Povestea unui pierde-vară (2018)

un film slăbuț, nimic special. Nu mi se pare ca pierzi nimic daca nu-l vezi.

O parodie urbană, o tragicocomedie în care poate mulți tineri din prezent trăiesc frânturi din acest film chiar în viața lor de zi cu zi, una banală, lipsită de direcție și sens, exact ca o ieșire la bere cu băieții sau ca multe alte întâlniri neconsumate...

Am dat din pură întâmplare peste acest film pe una dintre cunoscutele platforme de streaming.

Da, mi-a plăcut și am râs cu poftă. Mi se pare că dialogurile sunt autentice și chiar mi-au înțepat puțin inima. De exemplu, mi s-a întâmplat pe bune să mi se reproșeze de la obraz că n-am mai oferit și eu o floare și am gândit sincer că florile nu sunt decât niște buruiene moarte. :D

Totuși, există anumite diferențe de finețe între parodie, omagiu, "clin d'oeil", pe de o parte și copie, pe de alta. Iar filmul ăsta nu e nici parodie, nici omagiu și nici "clin d'oeil". E doar o ciordeală ieftină după orice film newyorkez al lui Woody Allen.

Impresia mea e că la un moment dat s-a făcut constatarea că lumea râde bine, chiar dacă luăm cu nesimțire de la frații Coen (Big Lebowski - Două lozuri). Și, dacă tot merge, de ce să nu încercăm ceva la fel, dar pe o scară mai mare?

Un film interesant, o tragicomedie mai degraba. Filmul nu este o comedie in adevaratul sens al cuvantului cum a fost Doua lozuri.

Scoate regizori nostrii niste filme de tot kktul, te mai duci si la cinema sa dai bani sa vezi o panarama de film, mai bine de duci la un desene animat e mult mai frumos.

Ce-ti mai plac studentele... :))
Merge, dar se putea si mai bine.

"Pentru a mia oara in viata m-am gandit ca femeile sunt partea practica a umanitatii. Imping lumea inainte in vreme ce barbatii alearga dupa naluci", am cules-o din remarcabilul roman "Pulbere neagra" scris de Eugen Ovidiu Chirovici, cititi-l neaparat, incepeti cu romanul acesta si abia apoi treceti la "Cartea secretelor" si "Cartea oglinzilor", e ideea principala care se desprinde din filmul regizat de Paul Negoescu, l-am asteptat cu interes dupa marea reusita care a fost "Doua lozuri" doi ani mai devreme, e mare nevoie de comedie de calitate, avem nevoie sa mai si radem si sa uitam din cand in cand de mizeriile de toate felurile cu care suntem improscati zilnic pe toate canalele tematice "de stiri", din pacate regizorul nu recidiveaza, scenariul are coerenta insa n-are zvac, lancezeste, e greu sa empatizezi cu personajele, felia de viata e prezentata fad, nici Papadopol nu mai e ce-a fost in "Doua lozuri" acolo unde impresiona, avea si ce sa joace, ceea ce e admirabil la Paul Negoescu e modul in care valorifica si de asta data muzica romaneasca, dupa Gil Dobrica a venit momentul sa-l redescoperim si pe Titi Botez, cantaret romantios din perioada interbelica, felicitari tanarului de 35 de ani pentru ca ne reaminteste melodicitatea pierduta, "Vreau sa va cant in asta seara/ Povestea unui pierde-vara/ Ce-ntodeauna surazand/ Trecea prin viata fluierand/ Nepasator..."

Un film tipic despre barbatii care se aduna la o bere; unul are ceva probleme relationale.

O comedie ok, însă avea loc şi de mai bine. Chiar şi aşa interesant, comic, surprinzător !
Şi totuşi rămân la ideea că avem potenţial în ceea ce priveşte comedia !

A apărut măcar la cinema ?Sau e cu bani că nu pot să-l văd pe nimic. Cine are linkul cu filmul gratis .Mersi anticipat.

O comedie reusita care pe mine m-a binedispus. Merita vazut.

„Povestea unui pierde-vară” - o adevărată dramă
Regia, Paul Negoescu
http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?p=1727405#post1727405

După recordul cu „Două lozuri”, firește că eram curios ce film a mai realizat Paul Negoescu, regizor/scenarist. Răsturnare de situație, însă, nu este vorba de o comedie, cum și alții au fost derutați de filmul pomenit. Ulterior am aflat și explicația. „Povestea unui pierde-vară” este scris înainte.

