Părerea criticului
Horror-ul, gen cinematografic prin excelenţă escapist, are rareori reprezentanţi care să şi spună ceva. Ei bine, dacă vrei un horror care îţi spune ceva ar trebui să intri la Talk to Me/Vorbește cu mine, în regia australienilor Michael Philippou şi Danny Philippou, doi fraţi gemeni care au început modest, cu clipuri pe YouTube, înainte de a se transforma în cineaşti în toată regula.
În centrul poveştii este Mia (Sophie Wilde), o adolescentă încă bântuită de moartea mamei ei petrecută cu fix doi ani în urmă. Când pe internet apar mai multe clipuri bizare în care cunoscuţi ai Miei se poartă de parcă ar fi posedaţi în timp ce ating o mână îmbălsămată, fata îşi imploră cea mai bună prietenă, pe Jade (Alexandra Jensen), să meargă la o petrecere unde va putea trece prin această experienţă extremă. Şi da, Mia atinge mâna şi în faţa ei îşi face apariţia un spirit cu aspect de cadavru în putrefacţie, care într-adevăr o posedă după ce pronunţă cuvintele "te las înăuntru". După 90 de secunde această comuniune împotriva firii este întreruptă, dar Mia îşi doreşte mai mult...
Talk to Me funcţionează foarte bine ca horror cu posesii demonice, pentru că fraţii Philippou dozează foarte bine ameninţarea explicită şi cea sugerată. De fapt, ştim încă din prima scenă că această mână îmbălsămată este deosebit de periculoasă, pentru că filmul are un preambul în care un adolescent îşi înjunghie fratele înainte de a se sinucide. Această scenă creează o aşteptare extraordinară pentru spectator, pentru că el ştie de la început că un contact excesiv cu lumea de dincolo va avea consecinţe. Şi scenariul chiar nu-l menajează ulterior, pentru că fraţii Philippou livrează fix ce promit, ba încă şi un pic pe deasupra.
Este îmbucurător faptul că Talk to Me a primit rating-ul "Nerecomandat sub 15 ani" şi nu "Interzis minorilor". Desigur, părinţii ar trebui să dea dovadă de discernământ în a-şi lăsa adolescenţii din familie să-l vadă, din moment ce filmul este de-a dreptul brutal pe alocuri, dar sunt câteva argumente pentru care chiar recomand ca adolescenţii să fie expuşi la această poveste extremă, pentru că ea este şi un inteligent manifest antidroguri.
Să o luăm aşa: avem fascinaţia unei noi experienţe, care provoacă o senzaţie de euforie şi dedublare atât de puternică, încât vrem să ne testăm limitele şi să ne expunem şi mai mult la această experienţă, pentru ca senzaţia să fie încă şi mai puternică. Avem avertismentul să nu exagerăm şi totuşi o facem, ajungând apoi pe marginea prăpastiei, sacrificând relaţii şi punându-ne viaţa în pericol. Dacă vrei să-ţi convingi copilul să nu ia droguri, poate ar fi o idee să-l duci la acest film şi, la ieşirea din sala de cinema să-i spui "dar ştii, filmul ăsta este despre adicţie, pentru că fix aşa se întâmplă".
Paralelele cu diversele dependenţe sunt încă şi mai multe în film, de exemplu faptul că cele mai vulnerabile persoane sunt tinerii cu o viaţă socială şi de familie nesatisfăcătoare, predispuşi să se lase provocaţi de anturaj să se expună la experienţe periculoase pentru validare şi sentimentul de apartenenţă. E ca şi cum fraţii Philippou şi-ar fi propus să ţină un seminar antidrog, dar au ales mijloace mult mai cinematografice decât simpla enumerare a riscurilor consumului de droguri.
