Părerea criticului
Era imposibil de imaginat că celebra scenă în care Van Damme face șpagatul sprijinit pe oglinzile retrovizoare a două camioane Volvo în mișcare va fi vreodată copiată, și – mai mult de atât – că Hugh Bonneville (54 de ani, devenit celebru datorită rolului din serialul Downton Abbey) o va face primul.

Se întâmplă în filmul Paddington 2, din 1 decembrie pe marile noastre ecrane, filmul de familie pe care îl așteptam de ceva vreme, potrivit lansat în preajma Crăciunului, pentru că vorbește cu mult umor dar și câteva momente dramatice despre puterea familiei.

Hugh Bonneville este în film domnul Brown, tatăl familiei care l-a adoptat pe ursulețul Paddington, gata să facă șpagatul în aer între două trenuri în mișcare pentru a-l salva pe ursuleț. Scenele de acțiune chiar sunt luate în serios în acest film de familie ce implică o investigație detectivistică, urmăriri, un mister ce trebuie dezlegat, plus o comoară. O scenă în frizerie copiată de la concetățeanul Mr.Bean va stârni cele mai puternice hohote de râs, iar multe alte momente din film sunt încărcate de emoție. Cel puțin două scene au un dramatism ce poate impresiona foarte mult copiii.

Paddington, personajul central, este galant, nostim şi înduioşător. Nu arată nici pe departe ca un urs peruvian, ci ca un urs brun carpatin (de altfel, familia care îi dă adăpost se numeşte Brown). Asta ne face pe noi românii să ne simţim foarte apropiaţi de Paddington, acest ursuleţ atât de familiar prin aspect, punându-ne la egalitate cu cei care au crescut cu seria de cărţi pentru copii „Paddington Bear” şi cu serialele de televiziune britanice.

Mai mult, ursul de pluş e una dintre jucăriile nelipsite din mai toate căminele din toată lumea, de la Teddy Roosevelt încoace, aşa că pentru adulţii de pretudineni întâlnirea cu un „urs de pluş” vorbitor e nostalgică, iar pentru copii e cât se poate de amuzantă şi magică, scriam la premiera din 2014 a primului film. Adulţii vor rememora cărţile copilăriei, de la Singur pe lume (de Hector Malot) la David Copperfield (Charles Dickens) ori Oliver Twist (de Charles Dickens) urmărind povestea acestui pui de urs orfan, iar copiii vor primi lecţii despre ceea ce înseamnă generozitatea şi bunătatea, plus politeţea britanică.

Ca și în primul film, mimica lui Paddington e grozav de bine creată, de la satisfacţia cu care mănâncă magiun, de care ne face şi nouă poftă, până la cele mai umane reacţii redate pe chipul lui de urs; iar textura blăniţei ne aminteşte de jucăriile noastre de pluş scoase din maşina de spălat.

Filmul este distribuit în România în varianta dublată dar și subtitrată.