Părerea criticului
Evoluția acțiunii (și a calității) trilogiei Sirenele a Andrei Gogan poate fi urmărită acum, odată cu lansarea ultimului film din serie. Oare vor scăpa fetele de cozi și de oamenii care le vor răul?
Trebuie să recunosc, Sirenele: Secretul medalionului nu mi s-a părut că a adus nimic nou și interesant pentru publicul care știe de existența H2O: Adaugă apă. Nici pentru cei care nu au văzut serialul australian nu a fost mereu o experiență plăcută, decât dacă erau copii. Se putea compara cu episoadele postate de Andra Gogan pe Youtube în pandemie și ar fi ieșit învingător, dar în rest era departe de a fi un produs cinematografic de valoare în orice sens. Odată cu Sirenele 2: Insula misterioasă, însă, și cu îndepărtarea treptată de la șablonul Disney, ceva s-a schimbat în bine. Iar Sirenele 3: Legenda coroanei desăvârșește trilogia cu un salt impresionant al calității. Abia acum poate producția să fie luată în serios ca un proiect inedit în industria locală de film.
A treia parte regizată tot de Răzvan Gogan, după un scenariu de Rareș Fota, începe ca cea de dinaintea ei: un cadru cu protagonistele, un „Vă întrebați cum am ajuns aici?” la care copiii din sală răspund răspicat „Nuuu” și un scurt rezumat al evenimentelor ce au dus în acest punct al acțiunii. După ce au fost răpite și demascate ca sirene de către Ordinul Vânătorilor, într-un live devenit viral, Selena (Andra Gogan), Milen (Maria Dinu) și Lena (Daria Meluță) și-au folosit puterile pentru a se salva. Acum încearcă să găsească coroana din legenda Bătrânei (Anca Sigartău) pentru a scăpa definitiv de cozi.
Riky (Iulian Lemnaru) și Leo (în interpretarea naturală a lui Sebastian Seredinschi) fac din nou pereche pentru a detensiona situația prin comic, iar Sebastian (Ștefan Iancu) încearcă din nou și din nou să își facă tatăl mândru. Încă sunt unele întrebări care nu au primit răspuns: De ce nu a avertizat-o Riky pe Selena despre identitatea lui Sebastian dacă aflase deja cu câtva timp înainte? De ce nu le caută părinții sau profesorii? De ce acum nu mai folosesc harta de la Snapchat ca să se găsească prin Ritoria? Și de ce nu mai e menționată aproape deloc mișcarea amplă de solidaritate cu sirenele din episodul precedent? S-a trecut destul de repede peste anumite întâmplări care au fost de fapt semnificative. Încă există destule inconsistențe narative și coincidențe în scenariu – Cum se tot nimerește Sebastian să tragă cu urechea fix când se vorbește ceva important? Totuși, am apreciat faptul că au încercat să justifice cât mai multe dintre ele.
Sirenele 3: Legenda coroanei câștigă coroana pentru „cel mai comic film din trilogie”, folosindu-se de replici inteligente, nu de tipicele glume grosolane regăsite în comercialul românesc. Dacă nu ar fi fost lansate la scurt timp între ele, aș fi zis că după primul film cineva din echipă a stat să asculte criticile și să schimbe dialogurile în funcție de ele. Pentru că însăși personajele au început să se chestioneze reciproc atunci când se exprimă într-un fel mai atipic sau fac o acțiune ce pare lipsită de sens, fiind astfel conștiente de sine, dar și auto-referențiale („Ar trebui să facă cineva o franciză cu aventurile noastre”).
Și din punct de vedere tehnic, ultima parte prezintă mici îmbunătățiri. Sunetul a excelat ca de obicei, însă imaginea acestui film le-a întrecut pe celelalte datorită culorilor, decorurilor și peisajelor sublime oferite de locațiile de filmare, atât interioare, cât și exterioare. Montajul are ritmul potrivit, nici prea alert, nici prea lent, iar efectele speciale sunt surprinzătoare având în vedere că genul Fantasy este aproape inexistent în România, deși culorile din scena bătăliei finale par puțin kitschoase.
Secvența mea preferată rămâne cea în care fetele și Ordinul încearcă concomitent să descifreze răspunsul ghicitorii din legendă, pentru că, pe lângă umor, are și un caracter educativ pentru spectatorii de toate vârstele, apelând la cultură, logică și mitologie. Faptul că scena de sfârșit nu este ușor predictibilă este de asemenea un plus, deoarece chiar dacă poți anticipa că un personaj nu e ce pare a fi, motivațiile din spate sunt imposibil de intuit în prealabil. Finalul deschis ține publicul în suspans și lasă locul pentru o eventuală continuare a seriei.
Acum că trilogia s-a încheiat, pot spune că admir capacitatea fraților Gogan de a învăța din greșeli și a evolua. Au arătat în decursul acestei călători marca „Sirenele” că ascultă criticile constructive și oferă de fiecare dată, conform lor, cea mai bună versiune posibilă. Bineînțeles că încă mai există loc de îmbunătățiri. Dar ce contează în final este că au oferit fanilor o lecție despre ambiție și determinare în ciuda părerilor externe, livrând o trilogie despre prietenie, încredere și puterea de a te iubi așa cum ești. Sper doar ca la următoarea producție scenariul să pornească de la o premisă cât se poate de originală și să nu copieze scene dintr-un alt serial sau film. În rest, am toată încrederea că va fi ceva unic pentru peisajul cinematografic autohton.
