Sinopsis

Este povestea unei femei care, între iubire și ură, invidii, interese ascunse, dorințe de răzbunare și pasiuni puternice, va captiva inima a doi bărbați. Gaby Espino se află la cel de-al șaselea rol principal într-o telenovelă, iar pentru personajul pe care îl interpretează în "Luna", Gaby a primit, în 2004, în Venezuela, premiul "Mara de Oro".
Luna (Gaby Espino) este o frumoasă tânără al cărei destin este marcat de setea de răzbunare pentru cel ce se va transforma în marea iubire a vieții ei: Mauricio Garcia (Christian Meier). Luna locuiește cu mama ei într-un mic orășel din Caraibe, situat la malul mării. Frumusețea paradisiacă a locurilor l-a atras pe don Esteban (Julio Cesar Luna), un puternic om de afaceri, care s-a hotărât să deschidă un complex turistic.

Mijares (Armando Gutierez), unul dintre oamenii de încredere ai lui don Esteban, este cel care va avea grijă ca mărețul proiect turistic să fie dus la bun sfârșit în condiții optime și la timp. Victoria Mendoza, mama Lunei, nu vrea să-și vândă terenurile, care, pentru realizarea complexului turistic al lui Esteban sunt foarte importante. Nimeni nu știe că Mauricio, un tânăr om de afaceri și în același timp dușmanul lui don Esteban, i-a oferit ajutor legal Victoriei pentru ca aceasta să nu fie nevoită să vândă terenurile.

Ignacio (Juancho Arango), un bărbat fără scrupule, este angajat de Mijares pentru a o omorî pe dona Victoria. Toți se gândesc că va fi mult mai ușor să negocieze cu fiica ei, tânăra Luna. Strategie nefericită pentru că Luna fuge în capitală... Acolo, viața Lunei suferă mari schimbări și de aici apar o mulțime de probleme care își vor pune amprenta pe viața ei sentimentală. Ea îl va cunoaște pe Rodrigo Lombardo (Alejandro de la Madrid), care se îndrăgostește de ea, însă tânăra nu și-l poate scoate din minte și din suflet pe cel ce este marea ei iubire, Mauricio. Acesta vrea să lupte pentru iubirea lor și o caută pe Luna în oraș. Mare îi va fi surpriza atunci când va afla că cea pe care o iubește are o relație cu fiul celui mai mare dușman al său...

Datorită frumuseții sale, Luna se lansează în lumea modei, ca manechin. Ea este susținută fără să știe de Mauricio și triumfă în acest domeniu. Cu toate că are foarte mult succes, Luna speră că într-o bună zi se va putea întoarce în orașul natal pentru a descoperi cine este adevăratul criminal al mamei sale.