Părerea criticului
Oare când o să înveţe Hollywood-ul că ar trebui să se gândească de (cel puţin) zece ori înainte de a cheltui 250 de milioane de dolari pe un film ca Legenda călăreţului singuratic? Fără a fi un insucces sigur, datorită popularităţii mondiale a lui Johnny Depp, resuscitarea eroului western va deveni un simbol al lipsei de inspraţie de la Hollywood şi o dovadă că uneori personajele adulate în trecut ar trebui lăsate în pace.
Nu, nu mi-a plăcut Legenda, un film de 150 de minute în timpul căruia caşti şi te întrebi de câteva ori cum a fost posibil ca un astfel de proiect haotic, umflat, irelevant şi pe alocuri de-a dreptul stupid să primească undă verde de la unii dintre cei mai puternici oameni de la Hollywood. Produs de legendarul Jerry Bruckheimer şi regizat de Gore Verbinski, celebru pentru primele trei filme din seria Piraţii din Caraibe, Legenda are în echipă oameni care ar fi trebuit ştie mai bine. Să sperăm doar că încasările nu-i vor stârni să repete.
Practic, Bruckheimer & co. au luat reţeta Piraţii din Caraibe şi au adaptat-o genului western. A avut succes Johnny Depp în rolul trăsnitului căpitan Sparrow? De ce să nu aibă în cel al trăsnitului indian Tonto, care insistă să-şi hrănească cioara moartă de pe creştet? Am avut piraţi gata de orice pentru averi fabuloase? De ce să nu avem de această dată bandiţi? Înlocuieşte aurul cu argintul, exotismul Caraibelor cu spectaculosul deşert texan, corăbiile cu caii, presară aceleaşi prostituate colorate şi aceiaşi răufăcători travestiţi, iar rezultatul va fascina spectatorul amator de aventură pe marele ecran...
Nu e greu să vezi reţeta din spatele Călăreţului şi nici să simţi cât de neinspirat a fost ea adaptată. Fără să fie un film cu totul prost, premiera de vineri îi va dezamăgi pe mulţi cu povestea care nu duce nicăieri şi care încearcă să compenseze lipsa unor personaje captivante cu gaguri şi cascadorii costisitoare, dar nu foarte eficiente.
Călăreţul singuratic este unul din puţinii eroi din istorie care a reuşit să impresioneze în toate mediile. A avut succes în primii ani de viaţă la radio, apoi a trecut pe micul ecran în diverse forme, inclusiv un serial animat ce şi-a făcut fani şi pe micile noastre ecrane. Oricât de longevivă ar fi popularitatea sa, readucerea lui pe marile ecrane în 2013 a părut multora o idee proastă, mai ales în interpretarea lui Armie Hammer, un actor fără carisma necesară pentru a ţine în spate un asemenea blockbuster. Probabil producătorii s-au gândit că Johnny Depp va fi o cârjă eficientă pentru insipidul Hammer, dar de câte ori îl poţi vedea pe Depp scălâmbăindu-se pe ecran fără să te plictiseşti?
Nu are rost să dăm detalii despre poveste, pentru că scenariul scris de Justin Haythe, Ted Elliott şi Terry Rossio (ultimii doi reciclaţi din Piraţii din Caraibe) este haotic, incoerent şi pare că nu-i pasă deloc de propriile personaje. Nu duce lipsă de momente amuzante, iar secvenţele de acţiune sunt adesea impresionante, dar totul se pierde în cele 150 de minute în care scenariul schimbă de prea multe ori direcţia şi tonul, încăpăţânându-se să NU devină blockbusterul de vară pe care ni-l doream cu toţii.
Nu, nu mi-a plăcut Legenda, un film de 150 de minute în timpul căruia caşti şi te întrebi de câteva ori cum a fost posibil ca un astfel de proiect haotic, umflat, irelevant şi pe alocuri de-a dreptul stupid să primească undă verde de la unii dintre cei mai puternici oameni de la Hollywood. Produs de legendarul Jerry Bruckheimer şi regizat de Gore Verbinski, celebru pentru primele trei filme din seria Piraţii din Caraibe, Legenda are în echipă oameni care ar fi trebuit ştie mai bine. Să sperăm doar că încasările nu-i vor stârni să repete.
Practic, Bruckheimer & co. au luat reţeta Piraţii din Caraibe şi au adaptat-o genului western. A avut succes Johnny Depp în rolul trăsnitului căpitan Sparrow? De ce să nu aibă în cel al trăsnitului indian Tonto, care insistă să-şi hrănească cioara moartă de pe creştet? Am avut piraţi gata de orice pentru averi fabuloase? De ce să nu avem de această dată bandiţi? Înlocuieşte aurul cu argintul, exotismul Caraibelor cu spectaculosul deşert texan, corăbiile cu caii, presară aceleaşi prostituate colorate şi aceiaşi răufăcători travestiţi, iar rezultatul va fascina spectatorul amator de aventură pe marele ecran...
Nu e greu să vezi reţeta din spatele Călăreţului şi nici să simţi cât de neinspirat a fost ea adaptată. Fără să fie un film cu totul prost, premiera de vineri îi va dezamăgi pe mulţi cu povestea care nu duce nicăieri şi care încearcă să compenseze lipsa unor personaje captivante cu gaguri şi cascadorii costisitoare, dar nu foarte eficiente.
Călăreţul singuratic este unul din puţinii eroi din istorie care a reuşit să impresioneze în toate mediile. A avut succes în primii ani de viaţă la radio, apoi a trecut pe micul ecran în diverse forme, inclusiv un serial animat ce şi-a făcut fani şi pe micile noastre ecrane. Oricât de longevivă ar fi popularitatea sa, readucerea lui pe marile ecrane în 2013 a părut multora o idee proastă, mai ales în interpretarea lui Armie Hammer, un actor fără carisma necesară pentru a ţine în spate un asemenea blockbuster. Probabil producătorii s-au gândit că Johnny Depp va fi o cârjă eficientă pentru insipidul Hammer, dar de câte ori îl poţi vedea pe Depp scălâmbăindu-se pe ecran fără să te plictiseşti?
Nu are rost să dăm detalii despre poveste, pentru că scenariul scris de Justin Haythe, Ted Elliott şi Terry Rossio (ultimii doi reciclaţi din Piraţii din Caraibe) este haotic, incoerent şi pare că nu-i pasă deloc de propriile personaje. Nu duce lipsă de momente amuzante, iar secvenţele de acţiune sunt adesea impresionante, dar totul se pierde în cele 150 de minute în care scenariul schimbă de prea multe ori direcţia şi tonul, încăpăţânându-se să NU devină blockbusterul de vară pe care ni-l doream cu toţii.
