Sinopsis

Cu toții avem nevoie de un înger păzitor...

Unii dintre noi așteaptă toată viața pentru a-și descoperi sufletele-pereche, dar nu și Holly (Hilary Swank) și Gerry (Gerard Butler). Apropiați încă din copilărie, ei își terminau propozițiile unul altuia și păstrau un zâmbet pe buze chiar și atunci când se certau. Nimeni nu și-l putea imagina pe unul dintre ei în lipsa celuilalt. Dar într-o zi inimaginabilul se produce, iar moartea lui Gerry o devastează pe Holly. Însă, odată cu cea de-a 30-a zi de aniversare a sa, Gerry revine la viață, nu material, ci prin intermediul a 12 scrisori, câte una pentru fiecare lună a anului, care să o ghideze pe Holly în noua sa viață; fiecare scrisoare purtând epilogul "PS, I love you".

Pe masură ce scrisorile sunt deschise, și anul trece, Holly redescoperă fericirea și forța de a merge mai departe, cu ajutorul bărbatului care o cunoaște mai bine decât oricine. Împreună cu prietenii și familia sa gălăgioasă și iubitoare, Holly reușește să treacă peste momentul tragic din viața ei. Ea înțelege cât de prețioasă este viața pe care o trăiește, cu ajutorul îngerului păzitor care o veghează.

Regizorul Richard LaGravenese a realizat acest film după un scenariu bazat pe bestsellerul cu același nume al britanicei Cecelia Ahern.