Rețeta este una cunoscută: un scriitor vrea să scrie un roman și rezultă un film.
În acest film, este vorba despre trei amici, nu neapărat prieteni, un scriitor, Silviu, interpretat de Radu Romaniuc, un profesor de matematică, Petru, personajul său, interpretat de Alexandru Papadopol, și un actor, Andi, interpretat de Rolando Metsangos, personaj auxiliar. Desigur, intervine și personajul principal feminin, Irina, interpretată de Nicoleta Lefter, precum și alte personaje feminine auxiliare.

Această enumerare daja dă senzația de liniaritate și lipsă de profunzime a filmului.

Terenul pe care intră Paul Negoescu nu este unul arid, numai că acesta sapă doar la suprafață. Astfel, se limitează în a pune lipsa de romantism a lui Petru pe seama profesiei sale, când, de fapt, alegerea profesiei a fost determinată de lipsa sa de romantism. Ba mai mult, tratează simplist „lipsa de romantism”, care, practic, este un diagnostic, o deficiență gravă. În alte filme, „scriitorul” este înlocuit de „psihanalist”.

Dar să vedem care este... intriga!
Petru, la 42 de ani, are o relație cu Irina, și ea la o vârstă! Cei doi se înțeleg „foarte bine”, în sensul că nu se ceartă. Cu toate acestea, Petru nu are orgasm, deși cu alte partenere, are. Desigur, pare un subiect tabu, dar chiar este o problemă! Irina spune că ea se simte bine, dar pe femei nu trebuie să le crezi întotdeauna. Așa că Petru se hotărăște să rupă relația, dar tocmai acum află că Irina este însărcinată. Din punct de vedere medical, e posibil! Și, totuși, se despart, pentru că Irina îi reproșează că nu este romantic, altfel spus, că nu o iubește, și renunță la sarcină. După un timp, însă, amândoi ajung la concluzia că ar fi bine să mai încerce o dată.

Să începem cu sfârșitul!
De ce Petru și Irina își mai acordă o șansă? Pentru că ajung la concluzia că „se potrivesc”. Chiar dacă scenaristul îi pune în cârcă doar lui Petru lipsa de romantism, se pare că și Irina are același „defect”. Diferența este că Petru nu știe ce este iubirea, și nici nu-l interesează să afle, iar Irina știe, dar din cărți și filme.

Dar, de fapt, ce este iubirea? Mă refer la iubirea erotică, nu parentală, fraternă sau de Țară! Mulți poeți, artiști, în general, au trudit îndelung pentru a găsi o definiție universală. Toți, însă, se pare că au eludat un aspect pragmatic: atracția față de sexul opus, instinctul ancestral al reproducerii.

Acest instinct poate fi mai puternic, mai ponderat, sau chiar total deturnat, ceea ce nu discutăm acum. Tot așa și „iubirea”.
Mai apare un aspect, foarte important, tratat în filme, atenuarea drastică în urma unei decepții puternice, decesul partenerului, sau subestimarea.

Diferența este că în aceste din urmă cazuri se pot găsi mai ușor remedii, dacă timpul nu le-a cronicizat, pe când în cele „din naștere” sunt doar paleative.

Pe de altă parte, „romantismul” ar reprezenta exteriorizarea sentimentelor, cu condiția ca acestea să existe.

Petru, personajul lui Negoescu, dar și al scriitorului din film, nu este... romantic. Ce înseamnă asta? De exemplu, nu-i plac pisicile! Ce om este acela căruia nu-i plac pisicile?! Niște animăluțe dornice de afectivitate și extrem de recunoscătoare pentru afecțiune! Ce om le-ar respinge? Unul cu suflet de lemn!
Ce fel de om este acela pe care îl deranjează porumbeii, simbolul îndrăgostiților? Unul care nu se îndrăgostește.
Petru nu înțelege rostul florilor. Un personaj feminin auxiliar încearcă să-i explice, dar nu prea se pricepe, pentru că scenaristul însuși nu știe, deși el ar trebui să știe mai mult decât toate personajele sale la un loc. De aceea, ca să fii scenarist, nu e suficient să urmezi Regia sau CAV-ul la UNATC, cum cred cineaștii noștri. Și Paul Negoescu este unul dintre regizori care refuză scenariile altora pe motiv că au proiectele lor „foarte importante”.

Floarea este precursorul fructului. Fructul este precursorul seminței. Sămânța înseamnă perpetuarea speciei, sarcina supremă! Și cea mai anostă buruiană face la un moment dat flori! Florile nu sunt niciodată urâte sau respingătoare.
Iată de ce nu poți oferi unei femei fluturi în loc de flori!

