Sinopsis

Henri Gaudier-Brzeska a fost un sculptor revoluționar care a trăit, a lucrat și a iubit la începutul secolului al XX-lea. Figură importantă în istoria artei și prin influența pe care a exercitat-o, numele lui rămâne pentru mulți destul de obscur. A murit prea tânăr și prea fără rost, ca mulți alții în timpul Primului Război Mondial. Povestea sa simplă și emoționantă se potrivește perfect tematicii dragi lui Ken Russell: artistul în luptă cu societatea, creatorul față în față cu traiul de zi cu zi, dragostea și ura zbătându-se în sufletul geniului.