Părerea criticului
După ce includerea sa în al doilea sezon al serialului Daredevil a fost întâmpinată cu entuziasm de fani, iată că "pedepsitorul" Frank Castle (Jon Bernthal) are parte de o aventură pe cont propriu în The Punisher. Premisa o cunoaşte orişicine: asasinarea soţiei şi a celor doi copii de către un inamic misterios îl transformă pe Castle într-o adevărată maşină de ucis, gata de orice pentru o reglare de conturi. Iată mai jos care sunt atuurile noii producţii Netflix.
Spunem de la început că Netflix şi Marvel Television au dat dovadă de prea multă generozitate cu numărul episoadelor acestui prim sezon: aventurile lui Castle, oricât de intense, nu justifică cele 13 episoade. Mulţi dintre spectatori vor simţi că serialul are nevoie de mult prea mult timp pentru o oferi ceea ce, trebuie să recunoaştem, aşteptăm cu toţii de un astfel de serial, confruntări sângeroase, identificarea făptaşilor şi executarea acestora. Este adevărat, dramatismul experienţelor lui Frank Castle nu este cu nimic mai prejos decât tensiunea secvenţelor de acţiune, dar serialul pare lungit, iar asta nu-i ajută deloc.
La început îl vedem pe Frank Castle încercând să treacă peste tragedia care l-a transformat în justiţiar. Soţia, fiul şi fiica i-au fost ucişi într-o ploaie de gloanţe într-un parc de distracţii, iar acum îi bântuie coşmarurile. Un personaj prin excelenţă fizic, Castle îşi pierde zilele zdrobind la nesfârşit ziduri cu barosul pe un şantier de construcţii imaginându-şi, probabil, sub loviturile distrugătoare, feţele ucigaşilor familiei sale. Dar curând fostul puşcaş marin va primi dovezi clare că aceştia pot fi identificaţi şi eliminaţi: maşina de ucis se pune, într-un târziu, în mişcare.
Unul din atuurile serialului este prietenia dintre Castle şi hacker-ul Micro (Ebon Moss-Bachrach), amândoi feţe ale aceleiaşi monede. Unul îşi rezolvă problemele cu pumnul, celălalt cu mintea. Amândoi sunt victime ale aceleiaşi conspiraţii, dar fiecare alege să-şi înfrunte diferit adversarii, împreună formând o echipă redutabilă. Faptul că trebuie să se ascundă şi că inamicul lor dispune de resurse considerabile echilibrează confruntarea, forţând eroii pozitivi să apeleze la tehnică şi ingeniozitate pentru a compensa. Chiar dacă scenariul explorează mult prea generos poziţiile lui Castle şi Micro, comparându-le la nesfârşit mentalităţile, relaţia şi reacţiile lor oferă complexitate poveştii, refuzând să-i identifice pe unul ca strateg şi pe celălalt ca simplu executant violent.
The Punisher trebuie lăudat şi pentru cât de ancorat este în realitate. După ce Iron Fist a devenit primul serial Marvel respins aproape unanim de critici, The Punisher lasă deoparte elementele mistice şi magice, îmbrăţişând strâns realismul. Pumnul justiţiarului nu emană nicio lumină galbenă şi nu este folosit pentru a rezolva, adesea nerealist chiar în convenţiile poveştii, confruntări imposibile. Asta nu înseamnă că este mai puţin distrugător. Justiţia, politicul şi corupţia au importanţă extrem de mare în această poveste cât se poate de nesupereroică, fără superputeri şi fără organizaţii tenebroase, în care lăcomia de putere şi bani şi nu vreun ţel sinistru sunt aspectele corupătoare ale personajelor negative.
