nominalizari si e posibil sa repete insuccesul, dar asta nu inseamna decat ca ironica lui monografie a nemultumirii este genul acela de film care nu-ti ia ochii, dar ramane pentru totdeauna intr-un sertar al memoriei, un sertar cu incuietoarea stricata, care reuseste intotdeauna sa-si scuipe continutul straturilor superioare ale mintii.Daca in primul film scenele importante (cu o mare exceptie) se petreceau in spatiul fals protector al casei si-al dormitorului, in Little Children, Field iese afara, studiind suburbia instarita americana si relatiile, mai mult sau mai putin surprinzatoare, dintre membrii unei comunitati destul de banale. Banala la prima vedere, pentru ca privirea lui Field se afunda in reteaua de mici intrigi, mici barfe, mici dezamagiri, frustrari si fantasme care se creeaza inevitabil intr-o astfel de comunitate, in care, la fel de inevitabil, toata lumea stie totul despre toata lumea, iar sentimentul de mic clan este extrem de puternic.
Starea cvasipermanenta de ordine si pace se duce pe apa sambetei cand in suburbia Bostonului, inghetata intr-o vara torida, se instaleaza un barbat inchis pentru o buna bucata de vreme pentru expunere indecenta in fata unui baiat. Membrii comunitatii sunt scandalizati de improbabila si amenintatoarea vecinatate, desi Ronald/Ronnie (Jackie Earle Haley, nominalizare la Oscar pentru rol), barbatul respectiv, a platit deja suficient pentru acel moment de scapare.In acelasi timp, in parcurile si piscinele orasului se consuma o drama insidioasa, dar cu urme si mai adanci: frustrarea si nemiscarea mamelor si tatilor casnici, al caror univers prea limitat, deloc in expansiune, se invarte in jurul progeniturilor, micii copii care le mananca fiecare moment al zilei si fiecare farama de energie.
Sarah (Kate Winslet, a cincea nominalizare la Oscar a englezoaicei, ceea ce o transforma in cea mai tanara actrita cu cinci nominalizari la statueta) sta in cea mai frumoasa casa din cartier, dar sentimentul de inutilitate si constanta atentie pe care o cere fiica ei Lucy ii macina existenta. Cand in parcul in care ea si vecinele ei isi distreaza copiii isi face aparitia frumosul Brad (Patrick Wilson), micul grup de mame tinere si nemultumite fantazeaza cu privire la acest barbat, pe care toate il poreclesc "regele balului", dar numai Sarah are curajul sa-l abordeze, intr-o razvratire impotriva vietii ei anoste. De aici pana la o relatie, in acelasi timp departe de ochii lumii si in acelasi timp exact sub privirea ei, nu mai este mult, iar atractia dintre Sarah si Brad pune sub semnul intrebarii insusi calmul orasului, destramat de o suita de alte evenimente care-i exhiba si-i accentueaza fragilitatea.Micii copii din titlu nu sunt fiintele oracaitoare care viermuiesc in parcuri si piscine, ci parintii lor, intepeniti intr-un mod de viata frustrant, neinstare sa-si ia vietile in popriile maini si sa si le traiasca asa cum si-ar dori. Sarah, licentiata in literatura, prefera sa traiasca alaturi de un sot care se masturbeaza privind fotografii pe internet. Brad, fost jucator de fotbal, se chinuie de trei ani sa treaba examenul din intrare in barou si nu reuseste. Ronald se complace in statutul de ciudatenie a orasului, refuzand sa evolueze, ca de altfel toate celelalte personaje. Toate sunt mici copii adormiti intr-un decor fals linistit.
Cu ochi extrem de atent si un talent fantastic pentru atmosfera, cu un grup de actori extrem de bine sincronizati si o isterie surda, tremurator-nelinistitoare, Mici copii e un film neaparat de vazut, in ciuda unei destul de consistente asemanari cu deja clasicul "American Beauty". Iar societatea americana, in acelasi timp detasata si intruziva, e rezumata de aceasta alaturare de dezabilitati sentimental, razvratiti in cautarea unei salvari care nu mai vine.
