Părerea criticului
Singură la nunta mea, film ce rulează în premieră pe marile noastre ecrane, e povestea Pamelei (Alina Şerban), o tânără din comunitatea romă, care trăiește cu copilul ei în vârstă de doi ani și cu bunica într-o casă dărăpănată din satul Gălbinași unde împart același pat. Producția se încadrează într-un curent apropiat vederilor de stânga, ce studiază problemele grupurilor sociale defavorizate. Filmul face un portret sincer acestei femei și mediului din care provine.
Regizoarea debutantă Marta Bergman, ea însăși aparținând minorității rome, nu pornește cu o idee fabricată asupra țiganilor pe care vrea ulterior să o demonstreze, nu avem personaje excepționale, ci face un portret autentic protagonistei și lumii de care ține ea. Tânăra Pamela își dorește o viață mai bună, caută să se mărite în străinătate unde să aibă un trai decent alături de un soț francez. Filmul nu e cronica unui destin pierdut, ci mărturia unei persoane care luptă. Și chiar dacă lucrurile pentru care luptă par puține, în realitate e demn modul în care ajunge la ele.
În cheia realismului social, nici dialogurile, nici compoziţiile imaginii nu caută să expliciteze resorturile şi sensurile dramei, acestea reieşind numai din ceea ce fac personajele...
Singură la nunta mea e un film realist în stilul celor făcute de Ken Loach și frații Dardenne. Personajul central este o femeie romă tânără, ambițioasă, inteligentă, cu un trai modest dar care luptă pentru mai bine iar filmul spune că e bine așa cum este.
În cheia realismului social, nici dialogurile, nici compoziţiile imaginii nu caută să expliciteze resorturile şi sensurile dramei, acestea reieşind numai din ceea ce fac personajele. Nimic din film nu este îndulcit. Regizoarea nu creditează personajul, nu îl vinde într-un anumit fel și nu îl judecă. Caută într-adevăr... adevărul. Doar cadrele strânse arată o oarecare apropiere/afecțiune a regizoarei pentru personajul ei central. Mai mult, regizoarea nu dă de înțeles că protagonista este altceva/altcineva decât e.
Filmele lui Emir Kusturica plasau țiganii într-un mod de viață nomad, romantic, dar în filmul de față avem romi la marginea scietății care își doresc să trăiască bine, să trăiască ca niște europeni, Pamela cel mai tare dintre personajele din film.
Povestea începe abrupt, atât narativ cât şi stilistic, conturând din primele secvenţe nevoia dramatică a protagonistei de a pleca din mediul în care este, astfel că acţiunea propriu-zisă demarează instantaneu. Acum, în actul întâi, e îngrămădit un întreg pachet de funcţii proppiene: interdicţia - bunica îi interzice Pamelei să plece, iscodirea - o întreabă unde pleacă îmbrăcată cu rochia mamei, probabil rochia cea mai frumoasă și bună din casă, vicleşugul - îi spune că nu are bani să îi dea pentru drum, prejudicierea - nu îi ține copilul minor în grijă dacă pleacă, așa că Pamela trebuie să pornească la drum spre oraș, prin nămeți, cu copilul. Prima parte a filmului urmărește eforturile Pamelei de a-și găsi un partener și a ajunge în Franța.
Observăm că tânăra cunoaște valorile europene (cere cu împrumut euro), știe ce poate obține, știe că se poate căsători cu un bărbat care să îi asigure un statut normal. Lumea din jur nu îi este ostilă, o tratează ca pe o străină, dar nu cu ură, atitudinea celor din jur oscilează de la indiferență la bunăvoință. Înțelegem din film că minoritatea romă caută cu disperare să se integreze și să trăiască normal și vedem că nu au valori diferite de ale noastre, nu sunt romi care trăiesc în căruțe, ci oameni care stau într-o casă, e adevărat în condiții foarte modeste (trei generații dorm în același pat), dar care poate își doresc să trăiască ca în Occident. Pamela e un cetățean european cu o evoluție pozitivă ce luptă pentru o viață mai bună și o obține, până ce demonii trecutului o ajung din urmă.
Singură la nunta mea aduce în prim plan un personaj realist, care nu se poate spune că e privit cu milă sau că este demn de milă, pentru că nu e un personaj fără ieșire, chiar dacă vine dintr-un mediu defavorizat. Pamela este jucată de actrița Alina Şerban, născută într-o familie de romi din România. A urmat cursuri ale Royal Academy of Dramatic Art din Londra şi Tisch School of the Arts din New York. Regizoarea Marta Bergman, născută la Bucureşti, este autoarea unor documentare despre comunitatea romă şi rolul femeii în societatea contemporană. Belgianul Tom Vermeir este actor de teatru şi televiziune şi muzician. Ca actor, este cunoscut din producţia „Belgica” (2016), de Félix van Groeningen, care a avut premiera la festivalul Sundance. Filmul „Singură la nunta mea”/„Seule a mon mariage”, coproducţie Belgia-România a avut premiera în programul ACID (Association pour le cinéma indépendant et sa diffusion) al Festivalului de Film de la Cannes 2018. Debutul în lungmetraj al Martei Bergman a fost filmat în România și Belgia. Ada Solomon, prin Hi Film, este producător executiv.