Desigur, Talk to Me funcţionează foarte bine şi dacă nu-ţi pasă de mesajul antidrog, dar acest mesaj îl ridică la un alt nivel, făcându-l mai relevant şi util decât cele mai multe horror-uri realizate până acum. Şi ce moment mai bun să vezi filmul dacă nu acum, când ştirile din România sunt dominate de noi şi noi şoferi drogaţi care fac victime pe şosele?
În centrul poveştii este Mia (Sophie Wilde), o adolescentă încă bântuită de moartea mamei ei petrecută cu fix doi ani în urmă. Când pe internet apar mai multe clipuri bizare în care cunoscuţi ai Miei se poartă de parcă ar fi posedaţi în timp ce ating o mână îmbălsămată, fata îşi imploră cea mai bună prietenă, pe Jade (Alexandra Jensen), să meargă la o petrecere unde va putea trece prin această experienţă extremă. Şi da, Mia atinge mâna şi în faţa ei îşi face apariţia un spirit cu aspect de cadavru în putrefacţie, care într-adevăr o posedă după ce pronunţă cuvintele "te las înăuntru". După 90 de secunde această comuniune împotriva firii este întreruptă, dar Mia îşi doreşte mai mult...
Talk to Me funcţionează foarte bine ca horror cu posesii demonice, pentru că fraţii Philippou dozează foarte bine ameninţarea explicită şi cea sugerată. De fapt, ştim încă din prima scenă că această mână îmbălsămată este deosebit de periculoasă, pentru că filmul are un preambul în care un adolescent îşi înjunghie fratele înainte de a se sinucide. Această scenă creează o aşteptare extraordinară pentru spectator, pentru că el ştie de la început că un contact excesiv cu lumea de dincolo va avea consecinţe. Şi scenariul chiar nu-l menajează ulterior, pentru că fraţii Philippou livrează fix ce promit, ba încă şi un pic pe deasupra.
Este îmbucurător faptul că Talk to Me a primit rating-ul "Nerecomandat sub 15 ani" şi nu "Interzis minorilor". Desigur, părinţii ar trebui să dea dovadă de discernământ în a-şi lăsa adolescenţii din familie să-l vadă, din moment ce filmul este de-a dreptul brutal pe alocuri, dar sunt câteva argumente pentru care chiar recomand ca adolescenţii să fie expuşi la această poveste extremă, pentru că ea este şi un inteligent manifest antidroguri.
Să o luăm aşa: avem fascinaţia unei noi experienţe, care provoacă o senzaţie de euforie şi dedublare atât de puternică, încât vrem să ne testăm limitele şi să ne expunem şi mai mult la această experienţă, pentru ca senzaţia să fie încă şi mai puternică. Avem avertismentul să nu exagerăm şi totuşi o facem, ajungând apoi pe marginea prăpastiei, sacrificând relaţii şi punându-ne viaţa în pericol. Dacă vrei să-ţi convingi copilul să nu ia droguri, poate ar fi o idee să-l duci la acest film şi, la ieşirea din sala de cinema să-i spui "dar ştii, filmul ăsta este despre adicţie, pentru că fix aşa se întâmplă".
Paralelele cu diversele dependenţe sunt încă şi mai multe în film, de exemplu faptul că cele mai vulnerabile persoane sunt tinerii cu o viaţă socială şi de familie nesatisfăcătoare, predispuşi să se lase provocaţi de anturaj să se expună la experienţe periculoase pentru validare şi sentimentul de apartenenţă. E ca şi cum fraţii Philippou şi-ar fi propus să ţină un seminar antidrog, dar au ales mijloace mult mai cinematografice decât simpla enumerare a riscurilor consumului de droguri.
Desigur, Talk to Me funcţionează foarte bine şi dacă nu-ţi pasă de mesajul antidrog, dar acest mesaj îl ridică la un alt nivel, făcându-l mai relevant şi util decât cele mai multe horror-uri realizate până acum. Şi ce moment mai bun să vezi filmul dacă nu acum, când ştirile din România sunt dominate de noi şi noi şoferi drogaţi care fac victime pe şosele?
