Părerea criticului
Micuțul Kevin Hart lansează vineri, 28 septembrie, filmul Loserii de la seral - în care joacă rolul principal, dar la care este și producător, propunând o „comedie cu proști”, interpretată în stilul său strident. De altfel, mai toate personajele de culoare din film copiază modul acesta particular de interpretare.
Filmul este un roller coaster de trăsnăi, unele amuzante, altele mai puțin, unele ireverențioase, altele mai puțin, monologuri delirante, dar și câteva mai cu greutate, marea reușită fiind lansarea unor teme mai grave - ca incluziunea, lupta pentru păstrarea aparențelor, impostura, dar și adaptarea la cerințele sociale - în speță a avea un bacalaureat pentru a obține un job mai bun.
Personajul lui Kevin Hart, Teddy Walker, ar putea fi de toată mila - suferă de dislexie, disgrafie și discalculie (deficiențe de citire, scriere, calcul), așa că nu a terminat liceul. Cu toate astea, e o persoană integrată: a reușit să aibă o slujbă, este chiar un agent de vânzări foarte bun, are o prietenă de vis și chiar trăiește, cu eforturi uriașe și ceva trucuri, în confort. Când locul său de muncă explodează (ad literam), se vede nevoit să își reia studiile pentru a-și obține diploma de bacalaureat și a-și folosi talentul său la vânzări într-o firmă de brokeraj.
Odată înscris la seral, dă peste un grup pestriț, noii lui colegi, fiecare cu propriile povești de insucces. Cei șase scenariști (inclusiv Kevin Hart) schițează personajele, lăsând doar caricaturile acestor eroi tragi-comici cu minte puțină și aspirații aparent peste puterile lor; comic relief-ul e obținut doar parțial de la acest grup de „inocenți”.
„Noua Queen Latifah”, Tiffany Haddish, devenită celebră cu Girls Trip, e o actriță de urmărit. Personajul ei, profa' de la seral, va avea o influență decisivă în viața eroului jucat de Hart.