Sinopsis

Ray Winkler (Woody Allen) este un fost condamnat care a stat doi ani "la racoare" dupa o stupida incercare de jaf asupra unei banci. Dupa consumarea nefericitului episod, Ray traieste alaturi de sotia sa Frenchy o umila existenta de spalator de vase, pana in clipa cand este strafulgerat de o idee geniala. Impreuna cu bunii sai camarazi Tommy, Denny si Benny, Ray se intoarce la intaia dragoste: jaful. Dar de aceasta data, dupa cum spera toti, planul nu are cum sa dea gres. Caci Ray inchiriaza un magazin vizavi de banca, unde ziua se vand pizza si prajiturele, iar noaptea... toata lumea lucreaza la un tunel, care sa-i duca exact in mijlocul paradisului financiar! Numai ca, asa cum se intampla de fiecare data, neprevazutul intervine, punand iscusita echipa de spargatori in fata a trei situatii fara iesire. Sapaturile incep cu stangul, pentru ca, in zelul lor, spargatorii lovesc o conducta de apa. In al doilea rand, Ray nu are habar cum se citeste o harta, asa incat sapaturile au o directie incerta. Iar in al treilea, dar nu in ultimul rand, magazinul care serveste drept paravan pentru intentiile ilicite ale lui Ray, are un urias succes. Fara sa-si dea seama, banda de infractori se trezeste propulsata in atentia mass-media, dar si in viata inaltei societati. Insa un blestem de secole planeaza asupra celor care obtin tot ce-si doresc prea usor...