Părerea criticului
Maşinăria de făcut bani a Hollywood-ului funcţionează pe baza unor proceduri bine puse la punct, iar drumul de la ideea unui scenarist la milioane de dolari investite în transferul acelei idei pe micul sau marele ecran este lung şi anevoios. O întrebare îi bântuie pe producători şi anume cui se adresează titlul respectiv. Uneori, oricât de clare sunt atât întrebarea cât şi răspunsul, rezultatul poate evada din grupul său ţintă şi captiva şi publicul de alte generaţii şi cu alte interese. Unul din exemple este Never Have I Ever, lansat pe Netflix pe 27 aprilie.
Ce vrem să spunem cu paragraful de mai sus? Că Never Have I Ever, despre provocările din viaţa unei adolescente americane de origine indiană din Los Angeles ar fi putut să fie pe o cu totul altă lungime de undă decât a noastră şi că, deşi nu suntem deloc în publicul ţintă, i-am dedicat o după-masă şi o seară pentru a-i vedea toate cele zece episoade de câte 30 de minute din primul sezon. Ce urmează în mult mai multe cuvinte în această cronică este faptul că această disponibilitate de atenţie şi timp e primul lucru care ne îndeamnă să credem că Never Have I Ever te-ar putea captiva şi pe tine.
În primele minute ale serialului o vedem pe Devi - eroina e interpretată de o debutantă cu poate cel mai cunoscut prenume indian printre români, Maitreyi Ramakrishnan - rugându-se la zei pentru un an şcolar printre ale cărui succese să nu se numere doar notele bune, ci şi un iubit. Devi locuieşte în Los Angeles cu mama ei (Poorna Jagannathan, de văzut şi în excelentul The Night Of) şi verişoara Kamala (Richa Moorjani) şi chiar are nevoie de o perioadă mai bună, după ce tatăl ei a murit pe neaşteptate cu o jumătate de an în urmă, şocul provocându-i lui Devi o paralizie temporară. Dincolo de tonul sprinţar al serialului, această traumă este adesea prezentă printre provocările eroinei, relativizând adolescenţa ei aparent lipsită de griji.
Never Have I Ever are un şarm indiscutabil, chiar dacă poveştii nu-i lipsesc falsele probleme, excesele adolescentine, şovăielile trase de păr (cel puţin pentru un adult) şi câţiva iepuraşi scoşi din pălărie de scenarişti. Dincolo de toate aceste probleme, serialul este o ataşantă poveste a unei maturizări şi o simpatică lecţie de viaţă, unde mai pui că promovează un tip de eroină ale cărei creier şi inimă sunt exact unde trebuie şi îşi fac treaba cât se poate de bine. Şi chiar nu ne putem plânge atunci când în centrul atenţiei se află o eroină care ştie exact ce vrea şi nu vreun elev inspid, dar popular. Aici intră în scenă Paxton (Darren Barnet, foto stânga), în multe scene cauza pulsului mai rapid al lui Devi.
Da, poate că temele serialului sunt familiare şi poate că acesta nu se chinuie deloc să inoveze, dar Never Have I Ever reuşeşte să exploreze relevant dificultăţi ale adolescenţilor, prejudecăţi şi bariere de toate felurile, câştigând multe puncte mai ales datorită relaţiei dificile dintre efervescenta eroină şi severa ei mamă. De fapt relaţia dintre dintre personajele tinere şi cele mature este unul din punctele de atracţie care fac Never Have I Ever să poată fi văzut cu acelaşi interes de adolescenţi şi părinţii lor, iar asta îl transformă într-o idee foarte bună de petrecut timpul liber, de care acum dispunem în exces, în familie.
Poate că cel mai ataşant aspect al serialului este modul în care arata cum tinerii protagonişti se reinventează, răspunzând ingenios şi neaşteptat la diverşii stimuli, unii dintre ei de-a dreptul traumatizanţi, pe care viaţa li-i scoate în cale. Dincolo de glumiţe şi deraieri, aici se află inima poveştii, iar aceasta bate puternic.
Ce vrem să spunem cu paragraful de mai sus? Că Never Have I Ever, despre provocările din viaţa unei adolescente americane de origine indiană din Los Angeles ar fi putut să fie pe o cu totul altă lungime de undă decât a noastră şi că, deşi nu suntem deloc în publicul ţintă, i-am dedicat o după-masă şi o seară pentru a-i vedea toate cele zece episoade de câte 30 de minute din primul sezon. Ce urmează în mult mai multe cuvinte în această cronică este faptul că această disponibilitate de atenţie şi timp e primul lucru care ne îndeamnă să credem că Never Have I Ever te-ar putea captiva şi pe tine.
În primele minute ale serialului o vedem pe Devi - eroina e interpretată de o debutantă cu poate cel mai cunoscut prenume indian printre români, Maitreyi Ramakrishnan - rugându-se la zei pentru un an şcolar printre ale cărui succese să nu se numere doar notele bune, ci şi un iubit. Devi locuieşte în Los Angeles cu mama ei (Poorna Jagannathan, de văzut şi în excelentul The Night Of) şi verişoara Kamala (Richa Moorjani) şi chiar are nevoie de o perioadă mai bună, după ce tatăl ei a murit pe neaşteptate cu o jumătate de an în urmă, şocul provocându-i lui Devi o paralizie temporară. Dincolo de tonul sprinţar al serialului, această traumă este adesea prezentă printre provocările eroinei, relativizând adolescenţa ei aparent lipsită de griji.
Never Have I Ever are un şarm indiscutabil, chiar dacă poveştii nu-i lipsesc falsele probleme, excesele adolescentine, şovăielile trase de păr (cel puţin pentru un adult) şi câţiva iepuraşi scoşi din pălărie de scenarişti. Dincolo de toate aceste probleme, serialul este o ataşantă poveste a unei maturizări şi o simpatică lecţie de viaţă, unde mai pui că promovează un tip de eroină ale cărei creier şi inimă sunt exact unde trebuie şi îşi fac treaba cât se poate de bine. Şi chiar nu ne putem plânge atunci când în centrul atenţiei se află o eroină care ştie exact ce vrea şi nu vreun elev inspid, dar popular. Aici intră în scenă Paxton (Darren Barnet, foto stânga), în multe scene cauza pulsului mai rapid al lui Devi.
Da, poate că temele serialului sunt familiare şi poate că acesta nu se chinuie deloc să inoveze, dar Never Have I Ever reuşeşte să exploreze relevant dificultăţi ale adolescenţilor, prejudecăţi şi bariere de toate felurile, câştigând multe puncte mai ales datorită relaţiei dificile dintre efervescenta eroină şi severa ei mamă. De fapt relaţia dintre dintre personajele tinere şi cele mature este unul din punctele de atracţie care fac Never Have I Ever să poată fi văzut cu acelaşi interes de adolescenţi şi părinţii lor, iar asta îl transformă într-o idee foarte bună de petrecut timpul liber, de care acum dispunem în exces, în familie.
Poate că cel mai ataşant aspect al serialului este modul în care arata cum tinerii protagonişti se reinventează, răspunzând ingenios şi neaşteptat la diverşii stimuli, unii dintre ei de-a dreptul traumatizanţi, pe care viaţa li-i scoate în cale. Dincolo de glumiţe şi deraieri, aici se află inima poveştii, iar aceasta bate puternic.
