Părerea criticului
Animația Disney Regele Leu, cu premiera pe marile noastre ecrane vineri, 19 iulie, este filmul noii generații. Efectele speciale avansate fac din remake-ul Disney un film uluitor vizual, pe măsura generației acesteia noi, pentru care tehnologia joacă un rol esențial, la fel cum pentru anterioarele generații cărțile, televizorul ori radioul erau fundamentale.
Disney a investit 260 milioane de dolari în producția acestei animații spectaculoase vizual, care nu aduce nimic nou la nivel de regie ori poveste, aceasta fiind modalitatea inovatoare și out of the box cu care s-a gândit că va atrage și reține publicul tânăr de acum. Modalitatea prin care să țină pasul cu adolescenții și copiii de acum. Vom vedea zilele următoarele încasările filmului și vom afla dacă studioul a avut dreptate sau nu.
Tehnologia CG de ultimă generație a The Lion King face ca personajele din animația regizată de Jon Favreau (Iron Man) să pară animale adevărate. Avem senzația că urmărim cel mai frumos documentar filmat în inima savanei până în momentul în care animalele fac gesturi omenești, au mimică umană și încep să vorbească. Senzația este tulburătoare.
Regizorul Jon Favreau reia scenă cu scenă animația omonimă din 1994 (de exemplu, secvența „Cercul vieții” de la început, considerată de mulți apogeul animației Disney); puține sunt momentele de creativitate regizorală. Favreau acordă mai mult spațiu pe ecran unor scene-cheie (scena luptei finale, prezentată sumar în primul film, este aici mai lungă și mai elaborată), nu cruță privitorul în momentele dramatice, ba chiar îl expune pe tânărul spectator unor momente de cruzime. De exemplu, secvența în care Mufasa (voce James Earl Jones) este prins în defileu e violentă; ne impresionează până la lacrimi.
Concentrat pe a bate standardele realizării tehnice, Jon Favreau dă dovadă că are suflet într-un singur moment al filmului, de o frumusețe și sensibilitate aparte: câteva fire din blana lui Simba călătoresc prin savană purtate de vânt, sunt un fir roșu aproape nevăzut al poveștii, ce ne călăuzesc.
Timp de mulți ani, The Lion King a fost filmul cu cele mai mari încasări de la Disney, aflându-se pe locul 24 în lista de succese la box-office (sau locul 20 în lista ajustată pentru inflație) și nu a fost detronat din poziție până la premiera din 2003 a lui Finding Nemo. A fost cel mai de succes film din ultimul val de animații realizate prin tehnica desenului de mână, plasat între Aladdin și Pocahontas. Succesul filmului a dus la reinventarea acestuia pentru Broadway și, în cele din urmă, la „transformarea” sa sub bagheta lui Jon Favreau, continuând o tendință discutabilă - aceea de a face din filmele clasice producții pentru noile generații.
În plan tehnic, așadar, The Lion King este un succes pentru stilul fotorealist al lui Favreau, așa cum sunt Beauty and the Beast și Aladdin. Cei care nu au văzut primul The Lion King vor iubi animalele din film, însă cei care au văzut deja filmul original ar vor resimți nostalgie. În ambele variante, The Lion King este despre vinovăție și reabilitare.
Simba (Donald Glover), un puișor de leu, moștenitorul legitim al tronului tatălui său, Mufasa (James Earl Jones), este înșelat de către trădătorul său unchi, Scar (Chiwetel Ejiofor) în a crede că ar fi el vinovatul pentru moartea tatălui său. Trauma suferită îl face pe Simba să plece departe, căutându-și liniștea în compania purcelului Pumbaa (Seth Rogen) și a mangustei Timon (Billy Eichner). Însă trecutul îl prinde din urmă, atunci când Nala (Beyonce), prietena lui din copilărie, vine pentru a-i cere ajutorul.
The Lion King reia, așadar, tema din Hamlet al lui Shakespeare: Mufasa, regele leu, este ucis de către fratele său uzurpator (care încearcă să-i ia, fără succes, și soția). Simba, fiul îndoliat, este răvășit de vinovăție și neputință, dar fantoma tatălui îl învață de bine.
Hans Zimmer, care compusese coloana sonoră din 1994, s-a întors pentru a extinde și a reface muzica. Toate cele cinci melodii ale lui Elton John și Tim Rice apar în film, ca și o variantă a „He Lives in Me”, scrisă pentru musicalul de pe Brodway și pentru sequelul apărut în trecut direct pe DVD, Regele Leu 2. În filmul de acum apare și o nouă melodie, Spirit, scrisă și interpretată de către Beyonce, care îi permite lui The Lion King să aibă o șansă la Cea mai bună melodie pentru Oscar, pe lângă nominalizările pentru realizările tehnice.
