Părerea criticului
Uneori idolatrizată, alteori trecută sub tăcere, participarea României la primii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial în tabăra Germaniei naziste e un episod greu de digerat, pe care mulţi preferă să îl treacă cu vederea. Lăsând la o parte polemica, eseul documentar „Țara moartă”, realizat de regizorul Radu Jude, prezintă două mărturii din acei ani şi din perioada premergătoare - cu sfârșitul celui de-al patrulea deceniu al secolului XX, al dictaturii regale, cu mișcările de extremă dreaptă și participarea României la campania de pe frontul de est.
Una dintre mărturii este vizuală, dar mută: o istorie fără comentarii, alcătuită dintr-o colecție foto, arhiva unui fotograf dintr-un orășel de provincie, Costică Acsinte, din localitatea Perieți, judeţul Ialomița. 500 de fotografii dintre cele peste 8.500 ale colecţiei Costică Acsinte sunt folosite în film. O succesiune de poze dintr-o arhivă fotografică, în care - pe măsură ce anii războiului se apropie - apar tot mai des imagini cu arme de foc și personaje în uniformă, zâmbind amenințător.
Cealaltă mărturie este citită de însuşi Radu Jude, fără nicio imagine: este vorba despre jurnalul unui intelectual din București, medicul Emil Dorian, martor al evenimentelor. O relatare lucidă, a unui român de religie evreiască, amenințat direct de turnura politică extremistă și de pericolul războiului. Cele două mărturii nu sunt legate decât ca orizont de timp, povestitorii nu s-au cunoscut și nu au fost concitadini.
Două povești disparate, dar dureroase, o pagină de istorie oferită, fără zahăr, publicului din secolul nostru.
Peste cele două mărturii, se suprapun fragmente (audio) din jurnalele de știri ale epocii, de parcă povestitorul ar nota o emisiune radio în timp ce scrie.
Un film care dă de gândit, un film care ne face să reflectăm din nou asupra unor evenimente tragice şi asupra unor oameni din trecut şi să ne reconsiderăm poziţia asupra lor.
Pelicula, prezentată în premieră internațională la Festivalul de la Locarno, are montajul semnat de Cătălin Cristuţiu, sound design-ul de Dana Bunescu. Filmul a fost realizat cu sprijinul lui Cezar Mario Popescu, cel care a descoperit fotografiile lui Costică Acsinte.
Una dintre mărturii este vizuală, dar mută: o istorie fără comentarii, alcătuită dintr-o colecție foto, arhiva unui fotograf dintr-un orășel de provincie, Costică Acsinte, din localitatea Perieți, judeţul Ialomița. 500 de fotografii dintre cele peste 8.500 ale colecţiei Costică Acsinte sunt folosite în film. O succesiune de poze dintr-o arhivă fotografică, în care - pe măsură ce anii războiului se apropie - apar tot mai des imagini cu arme de foc și personaje în uniformă, zâmbind amenințător.
Cealaltă mărturie este citită de însuşi Radu Jude, fără nicio imagine: este vorba despre jurnalul unui intelectual din București, medicul Emil Dorian, martor al evenimentelor. O relatare lucidă, a unui român de religie evreiască, amenințat direct de turnura politică extremistă și de pericolul războiului. Cele două mărturii nu sunt legate decât ca orizont de timp, povestitorii nu s-au cunoscut și nu au fost concitadini.
Două povești disparate, dar dureroase, o pagină de istorie oferită, fără zahăr, publicului din secolul nostru.
Peste cele două mărturii, se suprapun fragmente (audio) din jurnalele de știri ale epocii, de parcă povestitorul ar nota o emisiune radio în timp ce scrie.
Un film care dă de gândit, un film care ne face să reflectăm din nou asupra unor evenimente tragice şi asupra unor oameni din trecut şi să ne reconsiderăm poziţia asupra lor.
Pelicula, prezentată în premieră internațională la Festivalul de la Locarno, are montajul semnat de Cătălin Cristuţiu, sound design-ul de Dana Bunescu. Filmul a fost realizat cu sprijinul lui Cezar Mario Popescu, cel care a descoperit fotografiile lui Costică Acsinte.
