Părerea criticului
Dacă mai aveam nevoie de încă o ecranizare a Little Women, romanul semnat de Louisa May Alcott publicat prima oară în 1868 și adaptat până acum de 14 ori, rămâne la latitudinea spectatorilor. Cert este că am putea considera că ultima ecranizare este o lecție de emancipare a femeilor, cu personaje mai contemporane. De exemplu, dinamica relației între Joe (Saoirse Ronan) și Laurie (Timothée Chalamet) arată exact ca la orice cuplu modern de adolescenți care încearcă să își descopere caracterul relației.

Regizoarea Greta Gerwig își asumă puțină originalitate cu linia cronologică. Dar sărind permanent de la un moment la altul în timp, acțiunea filmului este confuză. Un alt factor care creează confuzie este că aceeași actori joacă personaj la vârste diferite, cu puține indicații asupra momentului din timp date din costume/coafură și machiaj.

Povestind viaţa familiei sale, Alcott a constatat că-și poate exprima propriile opinii despre opţiunile reduse ale unei fete cu mari aspiraţii - o premieră în peisajul literar al acelei epoci.

Povestea este despre curajul femeilor de a sfida presiunile sociale și de a lupta pentru independență, în ciuda discriminărilor și a mentalității închistate în stereotipuri misogine ale epocii scriitoarei. „Antidotul” îl reprezintă chiar pasiunea și ambiția, setea de cunoaștere și afirmare, precum și o viaţă interioară vibrantă, cu care protagonistele reușesc să se evidențieze într-o lume a bărbaților. De altfel, romanul este în mare măsură biografic, Jo March (Saoirse Ronan) fiind un alter ego al scriitoarei Louisa May Alcott.

Pendulând între copilăria optimistă și realitățile dure ale maturităţii, viața surorilor March ni se relevă prin prisma visurilor pe care le nutreau cândva și a modului în care au reușit (sau nu) să le atingă.

Emoția care radiază din Little Women este o marcă prezentă la Gerwig atât ca regizoare a lui Lady Bird cât și ca actriță în Frances Ha. Ceea ce au în comun toate aceste personaje feminine puternice este încrederea în ele însele, care depășește regulile impuse de societate. Plasat în 1868 sau 2020, Little Women este o poveste atemporală: vor exista întotdeauna femei care să își dorească împlinirea și care să iubească după propriile lor reguli, ca și surorile March. Este o poveste multifațetată inspirată dintr-un set real și complicat de experiențe.