Regizoarea debutantă Marta Bergman, ea însăși aparținând minorității rome, nu pornește cu o idee fabricată asupra țiganilor pe care vrea ulterior să o demonstreze, nu avem personaje excepționale, ci face un portret autentic protagonistei și lumii de care ține ea. Tânăra Pamela își dorește o viață mai bună, caută să se mărite în străinătate unde să aibă un trai decent alături de un soț francez. Filmul nu e cronica unui destin pierdut, ci mărturia unei persoane care luptă. Și chiar dacă lucrurile pentru care luptă par puține, în realitate e demn modul în care ajunge la ele.
În cheia realismului social, nici dialogurile, nici compoziţiile imaginii nu caută să expliciteze resorturile şi sensurile dramei, acestea reieşind numai din ceea ce fac personajele...
Singură la nunta mea e un film realist în stilul celor făcute de Ken Loach și frații Dardenne. Personajul central este o femeie romă tânără, ambițioasă, inteligentă, cu un trai modest dar care luptă pentru mai bine iar filmul spune că e bine așa cum este.
În cheia realismului social, nici dialogurile, nici compoziţiile imaginii nu caută să expliciteze resorturile şi sensurile dramei, acestea reieşind numai din ceea ce fac personajele. Nimic din film nu este îndulcit. Regizoarea nu creditează personajul, nu îl vinde într-un anumit fel și nu îl judecă. Caută într-adevăr... adevărul. Doar cadrele strânse arată o oarecare apropiere/afecțiune a regizoarei pentru personajul ei central. Mai mult, regizoarea nu dă de înțeles că protagonista este altceva/altcineva decât e.
Filmele lui Emir Kusturica plasau țiganii într-un mod de viață nomad, romantic, dar în filmul de față avem romi la marginea scietății care își doresc să trăiască bine, să trăiască ca niște europeni, Pamela cel mai tare dintre personajele din film.
Povestea începe abrupt, atât narativ cât şi stilistic, conturând din primele secvenţe nevoia dramatică a protagonistei de a pleca din mediul în care este, astfel că acţiunea propriu-zisă demarează instantaneu. Acum, în actul întâi, e îngrămădit un întreg pachet de funcţii proppiene: interdicţia - bunica îi interzice Pamelei să plece, iscodirea - o întreabă unde pleacă îmbrăcată cu rochia mamei, probabil rochia cea mai frumoasă și bună din casă, vicleşugul - îi spune că nu are bani să îi dea pentru drum, prejudicierea - nu îi ține copilul minor în grijă dacă pleacă, așa că Pamela trebuie să pornească la drum spre oraș, prin nămeți, cu copilul. Prima parte a filmului urmărește eforturile Pamelei de a-și găsi un partener și a ajunge în Franța.
Observăm că tânăra cunoaște valorile europene (cere cu împrumut euro), știe ce poate obține, știe că se poate căsători cu un bărbat care să îi asigure un statut normal. Lumea din jur nu îi este ostilă, o tratează ca pe o străină, dar nu cu ură, atitudinea celor din jur oscilează de la indiferență la bunăvoință. Înțelegem din film că minoritatea romă caută cu disperare să se integreze și să trăiască normal și vedem că nu au valori diferite de ale noastre, nu sunt romi care trăiesc în căruțe, ci oameni care stau într-o casă, e adevărat în condiții foarte modeste (trei generații dorm în același pat), dar care poate își doresc să trăiască ca în Occident. Pamela e un cetățean european cu o evoluție pozitivă ce luptă pentru o viață mai bună și o obține, până ce demonii trecutului o ajung din urmă.
Singură la nunta mea aduce în prim plan un personaj realist, care nu se poate spune că e privit cu milă sau că este demn de milă, pentru că nu e un personaj fără ieșire, chiar dacă vine dintr-un mediu defavorizat. Pamela este jucată de actrița Alina Şerban, născută într-o familie de romi din România. A urmat cursuri ale Royal Academy of Dramatic Art din Londra şi Tisch School of the Arts din New York. Regizoarea Marta Bergman, născută la Bucureşti, este autoarea unor documentare despre comunitatea romă şi rolul femeii în societatea contemporană. Belgianul Tom Vermeir este actor de teatru şi televiziune şi muzician. Ca actor, este cunoscut din producţia „Belgica” (2016), de Félix van Groeningen, care a avut premiera la festivalul Sundance. Filmul „Singură la nunta mea”/„Seule a mon mariage”, coproducţie Belgia-România a avut premiera în programul ACID (Association pour le cinéma indépendant et sa diffusion) al Festivalului de Film de la Cannes 2018. Debutul în lungmetraj al Martei Bergman a fost filmat în România și Belgia. Ada Solomon, prin Hi Film, este producător executiv.