Disney a investit 260 milioane de dolari în producția acestei animații spectaculoase vizual, care nu aduce nimic nou la nivel de regie ori poveste, aceasta fiind modalitatea inovatoare și out of the box cu care s-a gândit că va atrage și reține publicul tânăr de acum. Modalitatea prin care să țină pasul cu adolescenții și copiii de acum. Vom vedea zilele următoarele încasările filmului și vom afla dacă studioul a avut dreptate sau nu.
Tehnologia CG de ultimă generație a The Lion King face ca personajele din animația regizată de Jon Favreau (Iron Man) să pară animale adevărate. Avem senzația că urmărim cel mai frumos documentar filmat în inima savanei până în momentul în care animalele fac gesturi omenești, au mimică umană și încep să vorbească. Senzația este tulburătoare.
Regizorul Jon Favreau reia scenă cu scenă animația omonimă din 1994 (de exemplu, secvența „Cercul vieții” de la început, considerată de mulți apogeul animației Disney); puține sunt momentele de creativitate regizorală. Favreau acordă mai mult spațiu pe ecran unor scene-cheie (scena luptei finale, prezentată sumar în primul film, este aici mai lungă și mai elaborată), nu cruță privitorul în momentele dramatice, ba chiar îl expune pe tânărul spectator unor momente de cruzime. De exemplu, secvența în care Mufasa (voce James Earl Jones) este prins în defileu e violentă; ne impresionează până la lacrimi.
Concentrat pe a bate standardele realizării tehnice, Jon Favreau dă dovadă că are suflet într-un singur moment al filmului, de o frumusețe și sensibilitate aparte: câteva fire din blana lui Simba călătoresc prin savană purtate de vânt, sunt un fir roșu aproape nevăzut al poveștii, ce ne călăuzesc.
Timp de mulți ani, The Lion King a fost filmul cu cele mai mari încasări de la Disney, aflându-se pe locul 24 în lista de succese la box-office (sau locul 20 în lista ajustată pentru inflație) și nu a fost detronat din poziție până la premiera din 2003 a lui Finding Nemo. A fost cel mai de succes film din ultimul val de animații realizate prin tehnica desenului de mână, plasat între Aladdin și Pocahontas. Succesul filmului a dus la reinventarea acestuia pentru Broadway și, în cele din urmă, la „transformarea” sa sub bagheta lui Jon Favreau, continuând o tendință discutabilă - aceea de a face din filmele clasice producții pentru noile generații.
În plan tehnic, așadar, The Lion King este un succes pentru stilul fotorealist al lui Favreau, așa cum sunt Beauty and the Beast și Aladdin. Cei care nu au văzut primul The Lion King vor iubi animalele din film, însă cei care au văzut deja filmul original ar vor resimți nostalgie. În ambele variante, The Lion King este despre vinovăție și reabilitare.
Simba (Donald Glover), un puișor de leu, moștenitorul legitim al tronului tatălui său, Mufasa (James Earl Jones), este înșelat de către trădătorul său unchi, Scar (Chiwetel Ejiofor) în a crede că ar fi el vinovatul pentru moartea tatălui său. Trauma suferită îl face pe Simba să plece departe, căutându-și liniștea în compania purcelului Pumbaa (Seth Rogen) și a mangustei Timon (Billy Eichner). Însă trecutul îl prinde din urmă, atunci când Nala (Beyonce), prietena lui din copilărie, vine pentru a-i cere ajutorul.
The Lion King reia, așadar, tema din Hamlet al lui Shakespeare: Mufasa, regele leu, este ucis de către fratele său uzurpator (care încearcă să-i ia, fără succes, și soția). Simba, fiul îndoliat, este răvășit de vinovăție și neputință, dar fantoma tatălui îl învață de bine.
Hans Zimmer, care compusese coloana sonoră din 1994, s-a întors pentru a extinde și a reface muzica. Toate cele cinci melodii ale lui Elton John și Tim Rice apar în film, ca și o variantă a „He Lives in Me”, scrisă pentru musicalul de pe Brodway și pentru sequelul apărut în trecut direct pe DVD, Regele Leu 2. În filmul de acum apare și o nouă melodie, Spirit, scrisă și interpretată de către Beyonce, care îi permite lui The Lion King să aibă o șansă la Cea mai bună melodie pentru Oscar, pe lângă nominalizările pentru realizările tehnice.