Primit mult mai bine de publicul larg (serialul are în prezent un onorant rating de 9.0 pe imdb) decât de critici (coeficientul pe Metacritic este de doar 54), The Punisher se poate lăuda cu unul dintre cele mai bune episoade văzute anul acesta (episodul 9, intitulat Front Toward Enemy) şi cu una dintre cele mai sângeroase confruntări din serialele Marvel Netflix. În ciuda lungimii nejustificate, chiar are cu ce să-şi ţină publicul atent.
Spunem de la început că Netflix şi Marvel Television au dat dovadă de prea multă generozitate cu numărul episoadelor acestui prim sezon: aventurile lui Castle, oricât de intense, nu justifică cele 13 episoade. Mulţi dintre spectatori vor simţi că serialul are nevoie de mult prea mult timp pentru o oferi ceea ce, trebuie să recunoaştem, aşteptăm cu toţii de un astfel de serial, confruntări sângeroase, identificarea făptaşilor şi executarea acestora. Este adevărat, dramatismul experienţelor lui Frank Castle nu este cu nimic mai prejos decât tensiunea secvenţelor de acţiune, dar serialul pare lungit, iar asta nu-i ajută deloc.
La început îl vedem pe Frank Castle încercând să treacă peste tragedia care l-a transformat în justiţiar. Soţia, fiul şi fiica i-au fost ucişi într-o ploaie de gloanţe într-un parc de distracţii, iar acum îi bântuie coşmarurile. Un personaj prin excelenţă fizic, Castle îşi pierde zilele zdrobind la nesfârşit ziduri cu barosul pe un şantier de construcţii imaginându-şi, probabil, sub loviturile distrugătoare, feţele ucigaşilor familiei sale. Dar curând fostul puşcaş marin va primi dovezi clare că aceştia pot fi identificaţi şi eliminaţi: maşina de ucis se pune, într-un târziu, în mişcare.
Unul din atuurile serialului este prietenia dintre Castle şi hacker-ul Micro (Ebon Moss-Bachrach), amândoi feţe ale aceleiaşi monede. Unul îşi rezolvă problemele cu pumnul, celălalt cu mintea. Amândoi sunt victime ale aceleiaşi conspiraţii, dar fiecare alege să-şi înfrunte diferit adversarii, împreună formând o echipă redutabilă. Faptul că trebuie să se ascundă şi că inamicul lor dispune de resurse considerabile echilibrează confruntarea, forţând eroii pozitivi să apeleze la tehnică şi ingeniozitate pentru a compensa. Chiar dacă scenariul explorează mult prea generos poziţiile lui Castle şi Micro, comparându-le la nesfârşit mentalităţile, relaţia şi reacţiile lor oferă complexitate poveştii, refuzând să-i identifice pe unul ca strateg şi pe celălalt ca simplu executant violent.
The Punisher trebuie lăudat şi pentru cât de ancorat este în realitate. După ce Iron Fist a devenit primul serial Marvel respins aproape unanim de critici, The Punisher lasă deoparte elementele mistice şi magice, îmbrăţişând strâns realismul. Pumnul justiţiarului nu emană nicio lumină galbenă şi nu este folosit pentru a rezolva, adesea nerealist chiar în convenţiile poveştii, confruntări imposibile. Asta nu înseamnă că este mai puţin distrugător. Justiţia, politicul şi corupţia au importanţă extrem de mare în această poveste cât se poate de nesupereroică, fără superputeri şi fără organizaţii tenebroase, în care lăcomia de putere şi bani şi nu vreun ţel sinistru sunt aspectele corupătoare ale personajelor negative.
Primit mult mai bine de publicul larg (serialul are în prezent un onorant rating de 9.0 pe imdb) decât de critici (coeficientul pe Metacritic este de doar 54), The Punisher se poate lăuda cu unul dintre cele mai bune episoade văzute anul acesta (episodul 9, intitulat Front Toward Enemy) şi cu una dintre cele mai sângeroase confruntări din serialele Marvel Netflix. În ciuda lungimii nejustificate, chiar are cu ce să-şi ţină publicul atent.