Petru, la 42 de ani, nu este căsătorit, nu este divorțat, nu este văduv și nu este complexat. Așa că intră la categoria „deficiențe din naștere”. Despre Irina, scenaristul nu ne-a spus mai nimic, dar pare să intre la aceeași categorie. Un argument este și acceptarea continuării relației. Dacă rămân oameni raționali, probabil se vor căsători și vor avea un copil, pe care să se sprijine la bătrânețe, dar șanse să se iubească cu adevărat sunt foarte puține. E drept, speranța piere ultima! Mai există și varianta ca el să se apuce de băutură, să o înșele și să nu-și iubească propiul copil. Aceasta este drama!

Așa că filmul lui Paul Negoescu nu este o comedie, cum scriu cronicarii, nu este despre maturizare, cum scrie în sinopsis, și nici despre un pierde-vară, cum scrie în titlu.

Cine a văzut şi îndrăgit celebrul serial "Seinfeld", va gusta acest film, va fi un deliciu, pentru că există unele asemănări: în ambele situații este vorba despre trei prieteni trăzniți, dar simpatici, care se întâlnesc să-şi povestească întâmplările şi frământările de peste zi, în ambele situații este vorba de întâmplări banale, aparent nu se întâmplă nimic notabil, dar unele amănunte sunt exacerbate, umplând o lume parcă prea goală. Aparent, ca şi în serialul american, un film despre... nimic.
De fapt avem de a face cu o comedie fină, în care cei trei îşi despică viețile firave, plăpânde, lipsite de vigoare şi forță, într-o lume prea dură şi total nepotrivită cu aspirațiile lor. Descoperim ironizarea subtilă a lipsei de consistentă a comportamentului personajelor, un dans aproape enervant al nehotărârilor, o atitudine mereu șovăitoare, ce au drept rezultat insuccese, amânări sau răzgândiri în luarea deciziilor. Se amestecă în gesturi vinovăția, neîncrederea, subțirimea, astfel încât ceea ce rezultă este o prietenie între oameni care se merită unul pe altul, cu toate că unele din dialoguri relevă şi sugerează spectatorului un nivel bun intelectual al celor 3.
Papadopol e foarte bun în rolul lui de tip plictisit, plat, lipsit de creativitate şi sclipire, rămas în sistemul de gândire şi analiză de tip exact, matematic. Totul se petrece, însă, într-un Bucureşti frumos, bine pus în valoare de Paul Negoescu, iar ăsta e unul din lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult. Camera filmează romantica noastră capitală şi de la nivelul solului, căutând detalii şi amănunte, dar şi de undeva, de sus, oferind perspective inedite, demonstrând astfel că putem fi mândri de un București insuficient promovat. În împerechere cu imaginile inspirate ale orașului vine coloana sonoră - muzica din anii 30-50, a Bucureștilor de altă dată, aducând pe peliculă şi în sufletele privitorilor un parfum şi un farmec urban uitat.

Într-un fel, este un film atipic, şi datorită tipului de acțiune care se petrece, şi prin apariția povestitorului, care când şi când ne zugrăvește şi ne descrie contextul, dar per ansamblu poţi spune că este altceva şi, ca atare, te pune putin pe gânduri. Jocul actorilor este convingător, iar Papadopol este atât de natural, încât poți să juri că asa se poartă şi în realitate. Mi-au plăcut foarte multe cadre, felul în care este pusă lumina, şi foarte mult coloana sonoră. O... comedioară, dar nu în sens peiorativ, ce amestecă rafinat unele întrebări existențiale cu situații comice şi dramatismul trăirilor unor personaje.

Se spune că mergem la teatru şi la film ca să ne vedem pe noi. Apoi, dacă ceea ce vedem nu ne place, avem ocazia să luăm măsuri de îmbunatățire. Dacă ne place, probabil că asta va avea darul să ne facă mândri cumva...Este un film, în care mulţi dintre noi ne putem regăsi - cu hachiţele noastre, cu dramul de ipocrizie, cu tendința de a-i judeca pe alții. Cu defectele, cu imperfecțiunile noastre, dar şi cu naivitatea, candoarea de care putem da dovadă. Suntem oameni, nu-i aşa? - şi nimic din ce-i omenesc nu ne e străin... Mergeți la film, vă veţi vedea!

Nu pot sa va sugerez daca sa mergeti la acest film sau nu, poate va veti plictisi, poate veti cugeta la sensul vietii ... nu este un film de actiune, este un film despre gandurile si actiunile unui om oarecare pana la urma.

Nu stiu cum prinde Papadopol asta toate rolurile... :))

Povestea unui fomist.Bucuresti e un oras de tot kkt-ul.

Dupā cum puteti observa povestea/mesajul acestui film este cā în viatā Nu putem cuantifica chiar totul noi oamenii ne plictisim, ori n-avem timp sā orânduim totul dupā cum ne place cum se spune si viata profesionalā si personalā încurcându-le amestecându-le