Părerea criticului
Allegiant, lansat în România cu o săptămâna înainte de premiera oficială a filmului în Statele Unite ale Americii, a treia parte după Divergent și Insurgent, este și cea mai reușită. Dacă premisa primului film era implauzibilă - existența Facțiunilor doar pe baza diferențelor de personalitate a membrilor ei (Erudiți, Neînfricați etc.), Allegiant oferă un punct de reper în istorie și în politic. Am apreciat că Allegiant, dincolo de acțiunea consistență, ce ne va ține încordați până la final, nu se eschivează nici de la a ține publicului său un discurs civic - despre cum trebuie să fie cineva care luptă pentru drepturile sale, despre cum trebuie condus un stat.

Există tema orwelliană a forțelor care răstoarnă o dictatură pentru a o înlocui cu alta, deci există o tematică civică pe lângă cea etică, din primele filme. După răsturnarea regimului instaurat de Jenine (Kate Winslet), adepta Facțiunilor, un regim nou se instaurează, condus de Evelyn (Naomi Watts), până în acel moment un outsider. Dar noul regim nu e cu nimic mai bun decât anteriorul, se replică formula pe care o întâlneam și în ultimul capitol din Jocurile Foamei, în care preşedintele Alma Coin (Julianne Moore) pare - odată ajunsă la putere - o amenințare pentru libertate, chiar mai mare decât a fost Snow.

Allegiant e de apreciat pentru această preocupare politică, civică, dincolo de aventurile protagoniștilor - un grup de tineri puși să se lupte pe viață și pe moarte, în contextul unui viitor distopic. Există aceleași locuri comune cu filme pe aceeași temă, precum Jocurile foamei, Maze Runner sau Al 5lea val: un peisaj de fallout, o societate care se vrea perfectă dar care ascunde un rău mai mare, protagoniști adolescenți care trebuie să facă alegeri dificile.

Cât privește scenografia, există toate ingredientele pentru a crea imaginea unui viitor distopic, gadgeturile și device-urile sunt impresionante, chiar dacă nu neapărat inovatoare.

Naomi Watts face din liderul Evelyn un conducător cu propriile îndoieli și vulnerabilități, Theo James în continuare în rolul lui Four, o forță pe ecran, iar Shailene Woodley reușește să mai scape de mimica de genul „mi-e tot una” în rolul protagonistei Tris.

Distribuit de Freeman Entertainment, filmul ,„Allegiant” are la bază best seller-ul omonim semnat de Veronica Roth şi reprezintă cea de-a treia parte a seriei „Divergent”, ce va continua cu un al patrulea film.