Viața grea a cântărețului de muzică rock Pink (personaj inspirat, se pare, de Roger Waters, unul dintre liderii formației Pink Floyd) din copilărie până la apogeul carierei, când nu mai poate urca pe scenă decât drogat. Lungmetrajul este o aArmonioasă sinteză cinematografică de imagine și sunet. Un film cult, bazat pe albumul din 1979 "The Wall" ("Zidul") al formației Pink Floyd, pelicula include secvențe animate realizate de caricaturistul britanic Gerald Scarfe. S-a spus adesea ca nu este un film despre care să se vorbească, ci un film care trebuie simțit și admirat.
Inspirat de albumul cu același titlul al celor de la Pink Floyd, filmul este un muzical întunecat, o poveste spusă de Pink (Bob Geldof), interpret care este cuprins de depresie. Pelicula se construiește pornind de la reflecțiile acestuia asupra propriei vieți. Zidul care apare în poveste este, de fapt, o metaforă care exprimă izolarea, bariera pe care interpretul de muzică rock a înălțat-o conștient pentru a se pune la adăpost de suferință. Fundația acestui perete despărțitor se află undeva în copilăria sa, momentul crucial fiind acela în care tatăl lui moare, iar el este crescut de o mamă exagerat de protectoare, fiind educat într-un sistem școlar represiv. De fapt, prin muzică, Pink încearcă să se elibereze din lumea în care trăiește. Cu toate acestea, chiar după ce cunoaște succesul, devenind vedetă rock, zidul din jurul lui continuă să crească, iar eroul se simte prins în capcana celebrității și este rănit de eșecul relațiilor personale. Din coloana sonoră a peliculei fac parte și "Another Brick in the Wall" sau "Comfortably Numb".
Pelicula "Pink Floyd: The Wall" a fost nominalizată la Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films și a câștigat două premii la ceremonia decernării premiilor BAFTA.
