-
into_the_labyrinthpe 13 Decembrie 2014 13:20Filmul este unul cu tematică religioasă, realizat într-o manieră oarecum didactică, rece, cu toate acestea nu este unul rupt de realitate şi de problemele pe care le ridică viaţa. Adolescenta Maria preia rolul cristic, încercând, conform sfaturilor preotului, să îşi dedice viaţa lui Iisus, să nu comită niciun păcat – dar va vedea imediat că în practică nu e deloc uşor, fiindcă era doar un om, nu o sfântă. Principala problemă pe care o ridică filmul în prima sa parte este în ce măsură putem urma exemplul cristic, aflându-ne totuşi într-o ”haină” de om. Tentaţiile pe care le poate încerca un om sunt dintre cele mai diverse, şi Maria o ştie. Dialogul de la confesional este profund şi sincer, dar o va îndepărta de păcat? Treptat, tânăra intră pe drumul jertfei de sine, al sacrificiului. Sfârşitul său repetă mitul cristic, dar în acelaşi timp poate semnifica şi faptul că, deşi plină de bune intenţii, nu îşi poate duce în totalitate misiunea până la capăt - de aceea leşină în timpul binecuvântării (cel puţin asta am înţeles eu). Totuşi, la moartea sa, se produce o mică minune, fratele său vorbind pentru prima oară. E un film profund, plin de înţelesuri, dar oarecum scolastic, e mai mult demonstrativ decât film artistic şi nu va capta interesul celor care nu au un interes prea mare pentru religie. Tânăra Lea van Acken reuşeşte o prestaţie remarcabilă în rolul Mariei.
-
cosmin742000pe 09 Noiembrie 2014 21:20Un film pe care ma bucur ca l-am vazut la cinema (unde nu mai fusesem de 2 ani , si unde am gasit spre deosenire de ultima data conditii umane de vizionare ) pt ca , daca il vedeam acasa sigur spargeam ceva.Un film care imi certifica faptul ca dupa basau si basisti , cel mai mare rau din lume este habotnicia.Un film tras in 14 tablouri , austere , fara nicio coloana sonora dintr-o singura bucata , fara taieturi , care are un final cu totul si cu totul neaasteptat.Un film pe care sper sa nu il vada niciun habotnic pentru ca le-ar putea da idei din cele mai proaste .