Trebuie să recunosc, Sirenele: Secretul medalionului nu mi s-a părut că a adus nimic nou și interesant pentru publicul care știe de existența H2O: Adaugă apă. Nici pentru cei care nu au văzut serialul australian nu a fost mereu o experiență plăcută, decât dacă erau copii. Se putea compara cu episoadele postate de Andra Gogan pe Youtube în pandemie și ar fi ieșit învingător, dar în rest era departe de a fi un produs cinematografic de valoare în orice sens. Odată cu Sirenele 2: Insula misterioasă, însă, și cu îndepărtarea treptată de la șablonul Disney, ceva s-a schimbat în bine. Iar Sirenele 3: Legenda coroanei desăvârșește trilogia cu un salt impresionant al calității. Abia acum poate producția să fie luată în serios ca un proiect inedit în industria locală de film.
A treia parte regizată tot de Răzvan Gogan, după un scenariu de Rareș Fota, începe ca cea de dinaintea ei: un cadru cu protagonistele, un „Vă întrebați cum am ajuns aici?” la care copiii din sală răspund răspicat „Nuuu” și un scurt rezumat al evenimentelor ce au dus în acest punct al acțiunii. După ce au fost răpite și demascate ca sirene de către Ordinul Vânătorilor, într-un live devenit viral, Selena (Andra Gogan), Milen (Maria Dinu) și Lena (Daria Meluță) și-au folosit puterile pentru a se salva. Acum încearcă să găsească coroana din legenda Bătrânei (Anca Sigartău) pentru a scăpa definitiv de cozi.
Riky (Iulian Lemnaru) și Leo (în interpretarea naturală a lui Sebastian Seredinschi) fac din nou pereche pentru a detensiona situația prin comic, iar Sebastian (Ștefan Iancu) încearcă din nou și din nou să își facă tatăl mândru. Încă sunt unele întrebări care nu au primit răspuns: De ce nu a avertizat-o Riky pe Selena despre identitatea lui Sebastian dacă aflase deja cu câtva timp înainte? De ce nu le caută părinții sau profesorii? De ce acum nu mai folosesc harta de la Snapchat ca să se găsească prin Ritoria? Și de ce nu mai e menționată aproape deloc mișcarea amplă de solidaritate cu sirenele din episodul precedent? S-a trecut destul de repede peste anumite întâmplări care au fost de fapt semnificative. Încă există destule inconsistențe narative și coincidențe în scenariu – Cum se tot nimerește Sebastian să tragă cu urechea fix când se vorbește ceva important? Totuși, am apreciat faptul că au încercat să justifice cât mai multe dintre ele.
Sirenele 3: Legenda coroanei câștigă coroana pentru „cel mai comic film din trilogie”, folosindu-se de replici inteligente, nu de tipicele glume grosolane regăsite în comercialul românesc. Dacă nu ar fi fost lansate la scurt timp între ele, aș fi zis că după primul film cineva din echipă a stat să asculte criticile și să schimbe dialogurile în funcție de ele. Pentru că însăși personajele au început să se chestioneze reciproc atunci când se exprimă într-un fel mai atipic sau fac o acțiune ce pare lipsită de sens, fiind astfel conștiente de sine, dar și auto-referențiale („Ar trebui să facă cineva o franciză cu aventurile noastre”).
Și din punct de vedere tehnic, ultima parte prezintă mici îmbunătățiri. Sunetul a excelat ca de obicei, însă imaginea acestui film le-a întrecut pe celelalte datorită culorilor, decorurilor și peisajelor sublime oferite de locațiile de filmare, atât interioare, cât și exterioare. Montajul are ritmul potrivit, nici prea alert, nici prea lent, iar efectele speciale sunt surprinzătoare având în vedere că genul Fantasy este aproape inexistent în România, deși culorile din scena bătăliei finale par puțin kitschoase.
Secvența mea preferată rămâne cea în care fetele și Ordinul încearcă concomitent să descifreze răspunsul ghicitorii din legendă, pentru că, pe lângă umor, are și un caracter educativ pentru spectatorii de toate vârstele, apelând la cultură, logică și mitologie. Faptul că scena de sfârșit nu este ușor predictibilă este de asemenea un plus, deoarece chiar dacă poți anticipa că un personaj nu e ce pare a fi, motivațiile din spate sunt imposibil de intuit în prealabil. Finalul deschis ține publicul în suspans și lasă locul pentru o eventuală continuare a seriei.
Acum că trilogia s-a încheiat, pot spune că admir capacitatea fraților Gogan de a învăța din greșeli și a evolua. Au arătat în decursul acestei călători marca „Sirenele” că ascultă criticile constructive și oferă de fiecare dată, conform lor, cea mai bună versiune posibilă. Bineînțeles că încă mai există loc de îmbunătățiri. Dar ce contează în final este că au oferit fanilor o lecție despre ambiție și determinare în ciuda părerilor externe, livrând o trilogie despre prietenie, încredere și puterea de a te iubi așa cum ești. Sper doar ca la următoarea producție scenariul să pornească de la o premisă cât se poate de originală și să nu copieze scene dintr-un alt serial sau film. În rest, am toată încrederea că va fi ceva unic pentru peisajul cinematografic autohton.
