Părerea criticului
Asa cum Rimbaud (poetul) era un altul, Peter Sellers (actorul) era mai multi. Era, in primul rand, sotul (infidel) care-o scotea din minti pe intelegatoarea sa sotie; apoi, comedianul de geniu care a "furat" o auditie si care, odata demarata cariera, avea sa fure toate scenele in care a jucat; era, in plus, individul nevrotic si complicat care se "exprima" prin arta sa ca un general-soldat pe un teren terapeutic; si mai era, in fine, toate personajele pe care le-a interpretat vreodata - de la "Dr. Strangelove" la "Quilty" & "Inspector Clouseau"...

Filmul biografic al britanicului Stephen Hopkins (realizat pentru HBO) este mult mai interesant decat s-a vazut la Cannes 2004, unde a fost huiduit. In primul rand, pentru ca-i ofera genialului Geoffrey Rush inca un rol pe masura: fara a semana prea tare cu "originalul", Rush ESTE Sellers de la primul la ultimul cadru - o performanta de nota 11!

In al doilea, pentru ca are buna inspiratie de a le distribui in cele doua roluri feminine importante din viata lui Sellers (prima sotie si a doua, Britt Ekland) pe doua actrite de platina: Emily Watson si Charlize Theron. In al treilea (dar nu ultimul) rand pentru ca, desi scenariul urmeaza - in linii mari - cronologia cunoscuta, Hopkins vine cu mici surprize vizuale care ridica filmul peste medie.

"Eu, Peter Sellers" se incheie, de altfel, cu o neasteptata referire la pictura lui Magritte, cand silueta lui Sellers se ridica in ceruri - asemeni "domnilor cu melon" din tablourile belgianului - ca-ntr-o versiune animata de suprarealism metafizic: la Magritte, erau mai multe siluete identice, la Hopkins - una singura (a lui Sellers). Dar Sellers (dupa cum o spune si numele) erau mai multi...